BANK OF AMERICA: "Economia Statelor Unite va intra probabil oficial în recesiune, până la finalul anului"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 iulie 2022

Preşedintele băncii centrale americane, Jerome Powell, a crescut miercuri ratele dobânzilor de referinţă cu 75 de puncte de bază, ducând aşa-numita rată efectivă a fondurilor federale în intervalul 2,25% - 2,5%.

Preşedintele băncii centrale americane, Jerome Powell, a crescut miercuri ratele dobânzilor de referinţă cu 75 de puncte de bază, ducând aşa-numita rată efectivă a fondurilor federale în intervalul 2,25% - 2,5%.

Ultimele date arată că este posibil ca SUA să fie deja în recesiune, dar în mod oficial recesiunea este declarată de către Biroul Naţional de Cercetare Economică, conform Business Insider

Rezerva Federală "merge pe sârmă" în încercarea de a reduce inflaţia fără a duce economia Statelor Unite în recesiune, iar Bank of America (BofA) se aşteaptă ca Fed-ul să eşueze până la finalului anului, scrie Business Insider.

Preşedintele băncii centrale americane, Jerome Powell, a crescut miercuri ratele dobânzilor de referinţă cu 75 de puncte de bază, ducând aşa-numita rată efectivă a fondurilor federale în intervalul 2,25% - 2,5%. Iniţial, piaţa acţiunilor a crescut, în condiţiile în care comentariile lui Powell conform cărora viitoarele majorări ale dobânzilor vor depinde exclusiv de datele economice, au fost primite pozitiv de piaţă. Dar după câteva ore de la deschiderea sesiunii bursiere, indicii americani erau în scădere.

Bank of America crede că datele nu arată prea bine, deoarece inflaţia rămâne la niveluri foarte ridicate, iar cheltuielile consumatorilor încep să dea semne de încetinire.

Aceasta înseamnă că probabil Fed-ul va merge înainte cu ridicările de dobândă, Bank of America aşteptându-se ca Powell să majoreze ratele cu încă 50 de puncte de bază în septembrie şi cu alte 25 de puncte de bază la reuniunile din noiembrie şi decembrie. Astfel, rata fondurilor federale va ajunge la intervalul 3,25%-3,5%, până la sfârşitul anului, conform Business Insider.

De acolo, BofA se aşteaptă ca Rezerva Federală să oprească creşterea ratelor pentru a vedea cum s-a adaptat economia la noul mediu al dobânzii.

"Accentul pus de Powell asupra revenirii inflaţiei la 2% este semnificativ. Sugerează că gradul de durere pe care Fed-ul este gata să-l accepte pentru a readuce inflaţia la ţintă este ridicat. Acest lucru este în concordanţă cu ezitarea sa de a spune că economia nu va intra în recesiune şi cu declaraţia că riscul înăspririi politicii monetare pe termen scurt este mai mic decât cel al unei înăspriri prea uşoare", este de părere Bank of America, conform Business Insider.

În cele din urmă, totul se reduce la probabilitatea ca economia Statelor Unite să nu aibă o aterizare uşoară (n.r. situaţia în care banca centrală înăspreşte politica monetară, dar economia nu intră în recesiune) şi să intre în recesiune până la sfârşitul anului.

"Concentrarea puternică a lui Powell asupra reducerii inflaţiei susţine prognoza noastră conform căreia economia va intra în recesiune în a doua jumătate a acestui an. Există încă posibilitatea unei aterizări uşoare, dar este prea mică pentru a reprezenta scenariul nostru de bază", mai spune BofA.

De fapt, ţinând cont de ultimele date, este posibil ca economia SUA să fie deja în recesiune. În trimestrul al doilea al anului, creşterea PIB-ului a decelerat la 0,9%, după o scădere de 1,6%, în primul trimestru din 2022. O scădere a activităţii economice în două trimestre consecutive este cea mai simplă definiţie a recesiunii, dar în mod oficial recesiunea este declarată de către Biroul Naţional de Cercetare Economică (NBER), care ia în considerare şi alte aspecte economice, conform CNBC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb