Baronii locali bine intenţionaţi

PSD şi Alianţa D.A. vor lupta la generalele din toamnă pe picior de egalitate; decorul politic autohton, de acum echilibrat, s-ar putea înclina în favoarea actualei Opoziţii. Surprinşi, liderii PSD continuă să nu-şi scoată încă din cap cifrele sondajelor preelectorale, în timp ce liderii Alianţei D.A., surprinşi şi ei, ne anunţă că vor iniţia o puternică ofensivă anti-baroni. Prin urmare, o idee politică care ar fi trebuit să-i preocupe, de fapt, cu ceva timp înaintea alegerilor (în realitate, pe opoziţie nu o frecventează prea multe idei politice). Realitatea este că baronii nu reprezintă numai un "fix" al presei; termenul, deşi jurnalistic, desemnează un regim de funcţionare a politicului autohton care a marcat, în aceşti ani ai tranziţiei, realipirea societăţii româneşti la fluxul modernizator început în urmă cu vreo 150 de ani. În mod paradoxal, baronii sînt produsul fenomenului de modernizare a societăţii româneşti, în contextul reluării funcţionării instituţiilor democratice. "Baronul", fiind în mod esenţial un concept politic, el nu ar trebui definit, într-o manieră jurnalistică, - cea care mizează pe tare caracteriale, exagerări comportamentale, proastă creştere, nivel de instrucţie etc. - trăsături, e adevărat, aflate din belşug în posesia multora dintre personajele politice locale. Ion Iliescu de pildă, adept al unei pedagogii iluministe asociată unui paradoxal duh al blîndeţii, deşi supărat, uneori, pe unii dintre potentaţii locali, este convins, asemeni multor comentatori, că esenţa "baroniei" derivă din astfel de deviaţii. Or aici, avem mai de grabă de a face cu realitatea unor interese dezvoltate în plan local şi care, în spaţiul politicului, a luat forma unor reflexe culturale instituite de raporturile dintre semenii noştri, pe de o parte, şi diferitele instanţe ale puterii, pe de altă parte. În mod esenţial, baronul defineşte un tip de politic care prin intermediul mecanismelor premoderne răspunde unor nevoi ale modernităţii (pervertindu-le în acelaşi timp) - descentralizarea şi autonomia în administrarea localităţilor. Iar cu cît ne vom apropia de standardele europene în materie, cu atît mai mult problema politicului care generează şi întreţine baronia locală, va înceta să fie doar o expresie a interesului de presă, devenind ceea ce este în realitate: o expresie politică a intereselor. Dintr-o asemenea perspectivă, dînd dovadă de realism, rezultatele de la locale sînt departe, încă, de a reprezenta şi dislocarea acestui tip de politic, premodern în esenţa sa, dar la care au contribuit toate partidele politice. Chiar dacă nu în aceeaşi măsură.

Angrenajul unui astfel de politic, generator de reflexe culturale şi comportamente electorale pe măsură, este compus, printre altele, dintr-un mai vechi mecanism al "bunelor intenţii", vizibil nouă prin grija manifestată de aceste personaje politice pentru soarta semenilor noştri. Dar care, în mod esenţial, nu sunt trataţi în calitatea lor de cetăţeni. Chintesenţa unei astfel de griji este pomana. Act specific societăţilor premoderne, pomana, uneori aruncată de a dreptul în capul celor necăjiţi, alteori doar insinuată în gestica modernă a recentelor alegeri prilejuite de legitimarea candidaţilor partidelor politice în cadrul instituţiilor de autoritate locală, este de fapt un reflex cultural nespecific alcătuirilor moderne. Filosofia politică a pomenii are drept referenţial buna intenţie, iar campania pentru alegerile locale, desfăşurată în aceste zile sub ochii noştri, prin minimalizarea dezbaterii, ne oferă exemplul unei astfel de filosofii politice; punerea ei în practică fiind zădărnicită, uneori, doar de presiunile media şi ale societăţii civile. Partidele din Opoziţie, precum şi majoritatea mediei, nu au acuzat, principial, semnificaţia pomenii, ci mai de grabă măsura în care PSD se poate folosi de aceasta, întrucît "aflat la putere" îi este mai la îndemînă. Gesturile acestor partide, la adresa pomenii, vizau mai ales faptul că semenii noştri pot fi înşelaţi sau păcăliţi, nu şi că ar fi decăzuţi din calitatea lor de cetăţeni. Am face dovada unui optimism nejustificat, încă, dacă actualei Opoziţii i s-ar atribui, datorită anunţatei ofensive anti-baroni, şi semnificaţia unei filosofii politice radical diferite de aceea a PSD. Ar fi mai realist să vedem în această iniţiativă, deocamdată, pragmatismul care răspunde unor necesităţi de negociere pentru dobîndirea controlului în consiliile locale şi judeţene. Este o perspectivă care ne determină să credem că politicul premodern al baronilor are încă resurse să funcţioneze în continuare. Negocierile pentru şefia consiliilor judeţene confirmă din plin această ipoteză. Ar fi suficient să ne uităm pe listele cu actori politici propuşi de către actuala Opoziţie, la locale, pentru a nu ne face chiar prea multe iluzii. În plus, cu excepţia UDMR, nici un partid politic nu poate încă controla în momentul de faţă, din perspectiva unor proiecte politice, lista celor eligibili la generalele din toamnă. Aici, captiv şi puternic condiţionat este nu numai PSD, ci şi Alianţa D.A. Rezultatele alegerilor locale ne spun că s-a redus doar lista celor care mai participă la acest joc.

Calitatea de cetăţeni a semenilor noştri nu poate rezulta, însă, din contractualizarea bunelor intenţii, ci în mod esenţial din raporturile definite de reguli şi instituţii. Bunele intenţii nu pot fi integrate unui sistem contractual bazat pe reguli şi instituţii. Funcţionînd în afara acestora, nici critica bunelor intenţii, după cum nici recunoaşterea greşelii nu sunt posibile. După cum bine ştim, în asemenea situaţie, nici instituţia demisiei nu are cum să funcţioneze. Ori de cîte ori a fost vorba de vreo demisie, cei în cauză au adus drept argument al refuzului nimic altceva decît buna intenţie. Actorii, de pildă, care au ratat gestul modern al părăsirii funcţiei, specific unei asemenea instituţii, rămîn, ca de altfel şi protectorii lor, la păstrarea convingerii că au acţionat în spiritul bunelor intenţii. Diktatul bunelor intenţii nu are decît un sens: dinspre cei care ştiu binele înspre cei care nu au altă alternativă în afara celei de a-l accepta.

Reduşi la condiţia unui electorat activat din patru în patru ani şi constrînşi să aleagă mai mult între diferitele "bune intenţii" şi mai puţin între oferte în care să-şi recunoască interesele, nu mai sîntem prea convinşi că sîntem luaţi în seamă şi în calitatea noastră de cetăţeni. Înlocuirea dezbaterilor politice prin exersarea mimetică a unui marketing politic lasă, doar, impresia racordării autohtone la modernitate, în care, totuşi, nu ne putem identifica interesele.