Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, că nu îl afectează tăierea bugetară de la Administraţia prezidenţială şi că a renunţat la deplasarea în Statele Unite.
"Noi am fost de acord cu o reducere la deplasări, pentru că, dacă aţi văzut, pentru deplasarea în SUA mi-ar fi trebuit 2,3 milioane de lei. Am renunţat la ea şi am rămas cu banii pe care îi aveam. Un milion şi ceva i-am cedat bugetului de stat. Deci, nu ne afectează", a explicat preşedintele Traian Băsescu, potrivit Antena3.ro.
Bugetul Preşedinţiei, alături de cele ale Curţii Constituţionale şi Agenţiei Naţionale de Integritate, înregistrează o reducere, la a doua rectificare din acest an. Bugetul Preşedinţiei va scădea cu 1,1 milioane lei.