BĂSESCU România îşi va retrage trupele din Irak atunci când guvernul irakian va solicita acest lucru

Ziarul BURSA #Politică / 10 august 2006

Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri, la Bagdad, după întâlnirea cu preşedintele irakian Jalal Talabani, că România îşi va retrage trupele din teatrele de operaţiuni "atunci când guvernul irakian va solicita acest lucru". "Ne vom retrage în deplin acord cu aliaţii", a precizat Traian Băsescu, adăugând că acelaşi lucru i l-a spus şi primului-ministru irakian Nouri Al-Maliki, dar şi membrilor cabinetului acestuia.

"În discuţia avută cu preşedintele Jalal Talabani, mi-am exprimat satisfacţia că zona în care acţionează militarii români este protejată şi ferită de violenţe, astfel încât irakienii din zonă îşi pot vedea aproape normal de viaţa de zi cu zi", a spus Traian Băsescu, citat de Rompres. Într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele irakian, şeful statului român a declarat că obiectivul major al vizitei pe care o efectuează în Irak este relansarea relaţiilor politice cu noua putere democratică de la Bagdad. La rândul său, preşedintele irakian a precizat că firmele româneşti sunt binevenite să participe la reconstrucţia Irakului. "Ştim că România este un factor important în întărirea relaţiilor noastre cu ţările europene aşa cum noi putem ajuta la întărirea relaţiilor României cu ţările arabe. Irakul doreşte ca România să participe la procesul de reconstrucţie din ţara noastră", a spus Talabani, la conferinţa de presă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb