Bashar al-Assad se consideră salvat după opt ani de război, însă Siria rămâne în ruină

Preşedintele Bashar al-Assad consideră că şi-a salvat puterea, după opt ani de la începutul Războiului din Siria, însă regimul - aflat sub influenţa străinilor - se confruntă cu o ţară fragmentată şi devastată din punct de vedere uman şi economic de conflict, relatează AFP.

Peste 360.000 de morţi, distrugeri estimate la 400 de milioane de dolari, peste 13 milioane de refugiaţi - provocările cu care se confruntă Damascul sunt imense, în timp ce o treime din teritoriul sirian nu se află sub controlul său.

Însă situaţia economică dezastruoasă - o consecinţă a victoriilor regimului contra rebelilor şi jihadiştilor în ultimele luni - s-a impus în faţa temerilor cu privire la securitate.

În contextul unui şomaj ţipător, unor pene de curent şi unor penurii de gaze naturale, sirienii trăiesc în prezent sub pragul sărăciei, potrivit ONU.

Confruntările armate au scăzut în mod clar în intensitate, iar "califatul" grupării Statului Islamic (SI) este pe punctul de a se prăbuşi, însă conflictul a devenit "mai complex", din cauza prezenţei unor "puternici actori străini care deţin controlul asupra unor zone vaste (...) şi riscă să nu părăsească Siria prea curând", subliniază Nicolas Heras, un cercetător la Center for New American Security, mai scrie AFP.

În primul rând, Rusia şi Iranul - aliaţi de nezdruncinat ai Damascului, care le datorează în mare parte supravieţuirea sa - îşi păstrează o importantă prezenţă militară în Siria.

Actualul peisaj este un peisaj al "divizării şi disperării", apreciază Joshua Landis, un specialist în conflictul sirian.

Peste o treime din ţară "este ocupată de state străine care au construit şi finanţat miliţii locale", subliniază el.

De asemenea, mai multe regiuni rămân în vizorul Damascului, inclusiv cele aflate sub controlul kurzilor, susţinuţi până acum de Statele Unite, în nordul şi nord-estul ţării.

Provincia Idleb, aflată sub controlul Hayat Tahrir al-Sham (HTS), o grupare dominată de fosta aripă siriană a Al-Qaida, este "protejată" printr-un acord ruso-turc care a împiedicat o ofensivă a regimului lui al-Assad.

Turcia are, la rândul său, posturi de control şi patrule în această regiune, dar şi o prezenţă în mai multe oraşe frontaliere.

La rândul său, Washingtonul s-a hotărât să păstreze 200 de militari pe teritoriul sirian, după ce a anunţat mai întâi retragerea celor 2.000 de militari ai săi. Această răzgândire este percepută drept o voinţă a Statelor unite de a păstra un cap de pod - şi o putere de influenţă, chiar dacă minimă - în ţară.

Pe acest câmp de bătălie geopolitic, interesele protagoniştilor diverg puternic.

Ankara, ostilă autonomiei kurde, "vrea să impună o «Pax Ottomana» în nordul şi estul Siriei", potrivit lui Heras.

"Rusia vrea să-l stabilizeze pe al-Assad", pentu a-şi lărgi influenţa în Orientul Mijlociu, în detrimentul Washingtonului, în timp ce Iranul caută să folosească teritoriul sirian în lupta sa la distanţă împotriva Israelului, care şi-a multiplicat în ultimele luni raidurile aeriene în Siria.

Alt obstacol important în calea Damascului este "războiul economic", evocat duminică de către preşedintele sirian, în contextul în care regimul este incapabil în prezent să facă faţă şantierului relansării.

Războiul a antrenat distrugeri masive de infrastructuri şi a redus la neant mai multe sectoare profitabile, inclusiv pe cel al petrolului.

Regimul lui Bashar al-Assad "are nevoie de apă şi de grâu" din estul sirian, în timp ce Washingtonul "are ca politică să-l priveze de resursele sale", cu scopul de a-i vedea "prăbuşindu-se" economia, relevă Nicolas Heras.

Potrivit lui Joshua Landis, "Statele Unite impun Siriei unul dintre regimurile de sancţiuni cele mai stricte, care agravează sărăcia" socială.

Chadi Abbas, în vârstă de 40 de ani, face parte din această generaţie care a profitat de potolirea luptelor pentru a se întoarce la viaţa civilă, după ce a fost înrolat în armată timp de opt ani. Însă se impune "exercitarea a trei meserii" în vederea satisfacerii nevoilor familiei sale şi "compensarea pierderilor în toţi aceşti ani", afirmă el.

În faţa provocării reconstrucţiei, puterile străine au ca principală ambiţie rentabilizarea anilor de susţinere militară foarte costisitoare.

Moscova şi Teheranul au semnat deja acorduri bilaterale cu autorităţile siriene şi au încheiat contracte pe termen lung în diverse sectoare, în principal energetic, al construcţiilor, agriculturii şi petrolier.

În această perspectivă, preşedintele rus Vladimir Putin i-a îndemnat pe europeni să contribuie la finanţarea procesului reconstrucţiei, în timp ce ţara sa depune eforturi pe lângă organizaţii internaţionale şi monarhii bogate de la Golful Persic să asigure fondurile necesare.

Acest apel nu pare să găsească un ecou în capitalele europene - care au susţinut rebeliunea împotriva lui Bashar al-Assad -, cel puţin în absenţa unei soluţii politice echitabile.

Alte ţări, care îndeamnă de asemenea la plecarea de la putere a lui al-Assad, dau în schimb dovadă de pragmatism în faţa noii situaţii politico-militare. Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Bahrainul au decis, la sfârşitul lui 2018, să-şi redeschidă ambasadele la Damasc.

Însă găsirea unei soluţii politice pare cu atât mai complexă, cu cât opoziţia nu a fost niciodată atât de mută, spartă şi subordonată din 2011.

Aceasta "este de-acum total supusă actorilor străini", subliniază Nicolas Heras.

Astfel, "flacăra revoluţiei siriene a pălit. Iar asta este, în sine, o victorie a lui al-Assad", adaugă el, conform AFP.