BĂTĂLIA PENTRU CONDUCEREA SIF OLTENIA / ÎN DATA DE 9 MAI: SIF Oltenia a convocat acţionarii pentru tranşarea conflictului

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 aprilie 2019

SIF Oltenia (SIF5) a convocat acţionarii într-o adunare extraordinară în data de 9 mai, la solicitarea acţionarilor SIF Banat - Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia (SIF4), care deţin cumulat 5% din SIF Oltenia, în contextul în care cei doi acţionari au cerut recent reducerea numărului de administratori ai SIF5 de la 7 la 5 şi înfiinţarea unui comitet investiţional care să controleze, într-o anumită măsură, activitatea şi strategia investiţională a SIF5, reiese din raportul emitentului transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Din convocator se vede cum SIF1 şi SIF4, respectiv SIF5, au propuneri diferite chiar şi pentru alegerea secretariatului de şedinţă AGA (care va întocmi procesul verbal al adunării) şi a membrilor comisiei de numărare a voturilor exprimate, cei doi acţionari solicitând numirea unui notar public în numele lui Virgil Claudiu Făurar pentru supravegherea acţiunilor întreprinse de secretarii adunării, cheltuiala cu notarul urmând să fie plătită de SIF5. Cei doi acţionari mai cer şi verificarea listei de prezenţă a acţionarilor şi verificarea voturilor exprimate.

Cei doi acţionari care deţin 5% din capitalul SIF5 vor introducerea în actul constitutiv al societăţii de investiţii cu sediul în Craiova o prevedere conform căreia directorul general şi directorul general adjunct nu vor putea încheia, fără aprobarea prealabilă a comitetului investiţional (format din membrii conducerii superioare şi din trei angajaţi ai societăţii), acte de dobândire ori de înstrăinare a unor lucruri, inclusiv valori mobiliare sau alte instrumente financiare emise a căror valoare depăşeşte, individual sau cumulat, atunci când sunt legate între ele, suma de 1 milion de lei sau 5 milioane de lei ("dar nu mai mult de 20% din totalul activelor imobilizate ale societăţii, mai puţin creanţele").

"Consiliul de Administraţie va stabili modul de organizare şi de func-ţionare a Comitetului Investiţional, deciziile în cadrul Comitetului Investiţional urmând a fi luate cu votul majorităţii membrilor săi", se menţionează în raportul SIF5.

Este o cerere care vine în condiţiile în care, anul trecut, SIF Oltenia a vândut către Erste Group Bank participaţia de 6,29% avută la Banca Comercială Română (BCR), pentru suma de 140 milioane de euro, bani deja folosiţi pentru achiziţionarea de pachete de acţiuni lichide de la BVB din domenii precum cel energetic şi financiar - bancar.

În ceea ce priveşte împuternicirea pentru semnarea hotărârilor şi documentelor conexe adunării acţionarilor, SIF5 îl propune pe directorul general, Tudor Ciurezu, în timp ce SIF1 şi SIF4 propun împuternicirea secretarului de şedinţă al adunării generale.

SIF Oltenia mai propune acţionarilor şi aprobarea unui program de răscumpărare pentru 30 milioane de acţiuni proprii, echivalentul a 5,1709% din propriul capital social, pe o durată maximă de 18 luni, achiziţiile de titluri proprii urmând să fie efectuate la preţul din piaţă, respectiv la un preţ maximum de 2,75 lei/titlu.

Totodată, dând curs solicitării SIF4 şi SIF1, SIF 5 propune acţionarilor emitentului aprobarea reducerii capitalului social de la 58,016 milioa-ne de lei la 56,054 milioane de lei, prin anularea unui număr de 19,622 milioane de acţiuni dobândite în urma programului de răscumpărare derulat de SIF5 la începutul anului curent.

Cererile de modificare a actului constitutiv al SIF5 au fost justificate de iniţiatorii SIF1 şi SIF4 prin faptul că îmbunătăţirea performanţelor financiare şi nefinanciare ale societăţii se poate realiza printr-un sistem de control şi de echilibrare între diversele organe de conducere ale societăţii şi diferite părţi interesate.

"Eficienţa societăţii de investiţii financiare depinde astfel, în mod determinant, de gestionarea profesionistă a resurselor sale, de performanţa managementului acesteia şi de corecta implementare în funcţionarea societăţii a mecanismelor de bună guvernare", se arăta în solicitarea transmisă în 15 martie.

Cu privire la reducerea numărului membrilor Consiliului de Adminis-traţie, iniţiatorii solicitării susţineau că tendinţa generală la nivelul societăţilor listate pe pieţele de capital mature şi emergente este de diminuare a numărulul de administratori, cu scopul îmbunătăţirii guvernanţei corporative de la nivelul emiţenţilor, cât şi al alinierii intereselor adminis-tratorilor cu cele ale acţionarilor.

Totodată, se mai menţiona că odată cu vânzarea pachetului deţinut la BCR, pentru SIF Oltenia s-au produs modificări de substanţă a portofoliului de active şi a disponibilităţilor.

"Ca urmare, în vederea respectării intereselor acţionarilor pe termen lung, modificarea semnificativă a structurii de active a SIF Oltenia ar trebui să fie însoţită de o aliniere a structurii organizatorice şi de decizie la standarde adecvate de guvernanţă corporativă, aplicabile deja în cadrul altor societăţi listate din România", se arăta în document.

În şedinţele din 7 şi 8 martie, SIF Banat - Crişana a achiziţionat un număr de 5.287 de acţiuni SIF Oltenia pentru ca, împreună cu SIF Muntenia, să atingă o deţinere de 5% din capitalul societăţii de investiţii financiare din Craiova, prag care le permite celor două entităţi să ceară consiliului de administraţie al SIF5 convocarea adunării generale extraordinare a acţionarilor.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. OAMENI BUNI , SCUZATI-MA , CA VORBESC URAT , DAR TOVARASUL ACESTA , CIUREZU , CRED CA E , ... !!! CUM ADICA , SA RASCUMPERI 30 000 000 DE ACTIUNI , LA PRETUL DE 2-75 LEI , CAND IN PIATA , DE LUNI DE ZILE INCOACE , PRETUL E DE 2 lei , 2-10 LEI ??? IL MAI VREA SI FIX , LA 2-75 !!! ASTA L-AS INTREBA : DACA AR FI VORBA DE BANII LUI PERSONALI , TOT ASA AR FACE ??? CRED CA MAI CURAND , SI-AR PUNE SINGUR JUVATUL DE GAT !!! VEZI , CA DACA NU E VORBA DE BANII TAI NU TE DOARE ??? DEAIA , N-ARE URSUL COADA , TOVARASE CIUREZU !!! S-AU PROPUI ASTA , CA SA SCAPI INTR-UN FEL , DE ... DE LA SIF 1 , SI SIF 4 , MACAR PARTIAL ??? STIU CA AI INIMA DARZA , DE OLTEAN , DOAR ESTI , DIN SANGELE LUI MIHAI VITEAZUL , DAR CAND """"UMBLI """" , CU BANII ALTORA , MAI SI JUDECA 1 PIC !!!

    OAMENI BUNI , SCUZATI-MA , ... , DAR TOVARASUL ACESTA , CIUREZU , CRED CA E , ... !!! CUM ADICA , SA RASCUMPERI 30 000 000 DE ACTIUNI , LA PRETUL DE 2-75 LEI , CAND IN PIATA , DE LUNI DE ZILE INCOACE , PRETUL E DE 2 lei , 2-10 LEI ??? IL MAI VREA SI FIX , LA 2-75 !!! ASTA L-AS INTREBA : DACA AR FI VORBA DE BANII LUI PERSONALI , TOT ASA AR FACE ??? CRED CA MAI CURAND , SI-AR PUNE SINGUR JUVATUL DE GAT !!! VEZI , CA DACA NU E VORBA DE BANII TAI NU TE DOARE ??? DEAIA , N-ARE URSUL COADA , TOVARASE CIUREZU !!! S-AU PROPUI ASTA , CA SA SCAPI INTR-UN FEL , DE NESUFERITII DE LA SIF 1 , SI SIF 4 , MACAR PARTIAL ??? STIU CA AI INIMA DARZA , DE OLTEAN , DOAR ESTI , DIN SANGELE LUI MIHAI VITEAZUL , DAR CAND """"UMBLI """" , CU BANII ALTORA , MAI SI JUDECA 1 PIC !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb