BCE, aşteptată să-şi extindă programul de relaxare cantitativă

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 septembrie 2016

BCE, aşteptată să-şi extindă programul de relaxare cantitativă

Banca Centrală Europeană (BCE) este aşteptată să decidă, în reuniunea de politică monetară programată să aibă loc astăzi, extinderea programului său de achiziţii de obligaţiuni (relaxare cantitativă) de un trilion de euro după luna martie 2017, respectiv să anunţe extinderea ariei bondurilor eligibile, ca parte a planului de stimulare a economiei zonei euro.

În prezent, BCE aplică dobânzi negative la anumite depozite (pentru stimularea creditării), cumpără bonduri de 80 de miliarde de euro în fiecare lună, respectiv aplică o dobândă apropiată de zero, însă fără succes pentru economia regiunii.

Analiştii citaţi de presa străină cred că BCE va extinde durata de derulare a programului de achiziţii de obligaţiuni până în septembrie 2017, faţă de martie, când era preconizat să se încheie.

Nick Kounis, şef al departamentului Macro - Finanţe din cadrul băncii olandeze "ABN Amro", declară: "Este posibil ca BCE să anunţe şi modificări ale programului de relaxare cantitativă prin extinderea ariei activelor eligibile (...) Asta ar însemna fie ca BCE să cumpere bonduri cu randamente mai mici decât dobânda la depozite ori obligaţiuni care au o maturitate mai mică de doi ani".

La rândul său, Chris Williamson, economist şef la Markit, spune: "BCE nu va aştepta date înainte să injecteze stimulente în economie, punând presiune pe responsabilii cu politica monetară să acţioneze în această săptămână ca să crească încrederea în perspectivele economice şi în angajamentul băncii privind ţinta de inflaţie".

Conform unui sondaj Reuters, analiştii prevăd că BCE nu va lua noi măsuri în reuniunea de astăzi, dar va extinde programul de relaxare cantitativă.

Acest program a trecut de un trilion de euro recent, după 18 luni de achiziţii agresive de bonduri. Conform cifrelor publicate de BCE pentru săptămâna încheiată în 2 septembrie, banca a cumpărat datorii suverane de 1.001 miliarde de euro. Din martie 2015 până la finele lunii august, BCE a cumpărat obligaţiuni germane de 238 miliarde de euro, bonduri guvernamentale franceze de 189 miliarde de euro şi titluri de stat italiene de 164 de miliarde de euro. Programul de achiziţii de obligaţiuni de stat a fost anunţat de BCE în ianuarie 2015 şi era prevăzut să se încheie în martie anul viitor.

Grecia ar putea lansa una sau două emisiuni de obligaţiuni după includerea titlurilor sale în programul de relaxare cantitativă al Băncii Centrale Europene, pentru a testa apetitul pieţei şi a trimite un semnal investitorilor că ţara este din nou pe picioarele sale, au declarat ieri, pentru Reuters, mai mulţi oficiali apropiaţi situaţiei.

Aceasta ar fi prima intrare a Greciei pe pieţele financiare după 2014. Anterior, Grecia a fost exclusă de pe pieţele internaţionale de obligaţiuni după ce în 2010 a izbucnit criza datoriei sale publice, conform Agerpres.

"Ar putea avea loc una sau două mici emisiuni pentru a testa apele şi a obţine un preţ. Vrem să profităm de avantajul includerii obligaţiunilor noastre în programul de relaxare cantitativă şi de scăderea randamentelor care este posibil să urmeze", a declarat un oficial din Ministerul grec de Finanţe, fără să ofere detalii legate de maturitate.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb