BCE se pronunţă pentru o reglementare globală privind criptomonedele

I.M.
Internaţional / 15 septembrie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Benoit Coeure, membru al Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene, a susţinut, vineri, necesitatea stabilirii unei reglementări globale privind criptomonedele şi s-a pronunţat pentru o abordare unică de reglementare la nivelul Uniunii Europene, relatează agenţia EFE.

"Avem nevoie de o abordare globală", a declarat el la o conferinţă de presă după reuniunea miniştrilor Economiei şi Finanţelor din zona euro, ce a avut loc la Helsinki.

În acest sens, oficialul BCE a precizat că există "un risc ridicat" să existe neconcordanţe între reglementările din diferite jurisdicţii, "mai departe de Europa".

Astfel, a subliniat el, G7 va publica un studiu în acest sens la începutul lunii octombrie, şi, dincolo de abordarea globală, Coeure consideră necesară o reglementare unică în UE, conform sursei citate.

La rândul său, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a afirmat că Executivul Comunitar realizează o analiză privind Libra, criptomoneda pe care vrea să o lanseze Facebook, cu scopul de a vedea dacă se conformează cadrului de reglementare al UE, dacă sunt necesare modificări ale reglementării sau dacă este nevoie de un cadru specific pentru moneda reţelei de socializare.

El a precizat că Bruxelles a trimis un chestionar Facebook pentru a obţine mai multe detalii despre Libra şi a menţionat că discuţiile de vineri dintre miniştrii au evidenţiat existenţa "anumitor preocupări", inclusiv cele privind implicaţiile pentru stabilitatea financiară.

Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, dăduse asigurări joi că Uniunea Europeană nu va autoriza Libra fiindcă această pune sub semnul întrebării suveranitatea monetară a statelor şi antrenează numeroase riscuri, inclusiv unul sistemic, dată fiind enorma dimensiune a acestei reţele de socializare, informează agenţia EFE.

Vineri, el a repetat această idee la Helsinki şi a propus să se lucreze la o monedă digitală publică.

"În condiţiile actuale, proiectul monedei digitale private Libra nu se poate dezvolta pe piaţa europeană", a comentat Le Maire, adăugând că el şi omologul său german, Olaf Scholz, au emis o declaraţie comună în care reamintesc "profunda lor îngrijorare" privind criptomoneda Facebook.

"Credem cu tărie că problemele monetare trebuie să rămână în mâinile statelor. Este o chestiune de suveranitate", a subliniat el.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb