BCR a listat la BVB obligaţiuni de 600 milioane lei

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 decembrie 2019

BCR a listat la BVB obligaţiuni de 600 milioane lei

Emisiunea de obligaţiuni senior nepreferenţiale este o premieră în România şi în Europa Centrală şi de Est

Banca are în plan să lanseze, în următorii 4-5 ani, emisiuni de obligaţiuni de 0,5 - 1,5 miliarde lei anual

Banca Comercială Română (BCR) a listat ieri, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), o emisiune de obligaţiuni senior nepreferenţiale în valoare de 600 de milioane de lei, care reprezintă o premieră atât în ţara noastră, cât şi în Europa Centrală şi de Est.

Prezent la eveniment, directorul executiv al BVB, Adrian Tanase, a declarat: "Aceasta este o emisiune foarte importantă pentru BVB, reprezentând un semnal foarte puternic. Este cea mai mare emisiune în lei efectuată pe Bursa din Bucureşti şi prima emisiune de acest tip din regiune. Am învăţat din această listare că există un apetit foarte mare din partea investitorilor locali pentru astfel de obligaţiuni. Demonstrăm, încă o dată, că această piaţă de capital, cu toate componentele ei, chiar funcţionează şi creează soluţii pentru emitenţii care vor să-şi finanţeze proiectele sau necesităţile de capital. Probabil vom vedea pe piaţă şi alte obligaţiuni din sistemul bancar, în anii care urmează".

Tot ieri, Sergiu Manea, directorul executiv al BCR, a afirmat că instituţia pe care o conduce îşi doreşte ca, prin această emisiune de obligaţiuni, să îşi diversifice sursele de finanţare. Domnia sa a afirmat: "Obiectivul nostru rămâne acelaşi: să fim o bancă responsabilă, cu un bilanţ solid. Cred foarte mult în potenţialul pieţei de capital în privinţa diversificării instrumentelor. Vrem să fim o inspiraţie pentru ceilalţi actori din piaţa bancară şi din piaţa de capital. Emisiunea noastră de obligaţiuni vine într-un context in care veniturile operaţionale ale BCR s-au îmbunătăţit pe fondul creşterii semnificative a activităţii de bază, respectiv a creditării economiei româneşti.

Am ales momentul actual pentru listare ca parte dintr-un plan ce priveşte consolidarea continuă a bilanţului".

Ioana Tănase, director executiv Corporate Finance în cadrul BCR, a declarat, la evenimentul de ieri, că BCR vrea să lanseze emisiuni anuale de obligaţiuni sau alte instrumente cuprinse între 0,5 şi 1,5 miliarde de lei, în următorii 4-5 ani.

Obligaţiunile BCR listate ieri au maturitatea la 7 ani, iar emisiunea beneficiază de calificativul "BBB+" din partea agenţiei de evaluare Fitch. Potrivit BCR, listarea s-a bucurat de un interes major din partea investitorilor, iar emisiunea a obţinut un cupon de 5,35%.

BCR a precizat că emisiunea de obligaţiuni a fost un succes încă de la supra-subscrierea în registrul de ordine a ţintei de 500 de milioane de lei, ceea ce a dus la decizia de majorare a emisiunii până la 600 de milioane de lei. Emisiunea s-a realizat printr-un plasament privat adresat în principal investitorilor instituţionali locali.

Lucian Anghel, BVB: "2019, cel mai bun an din istoria pieţei de capital în privinţa numărului de emisiuni de obligaţiuni"

Anul acesta a fost cel mai bun din istoria pieţei de capital în ceea ce priveşte numărul de emisiuni de obligaţiuni, conform declaraţiilor făcute ieri de Lucian Anghel, preşedintele BVB, la evenimentul de lansare a emisiunii de obligaţiuni BCR.

Lucian Anghel a spus: "Proiectul BCR este unul extrem de important, complex, deschizător de drum. Sper ca în următorii ani să vedem cât mai multe bănci care vor urma acest exemplu şi vor lista obligaţiuni ca să se finanţeze prin acest instrument. (...) Anul acesta a fost cel mai bun din istoria pieţei de capital în ceea ce priveşte numărul de emisiuni de obligaţiuni şi sper ca următorii trei - cinci ani să fie din ce în ce mai buni. Suntem convinşi că 2020 va fi mai bun decât 2019".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. De ce sa nu privim si faptul ca acesti bani din obligatiuni vor tine firme falimentare in viata ? Care este dobinda pentru firmele de stat ?

    La Chișinău sau la Bucuresti:-)

    1. Intreaba-l pe badea Treichl.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb