BCR lansează o nouă emisiune de obligaţiuni senior nepreferenţiale în lei

V.G.
Bănci-Asigurări / 12 octombrie 2022

BCR lansează o nouă emisiune de obligaţiuni senior nepreferenţiale în lei

Banca Comercială Română (BCR) lansează cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni senior nepreferenţiale, în valoare de 334 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă transmis astăzi redacţiei.

Conform sursei citate, emisiunea constă în obligaţiuni senior nepreferenţiale cu o maturitate de 6 ani şi urmează să fie listată la Bursa de Valori Bucureşti. Obligaţiunile au primit un rating pe termen lung de BBB+ din partea Fitch.

Procesul de book building a evidenţiat un interes puternic din partea investitorilor, astfel încât valoarea emisiunii a fost majorată de la minimum 200 milioane de lei la 334 milioane de lei, în timp ce randamentul de 110 bps peste randamentul titlurilor de stat, care se translatează la o rată dobânzii de 9,57%, reflectă performanţa solidă a băncii.

Distribuţia a fost echilibrată între fonduri de pensii, companii de asigurări şi instituţii de credit, beneficiind de asemenea de participarea notabilă a International Finance Corporation (IFC) şi Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

"În ciuda unui context de piaţă dificil, ne propunem să asigurăm normalitate şi continuitate în privinţa activităţilor noastre pe piaţa de capital. Receptivitatea investitorilor reprezintă implicit o validare a strategiei noastre de contribuţie la crearea de prosperitate în România. Aş vrea să le mulţumesc colegilor mei pentru eforturile depuse în aceste condiţii dificile, investititorilor pentru încredere şi partenerilor de la Bursa de Valori Bucureşti pentru capacitatea demonstrată de a oferi permanent cadrul necesar unor astfel de oportunităţi", a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

În ultimii trei ani, banca a emis obligaţiuni în valoare de peste 4 miliarde de lei, fiind unul dintre principalii emitenţi activi de la Bursa de Valori Bucureşti.

Noua emisiune de obligaţiuni s-a dovedit una de succes încă de la început, în condiţiile în care la finalul primei zile de subscriere registrul de ordine era acoperit peste suma minimă de 200 de milioane de lei comunicată iniţial. În cea de a doua zi, registrul de ordine a fost supra-subscris, ceea ce a dus la decizia închiderii mai devreme a ofertei şi la creşterea valorii emisiunii la 334 milioane lei.

Prin această emisiune, BCR a mai făcut un pas înainte în procesul de conformare cu reglementările Uniunii Europene privind capacitatea minimă pe care trebuie să o deţină băncile pentru a absorbi pierderile, cerinţele minime pentru fonduri proprii şi pasive eligibile (MREL) şi ghidurile MREL, în conformitate cu strategia de rezoluţie, se precizează în comunicat.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb