Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit, astăzi, prin tragere la sorţi, ordinea pe buletine de vot la alegerile europarlamentare din 26 mai, PSD şi Alianţa electorală "Alianţa 2020 USR Plus" aflându-se pe primele poziţii.
În şedinţa din 17 aprilie, Biroul Electoral Central a încheiat procesul-verbal privind constatarea rămânerii definitive a candidaturilor la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, se arată într-un comunicat al instituţiei.
În cadrul şedinţei a fost încheiat şi procesul-verbal privind stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot a partidelor politice, alianţei electorale, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi care participă la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019.
Astfel, ordinea stabilită prin tragere la sorţi este următoarea:
Poziţia nr. 1 - Partidul Social Democrat
Poziţia nr. 2 - Alianţa electorală "Alianţa 2020 USR Plus"
Poziţia nr. 3 - Partidul PRO România
Poziţia nr. 4 - Uniunea Democrată Maghiară din România
Poziţia nr. 5 - Partidul Naţional Liberal
Poziţia nr. 6 - Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - ALDE
Poziţia nr. 7 - Partidul PRODEMO
Poziţia nr. 8 - Partidul Mişcarea Populară
Poziţia nr. 9 - Partidul Socialist Român
Poziţia nr. 10 - Partidul Social Democrat Independent
Poziţia nr. 11 - Partidul România Unită
Poziţia nr. 12 - Uniunea Naţională pentru Progresul României
Poziţia nr. 13 - Blocul Unităţii Naţionale BUN
Poziţia nr. 14 - Gregoriana-Carmen Tudoran
Poziţia nr. 15 - George-Nicolae Simion
Poziţia nr. 16 - Peter Costea
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe în 27 aprilie şi se încheie în 25 mai, la ora 7.00.
1. fără titlu
(mesaj trimis de gogu în data de 17.04.2019, 22:08)
Romani, nu mai votati aceste partide MAFIOTE: PSD, ALDE, PNL, UDMR, PMP si altele care s-au vopsit. De 30 de ani ne fura.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Obama în data de 18.04.2019, 10:24)
cum s-a nimerit prin tragere la sorti sa iasa psd pe locul I pe buletin.. mai sa fie
3. ORI vs ORI
(mesaj trimis de anonim în data de 18.04.2019, 10:30)
ÎN ,, STATUL de DREPT " : iese cine trebuie ... să mimaţi bineeee !!!