Banca Europeană de Investiţii (BEI) a anunţat marţi că va începe să furnizeze garanţii financiare pentru băncile ucrainene şi companiile din Uniunea Europeană care exportă în Ucraina, în cadrul ultimului pachet de sprijin pentru Ucraina, informează Agerpres.
Braţul financiar al UE a precizat că garanţiile pe care le va furniza băncilor ucrainene ar urma să mobilizeze împrumuturi cu o valoare de peste un miliard de euro pentru firmele din economia ucraineană. De asemenea, BEI va oferi şi alte 100 milioane de dolari pentru refacerea unor infrastructuri de bază precum şcoli, spitale şi locuinţe sociale.
Planul BEI, anunţat în cadrul conferinţei pentru reconstrucţia Ucrainei care se desfăşoară la Berlin, include şi o nouă facilitate de garanţii pentru creditele la export, în valoare de 300 milioane de euro, pentru IMM-urile din UE care exportă în Ucraina.
Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă.