Belgia va interzice vânzarea de vape-uri de unică folosinţă începând cu 1 ianuarie, din motive de sănătate şi mediu, informează euronews.com. Ministrul Sănătăţii, Frank Vandenbroucke, a explicat că aceste vape-uri ieftine atrag adolescenţii şi cresc riscul de dependenţă de nicotină.
"Vape-urile de unică folosinţă sunt un produs nou, conceput pur şi simplu pentru a atrage consumatori noi," a spus acesta într-un interviu. "E-cigarettele conţin adesea nicotină. Nicotina face ca oamenii să devină dependenţi de nicotină. Nicotina este dăunătoare sănătăţii. Acestea sunt fapte," a adăugat Vandenbroucke.
Ministrul a subliniat că vape-urile de unică folosinţă reprezintă o povară ecologică din cauza plasticului, bateriilor şi circuitelor, care generează deşeuri periculoase. De asemenea, a precizat că interzicerea vizează aceste produse, deoarece cele reutilizabile pot ajuta la renunţarea la fumat. Belgia devine astfel liderul UE în această mişcare, urmând exemplul Australiei, care a impus restricţii severe asupra vânzării de vape-uri.
"Suntem prima ţară din Europa care face acest lucru," a spus Vandenbroucke.
Ministrul Sănătăţii din Belgia a cerut măsuri mai stricte împotriva tutunului în cele 27 de state membre ale UE, solicitând Comisiei Europene să actualizeze legislaţia privind tutunul. Decizia Belgiei este înţeleasă chiar şi de unele magazine de ţigări electronice, cum ar fi Vapotheque din Bruxelles.. "Avem multe soluţii alternative care sunt şi foarte uşor de utilizat," a spus Steven Pomeranc, proprietarul magazinului Vapotheque.
"Cum ar fi acest sistem de capsule, care sunt pre-umplute cu lichid, care pot fi doar ataşate la ţigara electronică reîncărcabilă. Aşadar, vom avea pur şi simplu o schimbare a clienţilor către acest nou sistem."- a adăugat el.