Belgienii blochează Acordul de liber-schimb dintre UE şi Canada

Ziarul BURSA #Internaţional / 25 octombrie 2016

Belgienii blochează Acordul de liber-schimb dintre UE şi Canada

Belgia nu poate semna Acordul de liber-schimb între UE şi Canada (CETA), a anunţat, ieri, premierul belgian Charles Michel, din cauza obiecţiilor Valoniei, care a blocat astfel ceremonia de semnare a documentului ce era prevăzută pentru joi, la Bruxelles, relatează BBC News şi AFP, potrivit News.ro.

"Nu suntem în măsură să semnăm CETA", a anunţat Michel la ieşirea de la o reuniune între toate entităţile federale din Belgia şi Guvernul federal.

Trei dintre ele au refuzat să dea undă verde, şi anume Valonia, Guvernul Bruxellesului şi comunitatea lingvistică franceză.

UE dăduse termen Belgiei până luni seara să-şi anunţe poziţia cu privire la CETA, un acord finalizat în 2014, după cinci ani de negocieri.

Michel i-a transmis preşedintelui Consiliului European Donald Tusk că Belgia nu poate semna CETA.

Comisia Europeană (CE) a îndemnat la "răbdare" faţă de Belgia şi a refuzat să-i impună un "termen" până la care să spună că acceptă sau nu să semneze tratatul de liber-schimb UE-Canada.

"În acest moment avem nevoie de răbdare", a declarat Margaritis Schinas, un purtător de cuvânt al CE, în conferinţa de presă zilnică, la Bruxelles. "Comisia nu obişnuieşte să lucreze cu ultimatumuri sau termene-limită", a insistat el.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, care reprezintă cele 28 de state membre ale UE, a dat duminică un ultimatum Belgiei, până luni, paralizată de rezistenţa valonă, să spună dacă este în măsură sau nu să semneze tratatul, joi, la Bruxelles.

O sursă europeană declara că o anulare sau o eventuală amânare a summitului de joi nu înseamnă sfârşitul CETA, CE fiind pregătită să ofere alte câteva săptămâni Belgiei.

"Belgia este în continuare într-un proces de stabilire a poziţiei pe care o are, potrivit procedurilor sale instituţionale", declara Schinas. "Comisia are cel mai mare respect faţă de acest proces", dădea el asigurări.

Valonia, o regiune socialistă cu 3,6 milioane de locuitori, vrea garanţii mai puternice cu privire la respectarea reglementărilor în domeniul muncii, standardelor de mediu şi în domeniul protecţiei consumatorului.

Temerile valonilor reflectă temeri ale activiştilor împotriva globalizării, care apreciază că CETA şi alte acorduri asemănătoare acordă prea multă putere multinaţionalelor, o putere care poate intimida inclusiv guvernele.

Demonstraţii ample au avut loc în mai multe ţări împotriva CETA şi negocierilor cu privire la un acord de liber-schimb între UE şi Statele Unite (TTIP).

Comisia Europeană a prezentat duminică Valoniei noi clarificări cu privire la mecanismul soluţionării disputelor cu investitorii.

Reglementările cu privire la arbitrajul comercial sunt una dintre cele mai spionoase probleme din acest acord. Însă aceste concesii UE nu i-au mulţumit pe politicienii valoni.

Canada şi UE ar urma să elimine 98% din taxe, conform CETA, care a fost negociat timp de cinci ani, din 2009 şi până în 2014.

Susţinătorii acordului au dat asigurări că documentul va conduce la o sporire a comerţului cu 20% şi că va ajuta mai ales întreprinderile mici.

Criticii acestuia subliniază că textul reprezintă o ameninţare la adresa standaredelor de producţie, că protejează afacerile şi că permite corporaţiilor să dea guvernele în judecată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb