Beneficiile statului minimal

Adevărul este că toate vocile aces­tea care prevestesc apocalipsa economico-socială, în scenarii diferite ce-i drept, au început să se înmulţească atît de mult şi să semene în­tr-atît, una cu cealaltă, încît interesul public pentru cuvîntul scris este îngropat sub un munte de monotonie. E timpul unui contratimp!

Buu..un! Statul numit România se apropie cu paşi repezi de faliment! N-o spun eu, ci nişte cifre seci, care arată că primitiva, slab-productiva şi agonica economie reală a ţării nu mai are cum, de unde, cu ce, să producă resurse pentru a acoperi datoriile şi cheltuielile curente ale guvernărilor care au dus de rîpă România. Şi nu doar din 1990 încoace.

Consecinţa inevitabilă a acestei stări de lucruri va fi instalarea, "de la sine" a "statului minimal". De ce minimal? Simplu: pentru că nu va mai putea să îndeplinească cea mai mare parte a funcţiilor pentru care este creat.

Nu va mai putea, spre exemplu, să angajeze funcţionari publici, pentru că nu va avea cu ce să le plăteas­că salariile. Aceştia, atîţia cîţi vor exista, ori vor lucra benevol, pe gratis, ori vor trebui să fie plătiţi, direct, la ghişeu, pe bază de chitanţă, desigur, de beneficiarii serviciilor solicitate. Dumneavoastră, cam de cîţi bani v-aţi putea permite "apărare naţională", adică o armată prost înzestrată, sub-dimensionată, încă şi mai prost plătită şi instruită, condusă de o supra-armată de birocraţi care mută hîrtiile de colo-colo, prin ministerul cu acelaşi nume? Dar "educaţie naţională", adică o altă armată, sub-dimensionată, prost instruită şi încă şi mai prost plătită de educatori şi profesori, peste care domneşte o altă armată de profitori şi nimica-făcători ce poartă înalte titluri de inspectori, specialişti, experţi şi înalţi funcţionari ministeri­ali? Despre "sănătate naţională" nu trebuie să vorbim prea mult, pentru că pe aceea o plătiţi de mult din buzunar, statul fiind maximal doar cînd este vorba despre împărţirea tortului cheltuielilor bugetare către firmele private care fac profituri, pe seama risipirii fără noimă a banului public. Cei care ar dori unele servicii de "ordine şi siguranţă publică", vor putea să şi le achite direct la ghişeul special amenajat în cartierul în care locuiesc. Nimeni nu va mai avea nevoie de "armata" bine plătită şi prost instruită de "zeciuitori", a celor cîtorva sute de mii de angajaţi ai serviciului public de spoliere prin biruri, numit minister de finanţe, ceea ce va aduce o economie substanţială în buzunarul fiecăruia dintre noi. Veţi mai scăpa şi de cea mai mare parte a "administraţiilor" locale, ca şi de deserviciile pe care vi le făceau la nişte preţuri absolut exorbitante. Nimeni nu se va mai ocupa de desfundarea străzilor, plantarea şi replantarea bordurilor, plus distrugerea circulaţiei pe arterele rutiere ale patriei; nimeni nu va mai avea grijă ca trenurile să circule 14-15 ore de la Bucureşti la Oradea sau Iaşi; iar să faceţi cu maşina 10 ore pînă la Constanţa, pe mult inaugurata şi niciodată terminata autostradă; nimeni nu va mai veghea ca bruma de agricultură a patriei să fie răvăşită şi pusă pe butuci de zelul importatorilor şi al traficanţilor de mărfuri agricole.

Va mai putea funcţiona România, societatea ei, fără stat sau cu un stat minimal?

Ba, bine că nu! Societăţile umane au o capacitate aproape nelimitată de invenţie şi soluţionare a problemelor cu care se confruntă. Dispariţia supra-statului parazitar pe care l-am moştenit, aflat în permanentă expansiune de la 1860 şi pînă astăzi, în dauna societăţii, va crea de la sine o seamă importantă de beneficii, materiale şi mai ales sociale pentru cetăţenii ce vor fi obligaţi să-şi reinventeze instituţiile de guvernare. Foarte probabil că impactul economic va fi, şi el, cît se poate de benefic. Societatea românească va fi obligată să valorifice ceea ce are la dispoziţie şi să inventeze, pentru ca să supravieţuiască - adică să valorifice, nu să lase în paragină, terenuri agricole, resurse naturale şi bruma de expertiză profesională achiziţionată de capitalul uman. Ne vom întoarce în evul mediu? Poate, dar avantajele acestui mod de viaţă, în care autorităţile nu pot influenţa decît în foarte mică măsură "viaţa cetăţii" sunt evidente, dacă laşi prejudecăţile deoparte! Oamenii se vor naşte şi vor muri acasă la ei, ceea ce, spun psihologii zilei, este mult mai sănătos! Vor fi îngrijiţi de vraci şi "doctori" pe care nu o să-i întrebe nimeni despre diplomă, atîta vreme cît nu omoară pe cineva cu leacurile lor! Vom avea drumuri şi străzi, dacă ni le vom construi şi, cu siguranţă, nu va trebui să plătim nici un bir pentru ele. Ce ne facem, însă, cu pensiile? Cine va plăti pensiile? Nimeni, evident! Cetăţenii vor avea bunul simţ să trăiască suficient de puţin ca să nu mai atingă împovărătoarea vîrstă de pensionare, iar cei care nu vor da ortul popii la timp, pe propria răs­pundere, vor trebui să pună ceva bani deoparte, pentru a avea din ce trăi în zilele negre şi grele ale bătrîneţii. Dacă nu, se pot încolona în linişte spre cimitir, pentru a nu crea panică în restul populaţiei!

Bine, dar aşa ceva nu este drept! o să spună cîrcotaşul de serviciu. Ei, şti că ai haz, nenicule! Da" ce, să-ţi ia statul şapte zeci de impozite, toată viaţa, iar peste 50 de ani să vină Videanu, ori Pogea să-şi spună că nu mai au de unde să se împrumute ca să plătească pensiile, e drept!? Ori e mai bine!?