Berceanu: "Condiţiile bune de cazare, principalul mijloc de a atrage turişti străini"

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 30 martie 2007

Operatorii de turism trebuie să ţină cont că odată cu intrarea României în UE, turiştii din ţările membre pot să călătorească mult mai simplu la noi în ţară, de aceea ar trebui atraşi prin preţuri interesante şi condiţii bune de cazare, a declarat, ieri, ministrul trans­porturilor, Radu Berceanu.

"În România, turiştii din ţările membre UE poate că până acum nu s-au încumetat să vină, aşa într-o zonă mai la est şi mai dincolo de graniţele care până la 1 ianuarie erau ale UE. La ora actuală sunt la ei acasă şi aici, sunt la ei acasă şi la Sibiu şi în Deltă, cred că această schimbare ar trebui să se reflecte când veţi face bilanţul şi să se vadă în numărul de turişti care ne vizitează ţara", a spus Bercea­nu, la conferinţa de deschidere a Târgului Naţional de Turism (TNT), citat de NewsIn.

Ministrul de resort a precizat că turismul românesc are probleme dar cu o abordare mai ofensivă, mai europeană, lucrurile vor fi benefice.

În ceea ce priveşte competiţia turistică dintre România şi Bulgaria, Berceanu a spus că operatorii români trebuie să le ofere turiştilor bulgari locuri noi pe care nu le-au văzut în România, locuri frumoase, interesante care să le provoace curiozitatea, dar la preţuri interesante şi condiţii bune. "În funcţie de acest lucru o să se rezolve mai bine şi mai corect de ambele părţi şi competiţia pe planul turismului de pe cele două maluri ale Dunării", a concluzionat Berceanu.

Berceanu: Sper ca turismul să meargă mai bine decât merge politica în România

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a declarat ieri la deschiderea Târgului de Turism că speră ca turismul să meargă mult mai bine decât merge politica în România şi îşi doreşte ca operatorii de profil să fie mult mai uniţi şi să-şi vadă interesul dincolo de orgolii. "Am o părere mult mai bună despre turism decât despre situaţia politică, sper ca operatorii de turism să-şi vadă interesul mult mai bine şi să şi-l urmărească indiferent de orgolii, chiar dacă văd că sunt anumite sporturi naţionale, printre care şi cearta, înainte de a ne apuca de treabă. Şi aici înţeleg că, înainte de a se apuca de treabă, organizatorii s-au certat puţin şi după aceea s-au apucat", a spus Berceanu. Şi schimbarea conducătorilor anumitor instituţii sau agenţii a fost catalogată de Berceanu drept un sport naţional greşit.

Referitor la faptul că la cea de a XVII- a ediţie a Târgului de Turism al României există mai multe oferte de turism din partea operatorilor externi decât din partea celor interni, minis­trul transporturilor, a precizat că " trăim într-o economie liberă şi toată lumea e liberă să vină să facă ce vrea".

Ministrul Berceanu a explicat că nu vrea să pună niciun fel de bariere sau să promoveze turismul într-o anumită direcţie, iar singurul scop al Târgului de Turism este acela de a veni în faţa turiştilor cu oferte din care ei să aleagă. "Turiştii aleg după cum sunt prezentările de aici (n.r târg) şi după cum sunt preţul şi calitatea serviciilor oferite", a spus Radu Berceanu.

Radu Berceanu a precizat că ministerul pe care îl conduce se implică în rezolvarea problemelor de infrastructură turistică, dar că unele probleme legate de infrastructura turis­tică se transformă în probleme politice. "Am asfaltat un drum către Soveja, care este staţiune turistică, iar apoi s-a descoperit că şi-a luat acolo un teren Săftoiu (Claudiu Săftoiu, fost consilier prezidenţial -n.r.) şi a devenit, dintr-o problemă de turism una politică, dar ăştia suntem, ăştia defilăm", a opinat Berceanu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb