BESTJOBS:  8 angajaţi din 10 ar vrea să lucreze doar 4 zile pe săptămână

G.D.
Companii / 13 aprilie 2022

Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs

Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs

Săptămâna de lucru de 4 zile, prevăzută într-o nouă propunere de lege pentru piaţa muncii, se conturează drept o posibilă soluţie de flexibilizare a muncii şi de facilitare a tranziţiei la munca de la birou, în contextul revenirii tot mai multor angajaţi la modul de lucru pre-pandemic, conform unui comunicat remis redacţiei. Astfel, 78% dintre angajaţi sunt deschişi să lucreze doar 4 zile pe săptămână şi cred că acesta este un moment foarte bun pentru adoptarea săptămânii mai scurte de lucru, arată un sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs. Deşi părerile privind efectele acestei iniţiative sunt împărţite, 55% dintre angajaţi se tem însă de mărirea zilei de lucru de la 8 la 10 ore, impusă în acest scenariu.

Potrivit sursei citate, aproape 71% dintre angajaţi consideră că săptămâna de lucru de 4 zile s-ar potrivi locului de muncă pe care îl au în prezent şi activităţii lor. Cu toate acestea, 41% consideră că principalul dezavantaj constă în volumul mai mare de muncă din cele 4 zile, ca urmare a extinderii orelor de program, iar 45% simt că, în eventualitatea în care va fi adoptat un astfel de mod de lucru în compania pentru care lucrează, va exista o presiune mai mare asupra lor de a termina totul mai repede.

Chiar dacă 3 din 4 angajaţi înclină să creadă că angajatorul lor nu ar permite un astfel de program, ei văd şi multe avantaje pentru starea lor de bine, cum ar fi îmbunătăţirea echilibrului dintre viaţa profesională şi cea privată (70%), mai mult timp liber pentru a prioritiza sănătatea psihică şi fizică (68%), creşterea nivelului de productivitate atunci când sunt la job (29%) şi diminuarea riscului de a ajunge la epuizare (25%), subliniază sursa citată.

"Piaţa muncii este într-un punct în care, mai mult decât oricând, sănătatea mintală a angajaţilor este pe primul loc, iar angajatorii sunt deschişi să abordeze soluţii de flexibilizare a muncii, urmând modelul altor ţări europene. După ce am experimentat cu toţii modelul de lucru de la distanţă şi am văzut că funcţionează, ne aflăm acum la un pas de a testa şi săptămâna de lucru de 4 zile, care le-ar aduce angajaţilor o zi liberă în plus, chiar dacă, în forma actuală, nu le-ar schimba volumul de muncă. Avantajele par să îi convingă chiar şi pe cei mai reticenţi dintre angajaţi, în timp ce companiile rămân încă rezervate", spune Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs.

Potrivit sondajului realizat de platforma de recrutare BestJobs, principalul lucru pe care respondenţii l-ar face în ziua liberă, dacă s-ar adopta săptămâna de lucru de 4 zile ar fi petrecerea timpului cu cei dragi, făcând activităţi în familie (58%). Odihna ocupă de asemenea un loc important pentru 42% dintre respondenţi, iar topul activităţilor pe care angajaţii le-ar face în ziua liberă, dacă s-ar adopta săptămâna de lucru de 4 zile, este completat de activităţile recreative. Alţi 47% spun că în ziua liberă ar rezolva sarcini administrative de care nu se pot ocupa în timpul zilelor de lucru.

Jumătate dintre angajatori ar vedea posibilă funcţionarea companiei lor cu un program de 4 zile pe săptămână în forma propunerii legislative (10 ore/zi) şi 60% sunt de părere că acest moment este unul bun pentru trecerea la săptămâna de lucru de 4 zile. Chiar şi aşa, părerile sunt împărţite privind efectele. Astfel, 25% consideră că ar scădea costurile de funcţionare ale companiei, însă tot atâţia văd riscul de a scădea şi volumul de muncă realizat.

Cu privire la efectele asupra angajaţilor, 1 din 4 angajatori consideră că aceştia ar fi mai fericiţi datorită zilei libere în plus, dar 12% se tem că acest program ar putea conduce rapid la extenuare, din cauza volumului crescut de muncă într-o zi de lucru.

Sondajul a fost efectuat în perioada 02 - 24 martie pe un eşantion de 1.113 utilizatori de internet din ţară, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb