Bibliotecile şi muzeele, închise de sărbători

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 16 aprilie

Bibliotecile şi muzeele, închise de sărbători

English Version

Angajaţii din domeniu cultural se consideră discriminaţi de autorităţi şi au decis să intensifice protestele. Muzeografii şi bibliotecarii continuă protestele şi vor închide instituţiile în zilele de sărbători legale, nemulţumiţi fiind din cauză că nu au primit niciun răspuns la revendicările formulate în ultimele luni. Federaţia Naţională Sindicală CulturMedia afiliată Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa "protestează vehement faţă de politica continuă de desconsiderare şi umilire a salariaţilor din sistemul naţional de muzee şi biblioteci a acutualului guvern şi decide continuarea protestelor": "Întrucât nu au primit niciun răspuns la revendicările formulate în ultimele luni, promisiunile de creşteri salariale nefiind onorate, membrii Federaţiei Naţionale Sindicale CulturMedia au decis, în cadrul formelor de protest, să respecte cu stricteţe prevederile Codului Muncii şi să nu mai răspundă solicitărilor autorităţilor centrale şi locale de a lucra în zilele de sărbătoare legală şi după orele de program, sacrificându-şi astfel viaţa personală şi viaţa de familie. Orice presiune sau forţare a angajaţilor de a presta activităţi profesionale în zilele de sărbătoare legală sau după orele de program, exercitată sub orice formă va fi considerată un abuz şi se vor utiliza mijloacele legale de sesizare a autorităţilor competente în vederea sancţionării acestuia". Federaţia atrage atenţia asupra respectării cu stricteţe de către muzee şi biblioteci a zilelor de sărbătoare legală, zile declarate libere în conformitate cu prevederile art. 139, 140, 141 din Codul Muncii.

Zilele de sărbatoare legală în care nu se lucrează sunt: 1 şi 2 ianuarie; 6 ianuarie - Botezul Domnului - Boboteaza; 7 ianuarie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul; 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române; Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştilor; prima si a doua zi de Paşti; 1 mai; 1 iunie; prima şi a doua zi de Rusalii; 15 august - Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie - Sfantul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun; doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbatori religioase anuale, declarate astfel de către cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora. Federaţia Sindicală Naţională CulturMedia solicită în continuare măsuri de urgenţă pentru: remedierea discriminării morale şi salariale generate de OUG 128/2023 şi egalizarea, de urgenţă, în plată a funcţiilor similare din sistemul muzeelor şi bibliotecilor publice; alocarea unui buget de 0.9 din PIB sectorului cultural cu o justă repartizare către instituţiile muzeale şi biblioteci; remedierea anomaliilor actuale din sistemul de salarizare a personalului din instituţiile culturale - egalizarea cu instituţiile de spectacol; indexarea anuală a salariilor personalului plătit din fonduri publice din instiţuţiile de cultură, cu rata inflaţiei, pentru păstrarea puterii de cumpărare a lucrătorilor, plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de cultură implicat în activităţile generatoare de venituri la bugetul de stat (cercetări arheologice preventive, alte activităţi generatoare de venituri proprii) precum şi a personalului din echipele de proiecte finanţate din fonduri europene; plata orelor suplimentare efectuate de personalul din muzeele şi bibliotecile publice şi compensaţii financiare pentru personalul care îşi sacrifică viaţa de familie lucrând permanent sâmbăta, duminica şi în zilele de sărbătoare legală; respectarea, consultarea şi implicarea partenerilor legali de dialog social în activitatea de legiferare care este de natură să producă efecte în domeniu; contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate pentru instituţiile muzeale publice şi pentru bibliotecile publice; deblocarea posturilor vacante şi suplimentarea schemelor de funcţii la instituţiile muzeale care nu îşi pot desfăşura corespunzător activitatea din cauza deficitului cronic de personal.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb