Biden respinge presiunile tot mai mari de a-şi abandona campania electorală

S.B.
Internaţional / 4 iulie

Biden respinge presiunile tot mai mari de a-şi abandona campania electorală

Preşedintele american Joe Biden a promis miercuri să rămână în cursa prezidenţială din 2024 în timpul discuţiilor avute cu personalul de campanie şi al întâlnirilor cu legislatorii şi guvernatorii democraţi, încercând să dea asigurări că poate rămâne în competiţia cu Donald Trump şi respingând astfel apelurile de a renunţa după prestaţia sa nesatisfăcătoare de la dezbaterea de săptămâna trecută, informează news.ro.

Biden a avut o convorbire cu membrii îngrijoraţi ai echipei sale de campanie şi le-a spus că nu pleacă nicăieri, potrivit a două surse familiare cu discuţia telefonică.

"Nimeni nu mă împinge afară. Eu nu plec. Sunt în această cursă până la capăt", a declarat Biden într-un e-mail separat transmis campaniei sale, îndemnându-i pe susţinători să "contribuie cu câţiva dolari" pentru a-l ajuta să-l învingă pe rivalul său republican Donald Trump în alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie.

Miercuri seară, preşedintele s-a întâlnit virtual şi personal cu 24 de guvernatori democraţi şi cu primarul oraşului Washington, D.C., pentru a-i asigura că este la înălţimea funcţiei de purtător de stindard al partidului, după prestaţia ezitantă de la dezbatere.

Doar trei dintre guvernatori - liderii din New York, Minnesota şi Maryland - s-au întâlnit ulterior cu reporterii, promiţând să îl susţină pe Biden după ceea ce ei au numit o discuţie sinceră despre prestaţia sa neconvingătoare de la dezbaterea de săptămâna trecută.

"Preşedintele a avut întotdeauna grijă de noi. Îl vom sprijini şi noi", a declarat guvernatorul statului Maryland, Wes Moore.

Guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, preşedintele Asociaţiei guvernatorilor democraţi, a declarat că prestaţia lui Biden la dezbaterea de joi seară împotriva fostului preşedinte Trump a fost proastă, dar a adăugat că el consideră că Biden este potrivit pentru funcţie.

Îngrijorările cu privire la vârsta şi acuitatea mintală a lui Biden au explodat după dezbaterea de joi cu Trump, în care preşedintele s-a bâlbâit, şi-a pierdut uneori şirul gândurilor şi, la un moment dat, a vorbit despre eliminarea Medicare. Preşedintele a declarat că a fost obosit după două călătorii în străinătate, iar Casa Albă a spus că era răcit.

Întrebată, miercuri, dacă Biden se gândeşte să demisioneze, secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a spus: "Categoric nu".

La scurt timp după aceea, două sondaje naţionale au sugerat că şansele lui Biden în faţa lui Trump - care a lansat o serie de informaţii false în timpul dezbaterii - s-au deteriorat.

Un sondaj Wall Street Journal a arătat că Trump îl învinge pe Biden cu o marjă de 48% la 42%, în creştere cu un punct procentual, în timp ce un sondaj New York Times/Siena a arătat că avansul lui Trump faţă de Biden a crescut cu trei puncte, la 49% la 43%.

Miercuri, în cadrul unei discuţii telefonice între democraţii din Camera Reprezentanţilor, Raúl Grijalva din Arizona a cerut ca Biden să se retragă din cursă, în timp ce reprezentantul Seth Moulton din Massachusetts a subliniat că vârsta lui Biden reprezintă un dezavantaj. "Realitatea nefericită este că statu quo-ul ni-l va livra probabil pe preşedintele Trump", a declarat Moulton într-un comunicat. "Preşedintele Biden nu va întineri", a subliniat el.

În timp ce campania a evidenţiat succesele de strângere de fonduri cu donatorii de bază şi a organizat telefoane de atenuare a îngrijorărilor cu donatorii, Reed Hastings, un donator important al Partidului Democrat şi cofondator al platformei de streaming Netflix, a cerut ca Biden să se retragă.

Vicepreşedinta Kamala Harris a câştigat între timp sprijin ca potenţial înlocuitor al său. Dmitri Mehlhorn, un consilier al co-fondatorului LinkedIn şi megadonatorului democrat Reid Hoffman, a declarat pentru Reuters că echipa sa ar "susţine cu entuziasm o candidatură condusă de vicepreşedintele ferm şi înţelept, dacă Biden ar trebui să se retragă din orice motiv".

Melhorn a subliniat că Harris este singurul concurent naţional serios care a fost deja supusă unor atacuri majore din partea susţinătorilor lui Trump.

Democraţii şi donatorii îngrijoraţi de capacităţile lui Joe Biden de a concura în alegerile din noiembrie vor urmări îndeaproape un interviu cu ABC News care va fi înregistrat şi difuzat vineri în timpul unei vizite de campanie la Madison, Wisconsin.

Casa Albă a declarat că Biden a discutat cu liderii democraţi din Congres, precum şi cu reprezentantul democrat Jim Clyburn, care a jucat un rol esenţial în victoria lui Biden în 2020. Clyburn, care a declarat că ar susţine-o pe Harris în calitate de candidat la prezidenţiale, dacă Biden s-ar da la o parte, a declarat miercuri pentru CNN că partidul ar trebui să organizeze o "mini-primară" (alegeri interne) dacă Biden se dă la o parte, fiind primul membru senior al partidului care vorbeşte public despre cum ar putea funcţiona înlocuirea lui Biden în calitate de candidat.

Unii dintre guvernatorii care s-au întâlnit miercuri cu Biden ar putea fi potenţiali rivali, dacă presiunea pentru ca acesta să se retragă va creşte, dar mulţi dintre ei vorbesc şi în numele lui Biden în campanie. Guvernatorul statului Michigan, Gretchen Whitmer, guvernatorul statului California, Gavin Newsom, guvernatorul statului Illinois, J.B. Pritzker, guvernatorul statului Pennsylvania, Josh Shapiro, şi guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear, au fost menţionaţi ca posibili înlocuitori ai lui Biden.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Inca o dovada ca e senil. Otara intreaga ii spune ca e senil el nu si nu. Doar 28% din democrati mai cred ca e bine sa candideze.

    Toate intrebarile reporterilor la o conferinta de presa de ieri au fost despre starea de sanatate a lui Biden, dc a facut test, dc are dementia, dc are alzheimer, dc l-a consultat vreun medic etc. cum poate acest om sa mai fie Commander in chief pt toata lumea? 

    E rândul republicanilor sa vina la putere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb