BILANŢ ANP: Raluca Prună: "Prioritatea zero este suplimentarea posturilor la Direcţia Naţională de Probaţiune"

Adina Lateş
Politică / 11 februarie 2016

Actualizare 14:46 Prună: "Construirea de penitenciare noi nu va rezolva problema suprapopulării"

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a admis joi că România are o problemă cu suprapopularea în penitenciare, dar a subliniat că aceasta nu va fi rezolvată prin construirea de penitenciare noi, ci soluţia este investirea în sistemul de probaţiune, transmite Agerpres.

"Eu mi-am luat un angajament clar ca, în două luni, imediat după ce Guvernul a adoptat memorandumul prin care solicita CEDO să amâne pronunţarea unei decizii pilot, eu m-am obligat să facem un plan de măsuri. El va consta din măsuri realiste şi măsuri care ştim astăzi că pot fi finanţate. Se vor construi şi penitenciare noi, dar acestea nu vor rezolva chestiunea suprapopulării şi a condiţiilor precare. E un tip de măsură pe termen lung, dar cred că măsura cea mai eficientă pe termen scurt şi mai puţin costisitoare este investirea în sistemul de probaţiune din România, care a fost creat printr-o lege foarte bună în 2013 şi care este sufocat prin faptul că are foarte puţine resurse umane şi are foarte multe persoane sub supraveghere", a afirmat Raluca Prună, la finalul bilanţului pe 2015 al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Ea a arătat că sunt foarte puţini angajaţi la Direcţia Naţională de Probaţiune şi este nevoie de o politică guvernamentală fermă pentru soluţionarea acestei probleme.

"Eu nu vreau să minimizez ce se face la ANP. Instanţa nu poate dispune pentru toată lumea consilierea printr-un consilier de probaţiune. Cum se va remedia? Eu nu pot să fac decât să constat un lucru, să propun, cu costuri mai mici decât să construim penitenciare şi cu costuri mai mici decât să plătim amenzi impuse de CEDO, eu zic: 'hai să mărim sistemul de probaţiune, prin alocarea de resurse umane şi apoi prin aplicarea Legilor 252 şi 253'", a mai spus Raluca Prună.

Ministrul Justiţiei a spus că legea prevede ca toate sediile de probaţiune să fie păzite de jandarmi, însă în prezent acest lucru nu se întâmplă, informează Agerpres.

"Tot legea prevede că acel consilier de probaţiune trebuie să aibă un sediu în care să îşi poată desfăşura activitatea de consiliere şi cei mai mulţi au o situaţie precară şi cu sediile. Dar eu am să vin cu cifre, şi repet, cu o notă de plată care e mai mică decât la CEDO, prin care propun îmbunătăţirea acestui sistem de probaţiune", a afirmat ministrul.

(I.D.)

-----------------

Actualizare 12:50 În 2015 au fost modernizate 300 de locuri de detenţie

Pentru limitarea efectelor supraaglomerării, în anul 2015 au fost finalizate lucrările de modernizare a 300 de locuri de detenţie la penitenciarele Mărgineni (200 locuri) şi Codlea (100 locuri), se arată în bilanţul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) prezentat joi la Institutul Naţional de Statistică.

Totuşi, în situaţia necesităţii asigurării unei suprafeţe de 4 metri pătraţi/deţinut, standard impus de CEDO, deficitul din sistemul penitenciar ajunge la 9.556 locuri de cazare, potrivit Agerpres.

"În acest context, ANP se preocupă de dezvoltarea infrastructurii, în conformitate cu prevederile legale şi normele europene de detenţie, urmărind identificarea clădirilor din cadrul locurilor de deţinere, în vederea transformării în spaţii de cazare, preluarea de noi spaţii de la alte instituţii ale statului, în vederea amenajării ca spaţii de deţinere şi crearea de noi spaţii de cazare prin lucrări de natura investiţiilor", a spus directorul ANP, Claudiu Bejan, care a prezentat bilanţul.

Numărul persoanelor încarcerate la 31 decembrie 2015 se ridica la 28.334, dintre care 25.055 condamnaţi definitiv (88,43%), 2.453 arestaţi preventiv şi condamnaţi în primă instanţă (8,66%), 522 sancţionaţi cu măsura internării într-un centru de detenţie (1,84%) şi 304 sancţionaţi cu măsura internării într-un centru educativ (1,07%).

Ponderea deţinuţilor recidivişti a scăzut de la aproape 50% în 2010 la 40,33% în anul 2015.

Potrivit bilanţului, cetăţenii străini încarceraţi pe teritoriul ţării noastre la sfârşitul anului 2015 se ridică la 269 de persoane, cei mai mulţi fiind din Turcia - 46, Bulgaria - 32, Republica Moldova - 23, Italia-15, Ucraina şi Siria - câte 13 şi Serbia - 11 persoane.

Numărul deţinuţilor care au beneficiat de liberare condiţionată a crescut de la 8.420 în 2010 la 10.920 în 2015.

În anul 2015 au fost amenajate 22 camere de protecţie, dintre care 11 sunt operaţionale în penitenciarele Aiud, Arad, Bucureşti-Rahova, Colibaşi, Craiova, Gherla, Giurgiu, Iaşi, Oradea, Tulcea şi Penitenciarul Spital Bucureşti-Jilava, celelalte 11 (amenajate la penitenciarele Focşani, Galaţi, Mărgineni, Miercurea Ciuc, Slobozia, Târgşor, penitenciarele-spital Bucureşti-Rahova, Colibaşi, Dej, Poarta Albă şi Târgu Ocna) urmând a fi funcţionale în decursul anului 2016.

Raportat la echipamentul necesar persoanelor cazate temporar în camerele de protecţie, acesta a fost asigurat de către fiecare unitate în parte: Aiud, Arad, Bucureşti-Rahova, Colibaşi, Craiova, Gherla, Giurgiu, Iaşi, Oradea, Tulcea, Penitenciar Spital Bucureşti-Jilava.

"A fost implementat sistemul de audiere prin videoconferinţă, în 32 unităţi penitenciare. În cursul anului 2016, urmează a fi amenajate încă 14 spaţii destinate audierii prin videoconferinţă", se arată în documentul citat.

Fondurile alocate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie au crescut constant în ultimii ani. Astfel, în anul 2015, suma alocată a fost în valoare de 225.614.000 lei, faţă de 206.898.000 lei în anul 2014.

Pentru păstrarea legăturii cu mediul de suport, a fost suplimentat intervalul de timp destinat efectuării convorbirilor telefonice, ajungându-se la 30 de minute zilnic (regim de maximă siguranţă şi regim închis) şi 60 de minute zilnic (regim semideschis şi regim deschis).

De asemenea, în penitenciarele Bucureşti-Rahova şi Giurgiu a fost implementat proiectul pilot privind sistemul de telefonie fixă în camerele de deţinere.

Situaţia ieşirilor din penitenciar s-a îmbunătăţit în anul 2015, ajungând la 2.481 de persoane eliberate pentru 24 de ore şi 1.138 pentru perioade mai mari de 24 ore, faţă de anul 2010, când 1.013 deţinuţi au fost eliberaţi pentru 24 de ore şi 577 pentru perioade mai mari de 24 de ore.

"În anul 2015, ca şi alternative de petrecere a timpului în afara camerei de deţinere, au fost acordate 3.619 recompense cu permisiunea de ieşire din penitenciar, 8.462 deţinuţi au fost implicaţi în activităţi lucrative, 2.459 de persoane au fost incluse în activităţile de şcolarizare, 5.913 de persoane au participat la activităţi de formare profesională, au fost finalizate 582.873 demersuri educative, 98.089 demersuri de asistenţă psihologică şi 80.239 demersuri de asistenţă socială", se menţionează în bilanţ.

Pentru a contribui la menţinerea legăturii cu familia, au fost amenajate, în cadrul sectoarelor vizită, 10 spaţii special destinate întâlnirilor dintre deţinuţi şi copii.

În anul de învăţământ 2015-2016, 2.459 deţinuţi sunt înscrişi la cursuri de instruire şcolară şi universitare. Elevii din sistemul penitenciar reprezintă aproximativ 10% din efectivul total custodiat.

Monitorizarea asistenţei medicale a evidenţiat că, în anul 2015, au fost realizate 812.579 consultaţii (curative şi de specialitate), cu un indice de asigurare al consultaţiilor de 27,94 consultaţii/deţinut.

De menţionat este faptul că reţeaua sanitară a ANP a asigurat, în continuare, procentul cel mai important al asistenţei spitaliceşti pentru persoanele custodiate de sistemul penitenciar (94%), cât şi pentru persoanele din arestul poliţiei.

(A.L.)

-----------------

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat joi, cu ocazia bilanţului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), că prioritatea zero pentru ea este suplimentarea numărului de posturi de la Direcţia Naţională de Probaţiune, unde 355 de consilieri de probaţiune se ocupă de circa 42.000 de persoane.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pune de-o tuica de pruna la probatiune ca altceva nu merge acolo !!!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb