Blănculescu: "În trimestrul patru al acestui an se va anunţa recesiunea"

• Acordul cu FMI, prea repede "născut" pentru a fi adevărat

Interviu cu domnul Ionel Blănculescu, preşedintele companiei de litigii şi restructurare corporativă "Consultanţă şi Investigaţii Financiare")

Reporter: Cum s-a propagat criza financiară din Statele Unite în Europa şi mai exact în ţara noastră?

Ionel Blănculescu: Criza creditelor subprime care a început în Statele Unite a afectat, în prima fază, ţările dezvoltate din Europa, precum Marea Britanie, Franţa, Belgia sau Germania, din cauză că acestea erau implicate în mod direct şi indirect în operaţiuni de securitizare sau titlurizare a creditelor care au generat crearea de "produse toxice" pe piaţa americană, şi nu numai, transferate prin efectul de contagiune în statele enumerate. Nu orice instituţie financiară putea să lucreze cu băncile americane, doar cele din ţările dezvoltate ale Europei. România nu a fost una dintre ţările afectate în mod direct, deoarece operaţiunile de securitizare, titlurizare de principiu, nu au fost permise de Banca Naţională a României.

În România, la fel ca în alte state, există anumite grupuri de persoane care decid pentru aceste naţiuni în momente dificile. Respectivii, care nu sunt prezenţi în prima linie, sunt de o moralitate şi un profesionalism desăvârşite. Acţionează foarte res­ponsabil şi au capacitatea şi instrumentele necesare, prin decidenţii care se află vremelnic la conducerea statelor, să acţioneze benefic pentru naţiuni.

Un astfel de tip de oameni a considerat că situaţia din Statele Unite a degenerat prea mult şi, folosind criza creditelor subprime, a decis că este cazul să înceapă operaţiunea de "curăţare" a sis­temului financiar american. Este ceea ce se întâmplă acum în State.

Declan­şa­rea crizei, paradoxal, reprezintă, de fapt, o mare reuşită a aces­tui grup, deoarece, la finalul ei se preconizează ca situaţia să revină la normal, chiar dacă acest normal va fi totuşi relativ.

Reporter: Ce înseamnă această criză pentru noi?

Ionel Blănculescu: Trăim acum, în România, o triplă criză: economică, morală şi psihologică. Individul şi companiile au început să nu îşi mai achite ratele la credite, băncile fiind obligate să constituie provizioane pentru credite devenite neperformante. Într-un fel, şi dezvoltarea neperformanţei la nivel bancar măreşte sarcina externă a statului român.

Astfel, ajungem să avem nevoie de împrumuturi externe pentru a ne acoperi datoria externă. Şi ajungem, în acest fel, la Fondul Monetar Internaţional (FMI). În opinia mea, este bine că am contractat acest împrumut extern de la FMI, nu neapărat pentru valoarea acestuia, ci, în mod deosebit pentru controlul riguros impus asupra contabilităţii naţionale. Problema noastră cea mai mare o constituie lipsa controlului pe construcţia şi execuţia bugetară.

Interesant este cum acest credit a fost contractat atât de repede, în contextul unor întâlniri între bancheri internaţionali şi reprezentanţi ai statului român. De remarcat cât de repede s-a bătut palma cu FMI, ceea ce ne conduce la ipoteza potrivit căreia, de fapt, în spatele acestei operaţiuni stau marile corporaţii financiare occidentale care au început să "colaboreze" cu FMI, în încercarea de a recupera din pierderile suferite în Europa de Est. În fapt, profiturile mari din anii trecuţi se vor transfera, încet, dar sigur, spre provizionarea creditelor acordate în industrie şi dezvoltări imobiliare.

Băncile occidentale, odată cu reducerea rezervelor minime obligatorii, au promis că nu vor abuza de resursele financiare suplimentare atrase de la BNR. Să le credem, să nu le credem?

Domeniul financiar-bancar este atât de sofisticat încât, probabil, aceste transferuri vor avea loc, însă ne va fi foarte greu să le sesizăm. De fapt, o parte a banilor atraşi de la FMI care vor compensa reducerea rezervelor minime obligatorii vor intra în bilanţul băncilor din România şi, apoi, probabil prin transferuri "complexe" la băncile mamă. Dovada acestui raţionament o reprezintă rapiditatea cu care s-a perfectat acest contract cu FMI şi cu celelalte instituţii finanţatoare, după cum ştim, prima tranşă, de cinci miliarde de euro, urmând să intre în luna aprilie. Cred că numai prin intervenţia "interesată" a corporaţiilor financiare internaţionale s-a putut ajunge la această performanţă.

Reporter: La ce trebuie să ne aşteptăm de la acest împrumut cu FMI?

Ionel Blănculescu: Nu trebuie să ne aşteptăm la nicio minune de la acest acord, ci doar la creşterea ratei noastre de îndatorare, atât ca ţară, cât şi ca individ.

Bugetul de stat care, de fapt, contabilizează şi răspunde de rata internă şi externă de îndatorare, reprezintă o previziune, o estimare bazată pe un calcul de construcţie bugetară care foloseşte extrapolarea. Procedeul extrapolării în această perioadă nu se mai poate folosi în mod eficient, având în vedere această criză unică ce ne afectează.

Scăderea economică de 4% în acest an, pe care ne-o prezice FMI-ul, va avea loc, poate va fi chiar mai acută. Acest lucru presupune şi o scădere a veniturilor bugetare în condiţiile în care cheltuielile, probabil, vor rămâne cel puţin constante, dacă nu vor creşte. Deficitul de venituri bugetare va trebui compensat. Pentru necunoscători, probabil, acest deficit va fi compensat din banii FMI, ceea ce este o greşeală tehnică în înţelegere. În realitate, deficitul se va acoperi tot cu bani împrumutaţi de pe pieţele internaţionale deoarece acest tip de refinanţare, mai puţin controlabil de către populaţie sau chiar de media, reprezintă o "tentaţie" prea mare pentru a renunţa la ea. (Prietenii ştiu de ce!)

Şi prin banii FMI, şi prin refinanţarea de pe pieţele internaţionale vom ajuta, în mare măsură, tot pe cei mari şi tari, iar noi ne vom alege cu datorii în plus care se vor regăsi, ulterior, în taxe şi impozite plătite, bineînţeles, de ficare dintre noi.

Este foarte interesant că pe timp de criză s-a găsit un "buchet" de finanţatori să finanţeze ţările "nevoiaşe" într-un timp atât de scurt. De obicei, negocierea unui acord cu FMI durează mult mai mult decât a durat la noi.

În realitate, totul depăşeşte puterea noastră de acţiune. La nivel global există anumite relaţii şi alte realităţi faţă de cele pe care le percepem noi. Lucrurile sunt, de fapt, destul de simple. Marile decizii financiare se iau de către oameni foare influenţi, la întruniri tip "Balc", care ajută doar anumite state, nu şi România, care nu a fost, nu este şi probabil că nu va fi niciodată o prioritate. FMI este un organism internaţional format din 185 de ţări partenere. El este, de fapt, un instrument al marilor corporaţii care îl şi controlează. Printre acestea sunt şi instituţiile financiare care fie au pierdut, fie vor pierde, pe timpul actualei crizei, bani mulţi în Europa de Est şi care şi-au propus să îi recupereze prin împrumuturile acordate unor ţări precum România.

Reporter: Ce ar trebui făcut în această perioadă pentru a ne proteja de criză?

Ionel Blănculescu: La nivel naţional, prioritatea, în această perioadă, o constituie reducerea aparatului şi cheltuielilor administrative şi, în special, reducerea corupţiei asociate licitaţiilor publice. Încă nu am ajuns la apogeul crizei. Pe o scară de la 1 la 10, suntem undeva la nivelul 3, după părerea mea. În trimestrul patru al acestui an se va anunţa recesiunea. Singurul lucru pe care Guvernul ar trebui să îl facă acum ar fi reajustarea infrastructurii industriale în contextul în care, probabil, criza va desfiinţa între 30 şi 40% din această infrastructură. Deoarece industria şi serviciile, în special financiare, au fost croite pe o cerere de piaţă falsă, cu mult mai mare decât cea adevărată, mai mult de o treime din întreprinderi şi bănci probabil că vor dispărea.

În opinia mea, criza are mai multe aspecte pozitive decât negative. De fapt, ea reprezintă revenirea la normal.De exemplu, preţul unei garsoniere care înainte de criză era 100.000 - 130.000 de euro, va reveni, la finalul crizei, la 30.000 de euro, ceea ce cu toţii cred că îl considerăm normal. Consider că în câţiva ani 40% din infrastructura industrială, globală şi naţională, vor dispărea din cauză că cererea de piaţă s-a construit pe dorinţă, şi nu pe puţinţă, şi cel puţin pentru o generaţie ea nu va mai reveni. Este o restrângere pentru a ajunge din nou la o situaţie normală.

Reporter: Ce efect vor avea, după părerea dumneavoastră, planurile anti-criză ale guvernelor?

Ionel Blănculescu: Planurile anticriză actuale acţionează asupra consumului, ceea ce este o greşeală, deoarece consumul este, de fapt, un efect. Nu poţi să acţionezi asupra consumului, care este o gaură neagră, după părerea mea. Din Statele Unite şi până la noi se încearcă crearea de locuri de muncă în infrastructură. Dar ce înseamnă de fapt acest lucru? Dacă transfer personal din industria auto în construcţia de drumuri, acesta va accepta? Eu nu cred. Aşa că, cei 40% din personalul care nu va mai avea un loc de muncă în industrie în urma restrângerii activităţii, ar fi bine să fie reorientaţi, dar tot în domeniul lor de activitate, pentru că, probabil, altfel nu vor munci. Propunerea mea este de a încerca să îi reorientăm, prin cursuri de reconversie profesională, de exemplu pe cei din industria auto către zona de mecanizare a agriculturii, pentru că există o compatibilitate cu activitatea lor actuală.

Aş considera reajustarea infrastructurii industriale şi financiare naţionale la cote normale, acestea putând fi stabilite de către economişti şi decidenţi responsabili, ca şi reconversia profesională, ca prioritate zero, în locul planurilor naţionale anti-criză, pe care le pot defini ca fiind penibile, ridicole şi hilare, aces­tea acţionând asupra efectului şi nu a cauzei. În rest să auzim numai de bine şi să supravieţuim împreună crizei.

Reporter: Vă mulţumesc!