Blejnar cere returnarea dosarului "Motorina" către parchet

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 5 decembrie 2012

Sorin Blejnar

Sorin Blejnar

El consideră că instanţele de judecată au fost sesizate ilegal în cazul său

Sorin Blejnar, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a solicitat, ieri, Tribunalului Braşov ca dosarul în care este judecat pentru constituire sau sprijinire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani să fie returnat Parchetului "pentru ilegala sesizare a instanţelor de judecată" în cazul său.

"Un singur lucru: am solicitat restituirea dosarului la Parchet pentru ilegala sesizare a instanţelor de judecată făcută de procurorul de caz, adică am sesizat că a întocmit un rechizitoriu fără să aibă niciun fundament, a făcut doar nişte consideraţii generale fără să indice concret când, cu cine şi ce", a declarat Blejnar la ieşirea din sala de judecată. Întrebat dacă este vinovat în acest dosar, Blejnar a spus: "Desigur sunt nevinovat".

Preşedintele Tribunalului Braşov, Alina Mioc, a precizat că au fost invocate mai multe excepţii ale inculpaţilor, Blejnar invocând nulitatea urmăririi penale raportat la faptul că nu sunt descrise faptele care se impută nici în rezoluţia de începere a urmăririi penale, nici în punerea în mişcare a urmăririi penale sau în rechizitoriu. "Altă excepţie invocată de Blejnar a fost aceea că lipseşte urmărirea penală faţă de persoana sa şi că nu s-au administrat niciun fel de probe pe care el le-a solicitat în cadrul urmăririi penale", a spus Mioc. Instanţa se va pronunţa privind excepţiile invocate în 11 decembrie.

Blejnar şi alţi 16 inculpaţi au fost trimişi în judecată în luna septembrie de către DIICOT Braşov, aceştia fiind acuzaţi de constituire sau sprijinire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul "Motorina".

În acest dosar au fost trimise în judecată 17 persoane fizice şi şase persoane juridice, iar printre cei 17 inculpaţi persoane fizice se numără fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, doi şefi din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Braşov, Claudiu Monea şi Dorel Ciobanu, dar şi fostul deputat braşovean Vasile Bran.

Dosarul are 66 de volume a câte 200-250 de pagini. DJAOV Braşov şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov s-au constituit parte civilă în acest dosar pentru un prejudiciu de peste 22 milioane de lei din evaziune cu produse petroliere. Fostul consilier al lui Blejnar, Codruţ Marta, care a fost şi el audiat în acest dosar, nu se află printre inculpaţi.

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov au dispus, în 1 august, începerea urmăririi penale faţă de Sorin Blejnar şi Codruţ Marta, pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală. "În fapt, se reţine că, în perioada martie - iulie 2010, inculpaţii Morcov Cecilian, Kelemen Andrei, Sztufliak Peter, Monea Claudiu, Ciobanu Dorel şi Cuccina Salvatore au constituit un grup infracţional organizat, cu legături transfrontaliere, la care au aderat alte 20 de persoane, cetăţeni români, italieni şi maghiari, specializat în activităţi de evaziune fiscală cu produse energetice - combustibili", se preciza într-un comunciat al DIICOT Braşov.

Membrii grupării sprijinite de Blejnar şi Marta ar fi iniţiat un amplu mecanism evazionist pentru a nu plăti accize pentru aproximativ 5.000 de tone de motorină achiziţionate în regim suspensiv şi comercializate pe piaţa internă. În acest mod, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 10,5 milioane de lei reprezentând TVA şi peste 10,8 milioane de lei reprezentând accize pentru motorină, suma totală a prejudiciului stabilită până în prezent fiind de aproape 22 de milioane de lei.

Gruparea infracţională achiziţiona motorina în regim suspensiv de la plata accizelor, declarând că aceasta va fi livrată intracomunitar în Polonia. În realitate, motorina era revândută prin staţiile de distribuţie de carburanţi sau direct utilizatorilor finali. Grupul infracţional a fost sprijinit de factori de decizie de la ANAF sau Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, care fie au făcut controale formale, fie au împiedicat verificările firmelor implicate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Scapa mafiotu asta !

    Numai din stenograme si sia depasit atributiile. El era seful spagii . 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb