BMW, Vodafone şi Ericsson cer UE condiţii pentru tehnologia 5G

T.T.
Companii / 15 noiembrie 2018

BMW, Vodafone şi Ericsson cer UE condiţii pentru tehnologia 5G

BMW, Vodafone şi Ericsson au făcut ieri o ultimă încercare pentru a convinge Comisia Europeană să creeze condiţiile necesare pentru utilizarea tehnologiei 5G pentru automobile, îngrijorate de preferinţa instituţiei petru tehnologia Wi-Fi folosită de alţi producători auto, transmite Reuters.

Potrivit acestor companii, este esenţial ca industria auto să aibă libertatea de a adopta o serie de tehnologii pentru automobilele conectate, într-un sector a cărui valoare este estimată la miliarde de euro pe an.

"Este îngrijorător că doi ani mai târziu, principiul neutralităţii în domeniul tehnologiei pare să nu mai fie respectat de Comisia Europeană", se notează într-un comunicat comun al celor trei companii.

Aceste comentarii au avut loc după o iniţiativă similară înaintată, săptămâna trecută, de asociaţiile comerciale GSMA, ETNO şi 5GAA, prin intermediul unei scrisori adresată celor 28 de state membre.

Pentru a accelera introducerea automobilelor conectate pe piaţa UE şi încurajarea cooperării între producători, pentru ca aceştia să fabrice automobile mai sigure şi mai eficiente, Comisia vrea să creeze o legislaţie care să contribuie la acest obiectiv.

Cel mai recent proiect de reglementări obţinut luna trecută de Reuters, creează condiţii ca automobilele echipate cu tehnologia Wi-Fi numită ITS-G5 să ajungă în Europa, în timp ce autorităţile de reglementare vor evalua regulile cel târziu o dată la trei ani, după implementarea lor, pentru a include tehnologiile noi, relatează News.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb