Boc: Guvernul nu pregăteşte o rectificare bugeteră

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 18 martie 2010

Boc: Guvernul nu pregăteşte o rectificare bugeteră

Guvernul nu pregăteşte, la momentul actual, o rectificare bugetară, a anunţat, ieri, primul ministrul Emil Boc. Prezent la Iaşi, unde a avut loc şedinţa de Guvern, premierul, la întrebările jurnaliştilor prezenţi, a dezminţit că Executivul ar lua în calcul să rectifice, pentru moment, bugetul de stat.

În cadrul vizitei sale la Iaşi, premierul a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale şi cu liderii de sindicate.

Permierul a precizat că, în cadrul şedinţei de Guvern, a discutat cu liderii de sindicat o modalitate de aplicare a Legii unitare de salarizare dincolo de prevederile "neruşinate" din anumite contracte colective de muncă.

Potrivit Agerpres, Emil Boc a explicat: "Am discutat şi cu sindicatele această modalitate de a găsi soluţii de aplicare unitară a acestei legi, dincolo de diversele prevederi, unele mai neruşinate decât altele, din unele contracte colective de muncă. Spun asta pentru că, dacă se va aplica, în continuare, în România (...) ca o primărie şi cu reprezentanţii sindicatelor să întocmească contractul colectiv de muncă în afara prevederilor legale, cu sporuri care nu sunt prevăzute de legi în vigoare, atunci vom consuma tot bugetul statului pe aceste contracte colective de muncă".

Şeful Executivului a apreciat că discuţia cu liderii de sindicate a fost "bună şi pragmatică", arătând că între Guvern şi partenerii sociali sunt interese comune.

"Interesul nostru, al tuturor, este să aplicăm în manieră corectă şi unitară legile, să asigurăm resurse financiare corecte şi echitabile pentru toţi cei care muncesc, în concordanţă cu prevederile legale", a arătat premierul.

Totuşi, Boc a subliniat că sunt două probleme în aplicarea Legii salarizării unitare: pe de o parte, contractele colective de muncă, încheiate între administraţiile locale şi sindicate, care includ o serie de sporuri care nu se regăsesc menţionate în legislaţie, iar, pe de altă parte, deciziile diferite date de instanţă în acordarea drepturilor salariale.

Premierul Boc a aprieciat că este necesară aplicarea unitară a Legii salarizării bugetare, astfel încât să nu existe discriminări în interpretarea legii.

"Din această aplicare unitară a legii se vor realiza economii şi, în condiţiile în care ne încadrăm în ceea ce avem în buget, în cheltuielile cu salariile de la 9% din PIB acum, la 7% din PIB în 2015, putem acorda unele măriri salariale pentru toţi", a încheiat primul-ministru.

Proiecte pentru judeţul Iaşi

Primul-ministru Emil Boc a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Prefectura Iaşi, după întâlnirile avute cu reprezentanţii autorităţilor locale, că, în perioada următoare judeţul, Iaşi va beneficia de resurse financiare importante, respectiv, aproximativ 185 de milioane de euro provenind din fonduri europene şi naţionale, bani care vor fi utilizaţi pentru finalizarea unor proiecte.

Emil Boc a menţionat o serie de proiecte locale pe care Guvernul le va susţine atât prin finanţare, cât şi prin alte măsuri, precum alocarea unor terenuri sau imobile necesare dezvoltării şi finalizării lor.

În acest sens, premierul Emil Boc a evidenţiat modernizarea Aeroportului Iaşi, care beneficiază de sprijinul Guvernului, precum şi continuarea modernizării a 16 kilometri de bulevarde din municipiul Iaşi - din care aproximativ 9 kilometri au fost finalizaţi anul trecut, restul urmând să fie finalizaţi în cursul acestui an. De asemenea, şeful Executivului a precizat că au fost alocate în bugetul pe acest an fonduri pentru continuarea lucrărilor la Centura ocolitoare a Iaşiului.

În ceea ce priveşte construcţia de apartamente pentru tineri, primul-ministru a declarat că anul trecut au fost finalizate în judeţul Iaşi 129 de apartamente pentru tineri, anul acesta vor fi construite alte 130 de apartamente, iar pentru anul viitor au fost încheiate licitaţiile pentru alte 416 apartamente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb