Boc: În 2009, pentru lucrările din infrastructura României nu e vacanţă

A.G.R.
Politică / 5 iulie 2009

Boc: În 2009, pentru lucrările din infrastructura României nu e vacanţă

Primul-ministru Emil Boc afirmă că, în acest an, pentru lucrările de infrastructură din România nu va exista vacanţă.

Prezent duminică pe şantierul Autostrăzii Transilvania, şeful Executivului a precizat că sunt lucrări foarte importante de infrastructură pe care România trebuie să le finalizeze.

"Aţi văzut că se lucrează şapte zile din şapte în infrastructură - de la metroul din Bucureşti, la Pasajul Băneasa din Capitală, la centura ocolitoare a Ploieştiului, la cea a Clujului, pe Autostrada Transilvania. Şi la celelalte lucrări de infrastructură avem o ofensivă totală, pentru a recupera întârzierile şi pentru a putea da şansa unei creşteri economice în acest trimestru III, început la 1 iulie. Am decis să aducem toţi banii de investiţii din trimestrul IV în trimestrul III, tocmai pentru a recupera întârzierile", a declarat Emil Boc.

Premierul a apreciat faptul că autorităţile competente "au pus la cale toate mecanismele prin care se relocă utilităţile şi transportul materialelor", astfel încât, până la sfârşitul anului, să existe 42 de kilometri de autostradă finalizaţi.

"Avem o scurtă întârziere la plăţi faţă de Bechtel, dar o recuperăm, astfel încât toate lucrările să rămână în graficul pe care l-am stabilit. Am fost, azi, şi pe şantierul centurii ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, am discutat şi acolo cu reprezentanţii de şantier şi angajamentul pe care îl avem este ca de Crăciun să se circule pe centura oraşului, chiar dacă nu va fi finalizată în toate detaliile sale şi, de asemenea, pe 42 de kilometri de autostradă", a arătat primul-ministru.

Potrivit lui Emil Boc, sunt programate să se finalizeze centura ocolitoare a municipiului Gherla, de 5,3 kilometri, lucrările drumului de la Cluj-Napoca spre Suceava, cu tronsonul local până la limita judeţului Bistriţa-Năsăud, şi apoi de la Iacobeni la Suceava.

"Se lucrează şi pe centura Timişoarei, a Ploieştiului, continuăm lucrările pe tronsonul de autostradă Cernavodă - Constanţa şi, evident, pe centura Sibiului. Toate acestea vor marca paşi importanţi în modernizarea infrastructurii la nivel naţional, în 2009", a punctat Emil Boc.

În opinia sa, este nevoie de mai mult curaj în abordarea problemei deficitului bugetar în infrastructură, pentru că orice leu investit se întoarce cu beneficii înzecite pentru economia românească, pentru locuri de muncă stabile şi pentru modernizarea ţării.

"Trebuie să avem curajul să discutăm şi cu Comisia Europeană, şi cu Fondul Monetar Internaţional că deficitul care se face, bugetar, pe infrastructură, nu este de natură să agraveze situaţia ţării. Deficitul care merge pe cheltuieli cu prime, cu bonusuri, cu cheltuieli pe aparatură, pe plasme, pe materiale ori mobilier, acela nu produce eficienţă pentru economie, dar deficitul care merge pe infrastructură se întoarce, repet, cu beneficii, pentru România şi asigură locuri de muncă într-o grea perioadă de criză", a afirmat primul-ministru.

Şeful Executivului a anunţat că va cere Ministerului Finanţelor o abordare mult mai pragmatică şi mai directă în dialogul cu autorităţile europene şi cu FMI, pentru ca în lucrările ce aduc locuri de muncă şi modernizează ţara să existe o flexibilitate mai mare cu cheltuielile.

"Dacă nu punem osul atunci când trebuie, adică dacă nu putem utiliza banii pentru infrastructură în lunile de vară, cum este firesc, este o crimă, pentru că nu se poate aştepta luna decembrie ca să facem autostrada", a subliniat primul-ministru.

De asemenea, potrivit lui Emil Boc, la nivelul Executivului s-a luat decizia ca în fiecare zi de miercuri să fie invitate la Palatul Victoria câte două judeţe pentru a prezenta, în faţa Guvernului, câte o jumătate de oră, stadiul lucrărilor de investiţii, din fonduri guvernamentale şi europene sau din bugetele locale, precum şi problemele legate de modernizarea infrastructurii şi de reabilitarea termică a blocurilor.

"Prezentarea se va face în faţa tuturor miniştrilor. În acest fel se va apăsa pe pedala de acceleraţie, iar acolo unde nu se cheltuiesc banii pentru investiţii se vor lua şi se vor da acolo unde se cheltuiesc. Este valabil şi pentru administraţiile locale şi pentru ministerele care au alocat bani pentru infrastructură. Începem de miercurea viitoare, cu judeţele Iaşi şi Timiş, invitând prefecţii, preşedinţii CJ, primarii şi şefii Agenţiilor de Dezvoltare Regională", a spus şeful Executivului,citat de Agerpres.

De altfel, primul-ministru a susţinut că atunci când a preluat mandatul de şef al Executivului şantierul Autostrăzii Transilvania, care include şi centura ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, era în paragină, iar toate documentaţiile de exproprieri şi de defrişări de pădure "zăceau în sertarele unor directoraşi de prin ministere".

Premierul a opinat că, între timp, "s-a schimbat câte ceva la nivelul întregii ţări" în ceea ce priveşte infrastructura, "dată fiind şi importanţa acordată de Executiv în 2009 acestei probleme".

"Cred că s-a schimbat definitiv şi mentalitatea. Au fost lucruri care au trenat din cauză că nu a existat voinţă pentru a le face. Ceea ce facem acum se putea face şi în urmă cu un an şi jumătate şi mult mai ieftin", a susţinut şeful Executivului.

Pe tronsonul Gilău al autostrăzii, primul-ministru s-a întâlnit cu directorul de proiect, americanul Michael Mix, care a expus stadiul lucrărilor, precizând că se lucrează şi sâmbăta şi duminica, uneori chiar şi noaptea. Potrivit acestuia, nu sunt probleme la consolidarea versanţilor, iar lucrările începute în luna aprilie a acestui an sunt în grafic. Pe şantier sunt, în prezent, aproximativ 4.000 de muncitori, 1.700 de la Bechtel, 700 de angajaţi prin subcontractanţi, în jur de 1.000 de şoferi, plus alte categorii de salariaţi.

Premierul Emil Boc a apreciat faptul că activitatea pe acest şantier este continuă, subliniind că în infrastructură este nevoie să se lucreze în acest an "fără vacanţă".

Şeful Executivului a vizitat duminică şi şantierul centurii de ocolire a municipiului Cluj-Napoca, afirmând că îşi doreşte să se poată circula pe acest obiectiv până la Crăciun. "Voi reveni pe şantier în luna septembrie şi apoi în vacanţa de iarnă, de Crăciun, ca să circulăm împreună pe centura ocolitoare", a spus Emil Boc. El a solicitat o mobilizare bună pentru finalizarea în cea mai mare parte a obiectivului, centura ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca având o lungime totală de 30 de kilometri.

În cursul zilei de sâmbătă, primul-ministru Emil Boc a vizitat mai multe staţii de metrou din Bucureşti, afirmând, cu acel prilej, că anul acesta nu îşi va lua concediu şi că va urmări cu atenţie lucrările de infrastructură aflate în derulare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb