Boc: Nu am adoptat niciun act normativ de amendare a legii privind stocarea datelor de către operatorii de comunicaţii

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 27 februarie 2009

Premierul Emil Boc a declarat miercuri că în şedinţa de Guvern nu a fost amendată legea privind interceptările telefonice - Legea nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii.

""Da, va fi o amendare a legii, o veţi afla. Nu am amendat această lege. În Guvern se discută foarte multe aspecte, la sesizarea unor miniştri sau a colegilor de Cabinet, cu privire la diverse probleme. Astăzi nu am adoptat niciun fel de act normativ care să vizeze modificarea legii respective. Avem în discuţie acest subiect, dar nu am adoptat nimic"" - a precizat premierul.

Pe de altă parte, ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, a transmis presei un comunicat în care arată că, la iniţiativa Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), Guvernul a adoptat miercuri un Memorandum de amânare a aplicării prevederilor Legii nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.

În comunicat se precizează că documentul prevede amânarea aplicării prevederilor legii amintite până la 31 decembrie 2009 şi promovarea, în acest interval, a unei ordonanţe de urgenţă.

De asemenea, este prevăzută şi elaborarea unui plan operaţional, astfel încât să fie asigurate toate premisele aplicării acestei legi ""în cele mai bune condiţii şi fără a avea efecte negative asupra activităţilor desfăşurate la nivelul instituţiilor publice cu competenţe în domeniu, operatorilor economici şi opiniei publice"".

Măsura de suspendare are la bază observaţiile prin care MCSI a fost sesizat asupra faptului că prin intrarea în vigoare a acestei legi activitatea de urmărire penală este mult îngreunată şi în unele cazuri chiar blocată, este contestată aria infracţiunilor pentru care pot fi cerute date reţinute de furnizorii de servicii de comunicaţii iar la momentul actual, nu toţi furnizorii de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice pot asigura într-un mod unitar gestionarea procesului de reţinere şi prelucrare a datelor.

Totodată, se consideră că nu toţi operatorii sunt pregătiţi conform prevederilor legale să respecte confidenţialitatea datelor solicitate, respectiv, accesate.

În aceste condiţii, la iniţiativa MCSI, Executivul a decis că se impune suspendarea aplicării prevederilor Legii nr. 298/2008, astfel încât până la sfârşitul perioadei de suspendare să poată fi pus în aplicare un plan operaţional care prevede efectuarea unor activităţi care privesc analiza legislaţiei existente împreună cu autorităţile competente în aplicarea legii pentru a identifica actele normative ce urmează a fi modificate şi modificările ce urmează a fi operate, oportunitatea modificării Legii nr. 298/2008 prin prisma propunerilor primite, având în vedere şi legislaţia europeană, măsurile proxime necesare pentru evitarea blocajelor instituţionale ce ar putea rezulta din aplicarea prevederilor Legii nr. 298/2008 în actuala formă.

Se va avea în vedere şi desfăşurarea unor campanii de informare a opiniei publice cu privire la prevederile Legii nr. 298/2008 şi consecinţele implementării acesteia, dar şi stabilirea unor norme tehnice minimale prin care să se asigure implementarea unitară, din punct de vedere tehnic, a prevederilor Legii nr. 298/2008 la nivelul tuturor operatorilor economici.

Termenul-limită de punere în practică a programului operaţional este 31 decembrie 2009, se menţionează în comunicat.

Potrivit legii menţionate, operatorii de telefonie fixă şi mobilă au fost obligaţi, începând din ianuarie, să stocheze pentru o perioadă de şase luni anumite date despre apelurile din reţea, conform Legii nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, care va intra marţi în vigoare .

Datele care trebuiau stocate erau numărul de telefon al apelantului şi al celui care a fost apelat, adresa abonatului, locaţia celui apelat, când a fost făcut apelul şi durata apelului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb