Boc, omul-maşină

Emil Boc a fost făcut cu economie.

Premierul nu este un "decreţel", deşi s-a născut în 1966, anul Decretului prin care Ceauşescu a interzis avorturile.

Boc a fost adus pe lume în 6 septembrie. Decretul a fost dat trei săptămâni mai târziu, la 1 octombrie.

Când spun că a fost făcut cu economie nu mă refer la statura lui măruntă. Ci la statura lui sufletească.

1. Boc cântă.

"Puşca şi cureaua lată,

Ce bărbat mă simt deodată."

Cântecul este bătrânesc. Ardelenesc.

Omuleţul are 43 de ani.

Păi, se poate?!

2. Boc joacă fotbal.

Îi bagă un gol lui Bogdan Stelea. Apoi glumeşte că, după ce nu va mai fi premier, poate-şi va găsi un loc la "naţională". După aia, redevine serios şi precizează că nu a jucat fotbal profesionist, ci pe maidan.

Umor algoritmic.

Zâmbet de plasmă.

3. Boc ascute coasa.

Pe iarbă, cerc de ziarişti cu reportofoane şi microfoane întinse radiar, spre centru. În mijloc, Boc, în pantalonii de premier. Şi-a scos sacoul şi ascute coasa.

Boc este absolvent de filosofie şi de drept. A urmat cursuri postuniversitare în Anglia, SUA şi Belgia.

Ascute coasa.

Bonjour popor!

4. Poze: Boc şi majoretele de la Bacău. Nu se pupă.

Boc şi Băsescu. Se pupă.

*•

În mintea lui, Boc este legendă vie. Este "legendarul Boc", premierul acela care a pus fructe autohtone în faţa miniştrilor lui.

Este "legendarul Emil Boc", la fel cu "legendarul Boris Ielţin" care a dansat pe scenă cu o domnişoară cu fusta scurtă, la fel cu "legendarul Hugo Chavez" care naţionalizează băncile săptămânal, în emisiunea pe care o ţine la televiziune, la fel cu "legendarul Bill Clinton", cântăreţul la saxofon.

Ce-ar spune lumea dacă CNN l-ar da pe Boc cosind iarbă?

Ar spune "Iată, România are un premier popular?"

Nu.

Ar spune "Un ţăran conduce România".

Nimeni nu îl cunoaşte pe Boc şi cursurile lui postuniversitare. Boc nu are nicio legendă în spate. În spate îl are doar pe Băsescu.

Până la urmă, cea mai limpede înfăţişare publică a lui Boc este prăbuşirea lui de la trei metri înălţime, în grotesca emisiune a lui Andrei Gheorghe.

Omuleţul a rămas acolo, leşinat.

După câteva minute, a intrat în emisiune, netulburat.

Boc este omul-maşină al lui La Mettrie. Boc infirmă dualismul cartezian suflet-materie. Este doar materie. Sufletul îi este o secreţie. Îi întorci cheiţa şi ţine un discurs, cade-n cap şi se ridică, cântă, coseşte, joacă fotbal.

Este o maşină care îşi face imagine de om. Uite!, pot face şi asta şi asta...

Dacă-l tragi de mânecă - "Hei!, omule!, îţi baţi joc de noi?!, nu vezi că-i criză şi măsurile tale n-au niciun efect!" - atunci îţi răspunde mecanic: "Avem o problemă de comunicare, mulţumesc pentru observaţie, contribuţia dumneavoastră este valoroasă şi necesară, am notat."

Nu, Boc nu-şi bate joc de noi. Pentru asta ar fi trebuit să fie el însuşi. Dar Boc nu are un "însuşi" care să fie "el".

El are numai locvacitate, fluenţă.

Singurul cu care poate fi comparat Emil Boc este Mircea Geoană.

Între ei se duce o competiţie din materialismul cel mai vulgar.

La Mettrie.

Probabil că această pereche este cea mai potrivită să ne conducă în perioada crizei.

N-o să aflăm niciodată ce trăim.