Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri (MECMA), Lucian Bode, a decis să detaşeze un număr de 6 consilieri personali, alături de o echipă de specialişti din cadrul aparatului propriu al instituţiei, la structurile din portofoliul MECMA responsabile cu gestionarea fondurilor europene (AMPOSCCE, OIE, OIIMM), potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
Această decizie a fost luată în urma analizei gradului de absorbtie a fondurilor europene, pentru urgentarea procesarii eficiente a dosarelor depuse, pentru eliminarea întârzierilor şi respectarea termenelor procedurale ale proiectelor.
Prin detaşarea celor şase consilieri şi a echipei de specialişti, numărul angajaţilor din structurile MECMA, care se ocupă de gestionarea fondurilor europene a crescut cu 10%.
Ministrul Lucian Bode consideră atragerea de fonduri europene un obiectiv major al MECMA pentru anul 2012, alături de listarea companiilor de stat şi introducerea managementului corporatist. În acest sens, la nivelul instituţiei se fac analize săptămânale dedicate implementării şi atragerii de fonduril europene. MECMA îşi propune ca 2012 să reprezinte anul cu cel mai înalt plafon de rambursări către beneficiari de până acum.