BOGDAN CHIRIŢOIU, CONSILIUL CONCURENŢEI: Preţul gazelor ar trebui să scadă pentru toţi consumatorii, de la 1 iulie

A.P.
Ziarul BURSA #Companii / 26 martie 2020

Preţul gazelor ar trebui să scadă pentru toţi consumatorii, de la 1 iulie

Preţul gazelor ar trebui să scadă pentru toţi consumatorii, de la 1 iulie, când piaţa gazelor va fi complet liberalizată, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat de Agerpres.

Acesta a subliniat: "Părerea mea personală este că preţul gazelor ar trebui să scadă de la 1 iulie pentru toţi consumatorii, odată cu liberalizarea, dar acest lucru trebuie verificat şi cu Ministerul Energiei şi cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie. Eu mă aştept să văd scăderi ale preţului, pentru că, în primul rând, scade preţul barilului, iar o anumită legătură între preţul barilului şi cel al gazelor există. În al doilea rând, probabil va avea loc o scădere a consumului, odată cu venirea verii. Apoi depozitele de gaze sunt pline, deci producătorii nu au unde să mai depoziteze, astfel că mă aştept să vedem o scădere a preţului. Dar, repet, este o părere strict personală".

Chiriţoiu a arătat că există scăderi de preţuri pe pieţele bursiere spot, atât la gaze, cât şi la energie electrică.

"La energie electrică, ar putea avea legătură cu scăderea preţurilor la certificatele de emisii. La gaze, vedem de asemenea scăderi, dar sunt încă peste preţul de la hub-ul Baumgarten. Până la mijlocul lunii martie, consumul de energie electrică a scăzut foarte puţin. Mai departe, cum evoluează consumul, după închiderea fabricilor, vom vedea. La gaze, Consiliul Concurenţei nu are date în ceea ce priveşte consumul".

Totodată, preţul carburanţilor în benzinării a înregistrat scăderi până la mijlocul lunii martie.

"La fel, la combustibil, scăderea preţului barilului se transferă în preţul de la pompă, iar România are cele mai mici sau aproape cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană. La fel, nici la combustibil nu vedem o scădere a consumului, faţă de perioada similară a anului trecut, dar, din nou, este vorba de date până la mijlocul lunii martie", a completat Bogdan Chiriţoiu.

Potrivit datelor Consiliului Concurenţei, în perioada 1-19 martie, România a fost exportator net de energie timp de opt zile, cu un maxim de 432 MW în data de 4 martie, iar, timp de 11 zile, a fost importator net, cu un maxim de 953 MW pe 18 martie.

Consumul mediu a fost de 6.944 MW, în scădere cu 0,6% faţă de martie 2019 şi cu 5,03% faţă de februarie 2020. Producţia medie a fost de 6.779 MW, cu 3,7% mai mică faţă de martie 2019 şi cu 2,5% mai mică faţă de februarie 2020.

Preţurile medii zilnice de pe piaţa spot (Piaţa pentru Ziua Următoare) au înregistrat o tendinţă descendentă în luna februarie 2020 şi în primele 20 de zile ale lunii martie (de la 250 lei/MWh până la 75 lei/MWh), iar volumul tranzacţionat a rămas relativ constant mare parte din acest interval (într-o bandă de 70.000 -100.00 MWh)

Piaţa gazelor va fi complet liberalizată la 1 iulie 2020, inclusiv pentru populaţie. La energie electrică, preţurile pentru consumatorii casnici vor rămâne reglementate de către ANRE până la finalul acestui an.

În ceea ce priveşte preţul carburanţilor, datele Consiliului Concurenţei arată că, în perioada 9-15 martie, acestea erau următoarele: la benzină standard cu taxe - cele mai mici din UE, cu 25% sub media europeană; benzină standard fără taxe - cu 3% sub media europeană, dar pe o tendinţă de apropiere de medie; motorină standard cu taxe - pe locul al doilea în UE, cu 15% sub media europeană; motorină standard fără taxe - cu 0,7% peste media UE, a doua săptămână la rând, după ce timp de trei luni (decembrie 2019 - februarie 2020) au fost constant sub medie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb