Boştină şi Asociaţii va reprezenta statul român în disputa cu PWT Wasser und Abwassertechnik GmbH

C.P.
Companii #Consultanţă / 31 mai 2010

Ministerul Finanţelor Publice a selectat Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii să reprezinte Central Finance and Contracting Unit (România) în procedura arbitrală din dosarul ICC Nr 1675/GZ cu privire la disputa cu PWT Wasser und Abwassertechnik GmbH, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În motivarea deciziei, Comisia de Atribuire din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a notat că Boştină şi Asociaţii are un număr de 19 avocati definitivi care au acordat asisţenţă juridică sau reprezentare în contracte de lucrări publice cu finanţare internaţională precum şi 5 avocaţi cu experienţă în litigii de arbitraj internaţional cu o valoare mai mare de 1 milion de euro câştigate.

În cadrul licitaţiei publice pentru contractarea de servicii juridice de reprezentare în justiţie care a avut loc, oferta Casei de Avocatură Boştină şi Asociaţii a obţinut un punctaj maxim. În analiza finală, oferta tehnică a avut o pondere de 60% iar oferta financiară de 40%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb