Corpul de Control al prefectului judeţului Botoşani verifică, în această săptămână, dacă Spitalul Municipal Dorohoi a avut relaţii contractuale cu firma Hexi Pharma, a declarat, astăzi, prefectul Dan Nechifor, potrivit unor surse din presă.
Acesta a dispus efectuarea controlului la unitatea sanitară din Dorohoi după ce a primit informaţii potrivit cărora spitalul ar fi achiziţionat dezinfectanţi de la Hexi Pharma, însă, imediat după scandalul naţional, ar fi comunicat autorităţilor că nu a avut, în ultimii trei ani, contracte cu compania lui Dan Condrea.
"Aştept cu nerăbdare rezultatele, pentru că din raportarea pe care a făcut-o comisia de la Primăria Dorohoi constituită în acest sens şi inclusiv cele comunicate de Spitalul Municipal Dorohoi a reieşit faptul că respectiva unitate spitalicească nu a avut niciun contract încheiat cu firma Hexi Pharma", a declarat, într-o întâlnire cu presa, Dan Nechifor, citat de aceleaşi surse.
Raportul Corpului de Control ar putea fi finalizat la sfârşitul acestei săptămâni.