BRD estimează că economia românească va creşte cu 4,1% în 2017

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 aprilie 2017

Analiştii băncii cred că deficitul bugetar va urca la 3,4% din PIB

Analiştii BRD-Groupe Societe Generale estimează că economia României va încetini în acest an şi va înregistra un avans de 4,1%, în timp ce deficitul bugetar va depăşi plafonul impus prin tratatele europene şi va ajunge la 3,4% din produsul intern brut (PIB), după standardul european ESA 2010, arată un raport de cercetare, citat de News.ro.

Estimarea BRD este apropiată de cea a Fondului Monetar Internaţional (FMI), care a revizuit în urcare, marţi, estimarea pentru creşterea economică a României din 2017, de la 3,9% la 4,2%.

Pentru anii următori, analiştii BRD estimează rate de creştere economică de 3,8% în 2018 şi 3,6% în 2019.

"Consumul privat pare să rămână baza creşterii economice, stimulat de o nouă rundă de stimuli fiscali şi de creşteri ale salariilor. Totuşi, este puţin probabil să fie repetată performanţa solidă din 2016, ţinând cont de ritmul de creştere mai moderat al vânzărilor de retail, de dimensiunea mai redusă a pachetului de stimuli fiscali implementat în acest an comparativ cu 2016, de accelerarea prognozată a inflaţiei şi de creşterea mai modestă a locurilor de muncă", arată raportul, semnat de echipa de cercetare a BRD, condusă de economistul-şef Florian Libocor.

Pentru deficitul bugetar, BRD estimează un avans la 3,4% din PIB în 2017, dar o reducere ulterioară la 2,9% din PIB în 2018 şi la 2,4% din PIB în 2019.

Cursul euro/leu ar urma să se menţină stabil în perioada 2017-2019, nivelurile medii anuale fiind estimate de analiştii BRD la 4,50-4,52 lei/euro.

Guvernul estimează o rată de creştere economică de 5,2% în acest an şi de 5,5% pentru anul următor.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb