Zebrapay S.A., compania care operează reţeaua de Staţii de Plată SelfPay, a încheiat cu succes plasamentul privat de obligaţiuni prin care a atras 3 milioane euro, cu scadenţă în 2026, la o dobândă de 5,5%. SelfPay este primul business de fintech care listează obligaţiuni pe piaţa AeRO a BVB, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
BT Capital Partners (BTCP), divizia de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, a fost Intermediar şi Consultant Autorizat. Echipa de proiect BTCP a fost formată din Daniela Secară (Director General), Nina Pîrvu (Managing Director Investment Banking & Capital Markets), Bogdan Baldovin (Associate) şi Serban Dumitrescu (Associate), se arată în comunicat.
Obligaţiunile vor fi listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) de la Bursa de Valori Bucureşti. Următorul pas este pregătirea documentelor necesare pentru admiterea obligaţiunilor la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral al Bursei de Valori Bucureşti. SelfPay îşi propune ca prima zi de tranzacţionare să fie în aproximativ o lună, iar simbolul este PAY26E. Fondurile obţinute din listarea obligaţiunilor vor fi folosite în special pentru dezvoltarea reţelei de Staţii de Plată la nivel naţional şi internaţional, mai întâi în Italia, Spania, Franţa şi Irlanda.
Daniela Secară, Director General, BT Capital Partners: "Ne bucurăm să fim alături de SelfPay în acest prim pas pe piaţa de capital, care le asigură finanţarea necesară pentru implementarea planurilor ambiţioase de dezvoltare şi le mulţumim pentru încrederea acordată. Prin această emisiune de obligaţiuni, BT Capital Partners continuă misiunea de a oferi investitorilor acces la noi oportunităţi de investiţii şi expunere la noi sectoare de activitate, cât şi de a asista companiile româneşti în atragerea de finanţare pentru a susţine planurile de dezvoltare".
Adrian Badea, Director General şi Administrator SelfPay: "Parteneriatul cu BT Capital Partners şi rezultatele obţinute ne dau şi mai multă încredere în viziunea noastră de a deveni un jucător complet în industria fintech naţională şi internaţională. Avem astăzi toate instrumentele şi susţinerea necesară pentru a continua expansiunea accelerată, bazată pe extinderea reteţei de Staţii de Plată şi inovaţie în soluţii de payment".
Detaliile plasamentului:
- În cadrul plasamentului privat, compania a oferit spre vânzare 20.000 de obligaţiuni negarantate şi neconvertibile în acţiuni, cu o valoare nominală de 100 de euro, oferta fiind adresată unui număr de până la 150 investitori şi investitorilor calificaţi.
- Plasamentul a fost suprasubscris, iar oferta a fost suplimentată, atragând în total 3 milioane euro la o dobândă de 5,5%, reprezentând unul din cele mai mici costuri de finanţare obtinute la oferte de obligaţiuni similare.
- La plasament au subscris 99 de investitori, atât persoane fizice, cât şi investitori calificaţi.