Bucureştiul, la jumătatea clasamentului în topul celor mai vizitate oraşe

Ziarul BURSA #Companii #Turism / 13 ianuarie 2012

Bucureştiul ocupă locul 55 în topul celor mai vizitate 100 de oraşe din lume de către turişti străini, cu 2,1 milioane de vizitatori în 2010, în urcare cu 5,4% faţă de 2009, depăşind destinaţii precum Atena, Rio de Janeiro sau Milano, potrivit unui top realizat de Euromonitor International. Topul relevă declinul oraşelor europene pe fondul crizei datoriilor de stat, care a afectat turismul din zona euro, şi ascensiunea destinaţiilor turistice din regiunea Asia-Pacific, aflată în plin boom economic.

Bucureştiul se plasează la mijlocul clasamentului, depăşind oraşe precum Atena (locul 77, 1,7 milioane vizitatori străini, în scădere cu 7%), Munchen, Mexico City, Jakarta, Rio de Janeiro, Milano, Lisabona, Sao Paulo, Veneţia, Florenţa sau Washington DC.

Din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, Praga şi Moscova au cei mai mulţi vizitatori (câte 3,7 milioane), urmate de Viena (3,5 milioane), Kiev (3,3 milioane), Budapesta (2,6 milioane), St Petersburg (2,5 milioane) şi Varşovia (2,4 milioane).

Bruxelles a depăşit uşor numărul de turişti străini înregistrat de Bucureşti, cu 2,2 milioane de vizitatori în 2010.

Cel mai vizitat oraş din lume în 2010 a fost Hong Kong, cu aproape 20 de milioane de turişti străini, urmat de Singapore (18,2 milioane) şi Londra (14,5 milioane). Macau, capitala mondială a jocurilor de noroc, a atras peste 13 milioane de turişti străini, cu 25,9% mai mulţi decât în 2009, ocupând locul al patrulea în top 100.

Singapore a atras cu 16% mai mulţi vizitatori decât în 2009, datorită programului guvernamental de dezvoltare a turismului, axat pe turismul de lux, organizarea de expoziţii şi conferinţe, îmbunătăţirea condiţiilor de cazare şi serviciilor destinate turiştilor şi promovarea atracţiilor şi obiectivelor turistice.

Londra este cel mai popular oraş european, datorită unei game largi de atracţii şi obiective turistice, apreciate de o plajă largă de vizitatori.

Cel mai vizitat oraş de pe continentul american este New York, însă ocupă numai locul 8 la nivel mondial, cu 8,9 milioane de vizitatori străini în 2010.

Parisul este pe 9, cu 8,1 milioane de turişti străini, iar Roma pe 14, cu 5,6 milioane. Barcelona şi Las Vegas ocupă locurile 16 şi 17, cu 5,1 milioa-ne de vizitatori fiecare.

Cel mai vizitat oraş din lume în 2010 a fost Hong Kong.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb