Bugetul UE prevede 25 miliarde euro, sprijin pentru reformele din ţările membre

V.R.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 mai 2018

Comisia Europeană a lansat, la data de 2 mai, propunerea de buget pentru perioada 2021-2027, pe care o consideră "un răspuns onest la realitatea actuală, în care se aşteaptă ca Europa să joace un rol mai important în asigurarea securităţii şi a stabilităţii într-o lume instabilă, într-un moment în care Brexit va lăsa un gol considerabil în buget".

Potrivit Comisiei, acest buget este, printre altele, "pentru o uniune economică şi monetară puternică şi stabilă", iar în noul cadru financiar multianual sunt propuse două noi instrumente, şi anume: un nou program de sprijin pentru reforme, care - cu un buget total de 25 de miliarde de euro - va oferi suport financiar şi tehnic tuturor statelor membre pentru realizarea reformelor prioritare, în special în contextul semestrului european, respectiv o func­ţie europeană de stabilizare a investiţiilor, care va contribui la menţinerea nivelului investiţiilor în cazul şocurilor asimetrice majore.

Săptămâna trecută, în presa locală a apărut o informaţie potrivit căreia Comisia Europeană a propus cele 25 de miliarde de euro drept sprijin pentru ţările europene care şi-au propus adoptarea monedei unice - România, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Polonia şi Suedia -, însă sumele respective nu au ca destinaţie asistenţa în acest sens, ci reformele din statele membre UE.

Europarlamentarul român umanist Maria Grapini ne-a confirmat că în propunerea de buget UE nu sunt prevăzute sume pentru ţările care vor să adere la uniunea monetară, în schimb există fonduri pentru cele care doresc să adere la UE, cum sunt Serbia şi Republica Moldova. "Pentru aderare la zona euro este necesară îndeplinirea criteriilor de convergenţă", a subliniat doamna Grapini.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb