Bun venit!

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 15 aprilie 2005

Cornel Codiţă

A început şi pentru noi, în sfîrşit, lungul drum al vindecării de bolile istorice cu care au avut alţii grijă să ne molipsească, ori de care ne-am îmbolnăvit singuri, din prostie, lene şi lipsă de apetenţă pentru igiena socială. Nu de cele multe boli ale trupului şi minţii noastre, ci de cele al societăţii este vorba acum.

Fără să fie neapărat un moment dramatic, cum au vrut să-l înfăţişeze posturile de televiziune pentru care şi traversatul străzii este "o ştire bombă", nici teribil de politizat, România a mai trecut un prag către integrarea în Uniunea Europeană, o dată cu votul favorabil dat de Parlamentul instituţiei cu pricina.

Mai degrabă decît un surogat de rai în care curge lapte şi miere, cum crede încă atît de multă lume că ar fi; mai degrabă decît un teritoriu al coerenţei, raţionalităţii şi politicii înţelepte; mai degrabă decît "sacul de resurse" la care visează şi omul de rînd şi afaceriştii corupţi, ba chiar şi cei necorupţi, Uniunea Europeană va fi pentru România un soi de spital. Nu unul în care te internezi pentru a sta comod la pat, aşteptînd să-ţi dea sora de trei ori pe zi pilulele binefăcătoare, ci unul în care terapia prevede trudă, trudă şi iar trudă. Truda de a fi mai bun mîine decît ai fost azi, de a face ceva mai deştept şi mai atractiv de care ar avea nevoie alte 180 de milioane de europeni, truda de a vedea şi folosi oportunităţile create, în spaţiul unificat economic al Uniunii, de resursele disponibile prin fondurile sale, ori de resursele locale ale statelor membre, truda de a fi mai organizat, mai de încredere, mai vizibil, mai atractiv, mai, mai ......mai şi iar mai. O dată cu integrarea, o Românie grav bolnavă de stagnare va intra într-un tratament de lungă durată. Un tratament în care pe de o parte va beneficia de "vitamine" şi alte "resurse întăritoare", iar pe de altă parte de un program bine stabilit, de alţii, menit să o dezbare de straturile groase şi prăfuite ale unei istorii care a îngheţat fără nici un proiect vreme de aproape trei generaţii. Un spital care are grijă, în plus, să-ţi trimită nota de plată, destul de piperată, lună de lună, an de an, şi care nu acceptă amînări ori "reeşalonări de datorii".

Probabil că prima fază, şi cea mai dificilă a terapiei, va avea ca obiectiv: "vindecarea românilor de iluzii." Poate cea mai nocivă dintre ele este iluzia că vom trăi vreodată peste mijloacele şi resursele pe care le producem prin activităţile cu care ne îndeletnicim, fiecare în parte şi cu toţii, ca societate. În lumea ciudată pentru noi în care ne vom integra cît de curînd, regula de fier a organizării vieţii este simplă: 100 de euro ai încasat pentru ceea ce munceşti, ori pentru serviciile tale, ori profit din afacerea ta, de 100 de euro mănînci, te îmbraci şi te distrezi. Ba nu, era să greşesc: mănînci, te îmbraci şi te distrezi doar de ceea ce mai rămîne din 100 de euro, după ce ai pus ceva de-o parte pentru zile negre, ai plătit impozitele, asigurările de viaţă, de casă, de maşină, de sănătate, de cataclism şi de ghinion, după ce ai plătit ratele la casă, la maşină şi la fondul privat de pensii, la creditul pentru studii al copiilor etc. Şi dacă nu-ţi ajung? E simplu, mîine mai ai o şansă, aceea de a fi mai bun decît azi, mai harnic, mai întreprinzător, mai inovativ, mai norocos, mai atent, mai politicos, mai bine pregătit profesional, mai destupat la minte, mai, mai....mai şi iar mai! Şi cît durează tortura asta, o să întrebaţi dumneavoastră? Păi, cam tot atît cît a fost nevoie ca să ne îmbolnăvim atît de grav: două, trei generaţii, pînă cînd tuturor ni se va părea normal şi natural, ca ploaia şi ninsoarea, să ne organizăm viaţa plecînd de la resursele de care dispunem şi nu de la "promisiunile guvernului", ale politicienilor, ale ghicitorilor în stele, ori de la dorinţele noastre inflamate de tot ceea ce vedem prin reviste şi reclame.

O altă iluzie pentru care vom beneficia de tratamentul intensiv al spitalului "Uniunea Europeană" este cea privind politica, politicienii şi maşinăria lor preferată: statul. Dacă scoli în crucea nopţii din somn, pe nepusă masă, 100 de români şi îi întrebi cine poartă vina pentru starea lor mizerabilă, 99 or să spună fără să răsufle: politica şi politicienii, statul. Iluzia aceasta i-a împins pe români să se arunce cu capul înainte şi cu ochii închişi în braţele a cinci dictaturi în mai puţin de 100 de ani, mirîndu-se apoi că miracolul liniştii şi bunăstării lor nu s-a înfăptuit niciodată. Românii vor urma o cură dură de dezintoxicare, la capătul căreia vor putea, în sfîrşit, să vadă că politicienii nu pot fi mai buni decît cei ce le dau votul, nici mai performanţi, mai exigenţi, raţionali, ori cumpătaţi decît li se cere cu străşnicie să fie de către lege şi de către alegătorii lor. Ceea ce fac ori nu fac politicienii, ceea ce greşesc şi ceea ce reuşesc este doar o treime contribuţia lor, iar două treimi a celor care i-au pus, ori i-au lăsat în posturile pe care le ocupau în stat. Politicienii, cu toate cele bune şi rele ale lor, sînt creaţia celor care-i fac să fie importanţi şi să reziste pe piaţa concurenţială a politicii. Adică a noastră. Ei sînt într-un fel oglinda noastră. O propoziţie care, dacă ar fi înţeleasă azi, ar declanşa un cutremur şi o stare naţională de depresie. Sîntem la adăpost, Slavă Domnului. Abia după o lungă cură de dezintoxicare o să ajungem să înţelegem şi să acceptăm acest adevăr, relativ simplu.

Se vor mai vindeca românii, pentru binele generaţiilor viitoare, şi de alte metehne şi beteşuguri, cum ar fi credinţa că toate-cele li se întîmplă numai lor şi sînt cumva buricul pămîntului, ori că îs musai fruncea, ori că "sînt minunaţi" aşa în vrac, cum îi încredinţa cu statornicie iubitul şi odiosul lor conducător, că improvizaţia este mama reuşitei, ori că tot ce zboară se mănîncă cum au crezut şi încă mai cred toţi jucătorii împătimiţi de Caritas şi alte "jocuri de societate" profitabile şarlatanilor de obor.

Pentru noi, pe frontispiciul Uniunii Europene, de care sîntem acum cu un pas mai aproape, scrie: Bun venit! Nu la azil, ci la spital!

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb