Bunuri de Larg Consum

9 iulie 2009

Royal Crown Cola, din iulie şi în România

F. A.Companii / 6 iulie 2009

Royal Crown Cola va intra pe piaţa românească din luna iulie, investiţia în poziţionarea produsului fiind estimată la două milioane de euro, în primii trei ani, informează un comunicat al companiei RC Cola International.

Shachar Shaine, preşedinte "URBB "şi "Carlsrom Beverage": "Dorim ca <Granini> să fie lider de piaţă în ceea ce priveşte calitatea, cât şi în termeni de imagine".

DE LA ÎNCEPUTUL LUNII IUNIE,Vânzările "Granini" au crescut cu peste 50%

Cosmina CapalăuZiarul BURSA #Companii / 6 iulie 2009 /

Vânzările de băuturi răcoritoare necarbonatate "Granini" au crescut, de la începutul lunii iunie a acestui an, cu peste 50% faţă de perioada similară a anului trecut, ne-a declarat domnul Shachar Shaine, preşedintele United Romanian Breweries Bereprod (URBB), companie care deţine marca "Granini", şi preşedinte al "Carlsrom Beverage", distribuitorul mărcii în ţara noastră.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Schimbări organizaţionale la P&G

C.C.Ziarul BURSA #Companii / 3 iulie 2009 /

Compania Procter&Gamble a anunţat, ieri, următoarele schimbări organizaţionale: Jose Antonio Medran, în prezent Vicepreşedinte şi Director General P&G România, va ocupa poziţia de Vice Preşedinte - Oral Care & Personal Health Care,...

HP va reduce 540 de posturi în Franţa

F. A.Companii / 25 iunie 2009

Primul producător mondial de calculatoare, Hewlett - Packard (HP), va reduce 540 de posturi în Franţa, în cadrul planului european anunţat la finalul lunii mai şi a altor măsuri de restructurare, a declarat azi pentru AFP directorul general al...

Ikea reduce 5.000 de locuri de muncă în întreaga lume

F. A.Companii / 24 iunie 2009

Producătorul suedez de mobilă Ikea va reduce 5.000 de locuri de muncă în întreaga lume din cauza crizei economice dar, cu toate acestea, se aşteaptă la vânzări record, a declarat azi directorul companiei, Anders Dahlvig, într-un interviu acordat...

Domnul Constantin Teodorescu, directorul comercial al "Electroargeş" SA - Argis, s-a născut în anul 1956, în comuna Câineni-Vâlcea. A absolvit Facultatea de Electrotehnică din Craiova. Este căsătorit şi are un fiu. Hobby: fotbalul şi tenisul de câmp.

"Electroargeş" exportă 80% din producţie

Cornelia AngelescuZiarul BURSA #Companii / 15 iunie 2009 /

Producătorul de electrocasnice "Electroargeş", din Curtea de Argeş, a început sub auspicii îngrijorătoare anul 2009, însă din luna mai, comenzile sale şi-au revenit, ajungând la nivelul sfârşitului lui 2008, spun oficialii companiei.

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3386
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9783
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.7229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo