Bursa e pe moarte şi aparţinătorii legali se gândesc cum să redacteze ferparul

Am avut o săptămână cu evenimente răvăşitoare. Am consumat ceva emoţii şi vom consuma încă şi mai şi, imaginându-ne consecinţe viitoare, evaluând perspectivele. Desigur, vom evalua greşit...

A fost publicarea convocatorului Fondului Proprietatea, cu ordinea de zi a Adunărilor Generale, ordinară şi extraordinară, ale Acţionarilor, din 31 octombrie, cu comunicarea valorilor scăderii capitalului social, în conformitate cu legea.

A fost anunţul FP de vânzare a unei părţi nedeterminate din deţinerea SNP Petrom, de 19%.

În opinia mea, e începutul sfârşitului BVB, nu că actele descrise ultra ar reprezenta cauza, ele fiind doar simptome ale metastazei unui cancer declanşat încă de la naştere, aş îndrăzni să afirm de la concepţie, afecţiune ce nu poate conduce decât la moartea, mai grabnică sau amânată, a pacientului.

Trecerea FP şi a SIF-urilor de la contabilitatea românească (RAS), la cea internaţională, aduce Proprietatea de la un profit scriptic de 784,64 milioane de lei, la o pierdere de 565,1 milioane de lei, pentru anul 2015.

S-a afirmat că e o chestiune pur contabilă, ceea ce nu e adevărat. Fondul Proprietatea este o întreprindere perdantă din construcţie, un titlu nesigur şi supraevaluat, chiar şi la o fracţie din valoarea nominală (care n-a fost atinsă nici măcar o secundă, nici măcar în ziua listării!)

FP e alcătuit din participaţii la societăţi nu tocmai transparente, 13 listate (28%), 32 nelistate (61%), nerentabile, cu perspective de a deveni nerentabile sau imprevizibile, administrate dubios, căpuşate de grupurile care le-au luat în arendă, în unele cazuri.

Acţionarii au dobândit, în semnificativă proporţie, părţile deţinute, prin trafic pe o piaţă haotică de drepturi litigioase, evaluate după criterii obscure, achiziţionate la valori profund discrepante.

Principalele deţineri ale FP sunt la companii şubrede, fără producţie competitivă, fără planuri viabile, fără cercetare şi proiectare care să promită articole revoluţionare destinate unei pieţe determinate. Companii care depind de reglementări de preţ, de politica acţionarilor majoritari, de resurse naturale.

Reducerea capitalului şi a valorii titlurilor nu e nici o surpriză, nici o nenorocire, în sine. Nici distribuirea a jumătate de milliard de lei, în compensaţii de 5 bani, nu e un lucru total greşit.

De ce cumpără cineva acţiuni? Din trei posibile motive: să obţină o poziţie de control într-o întreprindere, să încaseze dividende sau să beneficieze de creşterea valorii deţinerii.

Cuiva căruia îi diminuezi proprietatea, îi iei dividendele şi îi îngrădeşti perspectivele, trebuie să îi oferi o compensaţie.

Înstrăinarea acţiunilor Petrom nu e ceva prostesc.

O companie deţinută de un investitor strategic major nu are interesul să distribuie dividende şi va merge spre delistare.

OMV e condusă de nişte austrieci, dar banii vin din Rusia, din China, din alte părţi.

OMV Petrom va plăti dividende la Viena şi nu la Bucureşti, prin compania care o patronează.

Societatea a mers strună, aşa cum ne-a tot explicat, pe bani, PR-ul petrolist, datorită politicii nemţeşti şi managementului superperformant prestat de doamna Mariana Gheorghe, eroina civilizatoare care a lăsat pe toată lumea cu gura căscată. Un succes, ce mai! - deşi ar fi de remarcat că austriecii continuă să opereze în România şi sub brandul "OMV" (Logan nu se vinde la noi şi ca Dacia şi ca Renault, valoarea locală a mărcii e clară!). Când a început să cadă preţul petrolului, calificarea incontestabilă a Marianei Gheorghe n-a mai fost în stare să performeze într-atât de sublim încât să compenseze deprecierea preţului hidrocarburilor. Tendinţa preţului ţiţeiului e să scadă. De ce oare? Că nouă ni se spunea că rezervele sunt limitate critic. Că, cică, să cumpărăm petrol, aur şi pamânt, că Dumnezeu nu mai face altele! De ce n-o mai face, oare, săracul? Nu poate pentru că a făcut deja prea mult, că sunt stocuri inerte pe care nu le vrea nimeni? Dacă demiurgul a scos nişte produse din fabricaţie, o şti el ce ştie, e mai vechi în funcţie decât Gherghina, chiar şi decât Isărescu...

Proprietatea va lichidiza ceea ce eu aş îndrăzni să numesc un activ toxic.

Ce va face, însă, cu banii? Ce perspective de plasamente sunt? Bursa românească vehiculează o lichiditate derizorie, listări private n-au mai fost de 8-9 ani, mai apare câte un IPO, trâmbiţat triumfalist, la câte o năzdrăvănie de stat...

Ce poate face Franklin Templeton altceva decât mărunte manevre speculative?

Mai e o problemă... FP a încercat să vândă pachetul Petrom când titul era 0,4 lei/acţiune. Va vinde la 0,2 lei/acţiune, poate mai ieftin. Dacă va fi dispus cineva să facă un deal...

Petrom a scăzut cu 4% imediat, în ziua în care FP a făcut publică intenţia de vânzare. Cu cât va scădea dacă vânzarea nu va fi efectuată? Cu cât va scădea dacă aceasta se va face la un preţ foarte jos? Cât de mare va fi panica pe o piaţă minusculă, cu lichiditate de 2 milioane pe zi?

Cât de emoţional vor reacţiona investitorii privaţi, fără pregătire financiară, dar cu deţineri oarecum importante, nu numai la Petrom sau FP, ci şi la SIF-uri, şi la companiile din energie?

SIF-urile, la rândul lor, au deţineri atât la FP cât şi la Petrom.

Mi-amintesc, în 2012, când lucram pentru un client care încerca să adune voturi particulare din acţionariatul unei societăţi de investiţii financiare, că, între majoritatea care se lupta pentru supremaţia în CRA şi acţionarii reziduali, am descoperit surprinzător de multe pachete mărişoare la nişte iluştri anonimi. Cum se vor comporta unii ca aceştia pe o piaţă cutremurată?

După părerea mea, BVB e la un pas de colaps. Nici ăsta nu e un lucru tocmai rău. Ca să construieşti un edificiu durabil, trebuie să demolezi magherniţa.

Cineva anticipează oare asta? Cineva cu resurse, know how, instrumente la îndemână...

Fondul Proprietatea a anunţat, imediat după povestea cu OMV Petrom: "(FP) îşi menţine interesul de a vinde participaţiile deţinute la subsidiarele Electrica, precum şi la alţi distribuitori de electricitate şi gaze naturale" (Agerpres).

Oficialii FP au mai precizat: "FP analizează în mod regulat piaţa în vederea realizării unor potenţiale tranzacţii la nivelul companiilor din portofoliu, cu scopul generării de valoare pentru acţionarii săi şi creşterii «free float»-ului pe piaţa de capital. După cum am menţionat în trecut, ne menţinem interesul de a vinde participaţiile deţinute la subsidiarele Electrica, precum şi la alţi distribuitori de electricitate şi gaze. Atunci când vor exista evoluţii semnificative, cu impact material, privind astfel de tranzacţii, vom anunţa ca de obicei întreaga piaţă, prin intermediul unui raport curent".

Care e sensul acestei avalanşe de comunicate, după chiar publicarea convocatorului cu ordinea de zi?

Articolul 244 din legea 297/2004 (legea pieţei de capital) defineşte abuzurile de piaţă. Potrivit acestui articol:

(5) Manipularea pieţei înseamnă:

a) tranzacţii sau ordine de tranzacţionare:

1. care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare;

2. care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial;

(...)

c) diseminarea de informaţii prin mass-media, inclusiv internet sau prin orice altă modalitate, care dă sau ar putea să dea semnale false sau care induc în eroare asupra instrumentelor financiare, inclusiv diseminarea zvonurilor şi ştirilor false sau care induc în eroare, în condiţiile în care persoana care a diseminat informaţia ştia sau trebuia să ştie că informaţia este falsă sau induce în eroare (...)

(7) În sensul prevederilor alin.(5), fără ca enumerarea să fie limitativă, următoarele situaţii sunt considerate operaţiuni de manipulare a pieţei: acţiunea unei persoane sau a unor persoane, care acţionează în mod concertat pentru a-şi asigura o poziţie..."

Franklin Templeton lucrează predilect pe pieţe emergente. Nu chiar pe toate, cu precădere pe cele cu reglementări sumare, vagi, cu legislaţie insuficientă, cu o cultură financiară redusă, cu aparate de control nepricepute şi corupte. Acuze de manipulare a pieţei au mai fost proferate...

În 2010, spre exemplu, Mark Mobius a fost anchetat de către Autoritatea de supraveghere a pieţei de capital din Turcia (SPK), la solicitarea mai multor investitori.

Şeful FT a declarat, în octombrie 2010, că bursa turcă ar putea suferi o corecţie de 15-20% până la sfârşitul anului. Bursa a încheiat şedinţa din acea zi în scădere cu 3 procente. Pierderile unor brokeri locali au fost mari. Franklin Templeton a contribuit la speculaţii în sensul discursului lui Mobius.

Cum s-a ajuns aici

Când s-a hotărât, de către obscure foruri tutelare, ca România să renunţe la economia planificată şi să intre în rândul lumii capitaliste, au început problemele. Nu se mai pomenise aşa ceva în istorie, ca o orânduire socio-economică mai nouă să crape şi să determine un stat să se întoarcă la una mai veche. Anacronismul năştea incidente bizare, insolubile, ca o teoretică întoarcere în timp din literatura SF.

Comunismul a fost prima orânduire proiectată în avans, în teorie, implementată nu aşa cum se gândiseră autorii, în societatea post imperialistă falimentară, ci în climatul feudal din Rusia şi Mongolia, exportată apoi şi dezvoltată în sisteme de referinţă create artificial de forţa majoră a obligativităţii impuse militar.

Constituirea patrimoniului Statului socialist, deşi reprobabilă, a fost posibilă tehnic fără mari inconveniente. Naţionalizarea este un proces fezabil, natural. Rechiziţia, fuziunea şi administrarea centralizată erau practici cunoscute şi aplicate în istorie.

Privatizarea a presupus reversia unor acte concepute ca ireversibile. Cum dai fiecăruia, în mod just, ceea ce comuniştii au luat cu japca, în mod injust, de la toată lumea, mai mult de la unii care aveau mai mult, dar care nu mai sunt?

Capitalismul presupune existenţa capitalului

Ca să treci o avuţie patrimonială, din patrimoniul Statului în patrimoniul unor particulari, cel mai simplu e să vinzi. Ca să vinzi, trebuie să ai, pe lângă ceva atractiv de vândut, şi cumpărători cu bani.

De avut, Statul Român, avea, în 1990, fel şi fel de active, unele mai atractive, altele mai puţin atractive, unele de-a dreptul respingătoare. Şi douăzeci de milioane de muşterii, cu mânuţele pe vitrină, ca fetiţa cu chibriturile dar, ca şi numita fetiţă, fără o leţcaie. Ca să vândă pe bani, Statul ar fi trebuit să discute înafara graniţelor, unde erau amatorii cu bani. Dar sloganul zilei era "Nu ne vindem ţara!"

Nu era politic să tratăm cu străinii. Başca, aceştia s-ar fi târguit straşnic şi ar fi vrut să cumpere numai unele exponate, pe când Statul Român voia să le mărite şi pe cele fără căutare. Mai ales pe acelea...

Soluţia a fost o regrupare a activelor din stoc şi mai multe valuri de cuponizare, care presupunea o alocare democratică a averii socialiste, a întregului popor, întregului popor, luat individual, proporţional cu hârtiile distribuite.

S-a mai pus problema despăgubirii unor anumiţi păgubiţi ai Naţionalizării, fie prin returnarea pagubei în natură, fie cuantificând aceasta şi acordând reparaţii dintr-un fond special alcătuit.

Grosso modo, străbătând toate etapele metamorfozei, aşa s-au născut Fondul Proprietatea, SIF-urile şi alte larve şi gângănii care urmau să bâzâie şi să duduie în liniştea economică apăsătoare instaurată în urma tragerii obloanelor socialismului victorios, recent înfrânt.

De unde (nu) vin banii în economie?

Există două căi esenţiale de a finanţa o economie: cea germano-japoneză, prin bănci, şi cea anglo-saxonă, prin piaţa de capital.

În România post-revoluţionară, băncile au preferat să dea bani populaţiei, alimentând consumul şi umflând bula imobiliară.

Bursa a funcţionat şi funcţionează ca o enclavă speculativă destinată unui cerc restrâns de aventurieri, cu o minimă interferenţă cu sectorul productiv.

Păi, şi atunci, economia reală de unde îşi ia resursele necesare, banii trebuincioşi? Răspuns corect: de nicăieri, nu şi-i ia! Sectoarele cu oarecari perspective sunt subfinanţate, blocajul financiar e peren, datoriile se rostogolesc, Statul risipeşte subvenţiile pe perdanţi, micii particulari sunt de capul lor, marii particulari sunt străini, pieţele sunt dominate de multinaţionale care îşi risipesc preaplinul acumulat acasă, start up-urile sunt doar un subiect trendy la team bulding-urile de corporatişti, între dejunul duminical folcloric la pensiunea "Scroafa îngălată" şi coţăiala cu Mariana de la contabilitate...

Fondul Proprietatea şi SIF-urile, butaforia din vitrină

La SIF, ideea a fost simplă: unele active produc profit, societăţile mici, din provincie, se arendează unor şmecheri şi produc cash. Sunt fabrici cu parc de maşini, cu salariaţi, cu cheltuieli curente - benzină, diurne, comodate, credite, chirii, rechizite, reparaţii, protocoale, tot arsenalul de cheltuieli mărunte. Dacă nu curge, pică, se asigură lichidul modest dar util, se dau sinecure, slujbe aiurea, ca la Mafie - no show şi no work jobs, la cumetrii.

La nivel superior, se realizează un profit, se dau dividende. Dreptul "rezidualilor" de a le încasa se prescrie (treabă discutabilă asta, cu prescrierea dreptului de proprietate!). Dividendele se repartizează celor ce deţin controlul. Se fac investiţii pe termen scurt şi alianţe ad hoc.

De exemplu, prin 2010-2012, la SIF 4 Muntenia, un "amator", Gheorghe Iaciu, a investit în acţiuni SIF Muntenia cam 30 de milioane de lei, a încasat dividende în total de 13,5 milioane de lei şi şi-a vândut participaţia cu 42,3 milioane de lei, realizând un profit general de 25,8 milioane de lei, adică o marjă de 86% în vreo doi ani.

Mai vin aşa numiţii "investitori străini", care cică aduc bani în România. Aduc doar pentru a scoate mai mulţi, ei nu investesc, cu adevărat, în economie.

SIF-urile se mulg temperat în timpul anului şi se tund masiv o dată pe an. Când apare câte un om de afaceri adevărat, se termină cu dividendele aiurea şi iese scandal, se lasă cu denunţuri şi coaliţii ale hoţilor.

Cu Proprietatea e un pic altfel...

Prin 2009-2010, a avut loc o goană febrilă după titluri aflate în litigiu, traficate de fel şi fel de samsari, ca pe vremea cupoanelor, cu largul sprijin (penal) al ANRP. S-au dobândit acţiuni FP la 0,1-0,2 lei.

Listarea a fost aşteptată ca un cireş copt. Se spunea că, în sfârşit, piaţa românească de capital oferă o oportunitate de investiţie majoră, ca se va sparge ţeava cu bani. Toată lumea manifesta un optimism debordant.

A venit ziua aceea din 2011. Entuziasmul s-a consumat lent, dar sigur, ca-ntr-o căsnicie... Valoarea - mult sub valoarea nominală, neatinsă nici astăzi...

Acum, Mobius & co. sunt unşi cu toate alifiile, au văzut multe la vremea lor. Chiar nu ştiau cum stau lucrurile, chiar se îmbătau cu apă rece?

S-a vorbit la un moment dat, în unele cercuri, de o manevră perversă, semi-politică, de atragere a Qatari Sovereign Fund prin îmbârligarea unui şeic, rudă cu Al Thani, de prin Qatari Investment Authority, care n-a mers, s-a gripat la un moment dat. Firma de imagine şi lobby era Bell Pottinger, cea care consilia Statul Qatar, reprezentată la noi de un oarecare Daniel Laurenţiu Ionescu, omul lui Udrea şi Videanu. Poate că nu era nimic adevărat, brokerii, bancherii şi ziariştii sunt mai răi ca babele, la capitolul bârfă.

FP stagnează, lichiditatea scade pe Bursă, Sobolewski primeşte bonusuri de performanţă.

FT face mare caz de listarea la Londra, petrecută pe 29 aprilie 2015, listare necesară pentru atragerea unor volume enorme de bani, proporţionale cu noua anvergură, de titlu tranzacţionat în UK.

De-aia nu creşteau acţiunile FP la Bucureşti, că era piaţa prea mică pentru un titlu atât de mare!

32% din acţiunile FP merg în Anglia, să se tranzacţioneze ca GDR. Prima zi - echivalentul a 150 milioane de lei!

A doua zi - 7,6 milioane, a treia - 3,2... 16.000.000 pe 5 mai... Apoi 1,7... 2,3...

Apoi, la nivelul unei zile mediocre la BVB.

Maxime de volum lunar, de la listare: 49 milioane USD (octombrie 2015), 29 milioane (iunie 2016)... Septembrie 2016 - 8 milioane, până acum.

0,92 milioane de lei pe zi, la Londra, faţă de 2,12 milioane de la Bucureşti...

Între timp, companiile energetice la care are FP deţineri au pierdut din profitabilitate din cauza scăderii tarifelor la energie...

Nava amiral a Armadei de capital a Tigrului Europei riscă să devină o bărcuţă din Herăstrău...

Un titlu constant subevaluat nu mai e subevaluat, atâta valorează! Şi are unde să mai scadă!

Bursa de valori românească va muri. Dar nu glorios... Nu în urma unui crah răsunător. Ea va scădea, va slăbi, se va mişca din ce în ce mai anemic, până într-o zi când, venit la serviciu să-şi încaseze gratificaţiile de succes, Sobolewski o va găsi ţeapănă, cu ochi sticloşi, cu un BET scurgându-i-se din gură, sub un birou...