Bursa - în două luni, cît într-un an

R.O.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 martie 2004

Investitorii care au mizat în acest an pe acţiunile cotate la Bursa de Valori Bucureşti au avut, pînă în prezent, cîştiguri mai mari decît cele pe care le-ar fi putut cîştiga în anul 2003 (ianuarie-decembrie). Indicele com-pozit a depăşit cu 37,23% nivelul de la sfîrşitul anului trecut, în condiţiile în care BET-C a crescut cu doar 26% în 2003. O creştere mai accentuată a avut indicele categoriei I, datorită aprecierii cotaţiilor acţiunilor care sînt luate în calculul lui. În numai două luni şi jumătate, indicele BET a crescut cu 38%, mai mult decît aprecierea înregistrată anul trecut, de 30,9%. În şedinţa bursieră de vineri, indicele BET a atins un nou maxim istoric (2999,1 puncte). Nivelul psihologic, de 3.000 de puncte, a fost depăşit, totuşi, pe parcursul şedinţei, brokerii fiind de părere că ascensiunea indexului va con-tinua şi în următoarele sesiuni. Ei consideră că preţurile acţiunilor băncilor şi ale SNP "Petrom" vor continua să crească şi în această săptămînă. Aprecierea co-taţiei acţiunilor "Banca Transilvania" va fi susţinută, spun analiştii, de intenţia conducerii să majoreze capitalul social atît prin capitalizarea profitului, cît şi prin subscriere. Analiştii mai susţin că majorarea indicelui BET a fost inluenţată de fondurile suplimen-tare aduse de investitorii străini şi de faptul că ultimele două luni au fost dominate de datele de referinţă pentru dividendele aferente anului trecut.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb