Bursa sibiană tranzacţionează "viitorul" de zece ani

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 iunie 2007

Bursa sibiană tranzacţionează "viitorul" de zece ani

Zece ani s-au scurs de la introducerea pentru prima dată în mediul bursier românesc a instrumentelor financiare derivate de către Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS). În acest timp, la bursa sibiană s-au tranzacţionat 6,37 milioane de contracte futures şi options, dintre care 4,26 milioane au fost transferate numai în anul 2006, când BMFMS a primit autorizarea ca operator de piaţă, de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Anul acesta, BMFMS îşi propune să realizeze volumul înregistrat în întreaga sa existenţă.

"Este o zi deosebită pentru noi, în care aniversăm zece ani de la lansarea în premieră naţională a produselor derivate, perioadă în care nu a mai apărut o astfel de instituţie în ţara noastră", a declarat Teodor Ancuţa, preşedintele BMFMS.

După zece ani în care a fost o piaţă a "viitorului" (futures), bursa sibiană doreşte să introducă şi tranzacţionarea spot. La rândul său, Bursa de la Bucureşti a anunţat introducerea contractelor futures pe indicele BET în viitorul apropiat şi, ulterior, pe indicele BET-FI.

Domnul Ancuţa a spus că deja există emitenţi interesaţi să se listeze la BMFMS, chiar şi dintre societăţile tranzacţionate la Bucureşti. La Sibiu, sunt aşteptaţi şi emitenti străini, mai ales că Bursa se află în căutarea unui partener strategic şi deja poartă negocieri cu burse mari, cum ar fi Deutsche Borse, OMX, Euronext, Eurex şi Bursa din Varşovia.

BMFMS a înaintat deja la CNVM regulamentele de tranzacţionare spot. Radu Lupuţi, membru în Consiliul de Administraţie al BMFMS, este de părere că tranzacţionarea spot şi a derivatelor pe cele două burse este un lucru benefic pentru investitori deoarece vor avea posibilitatea alegerii între cele două şi comisioanele ar putea să scadă.

Noi produse derivate pe aur şi acţiunile "Turbomecanica"

şi "Transelectrica"

Până la a transfera acţiuni însă, bursa sibiană va introduce noi produse derivate. Este vorba despre derivatele pe aur şi pe acţiuni "Turbomecanica", la 2 iulie, şi derivatele pe titluri "Transelectrica", la 1 octom­brie.

Contractul futures SIBGOLD, având ca activ suport raportul spot USD/aur şi contractul options OPSIBGOLD, având ca activ suport contractul futures menţionat anterior, au fost aprobate de CNVM pe 17 mai. Mărimea contractului este de o uncie (31,1 grame), iar pasul de tranzacţionare este de 0,1 dolari. Contractele pe aur vor avea patru scadenţe trimestriale.

Sub simbolurile DETBM şi OPDETBM, vor putea fi tranzactionate de la 2 iulie contractele futures şi, respectiv, opţiunile pe acţiuni "Turbomecanica". Acestea vor avea scadenţe la 3 şi 6 luni, mărimea unui contract fiind echivalentul a 1000 de titluri "Turbomecanica".

Derivatele pe acţiuni "Transelectrica" vor intra la tranzacţionare începând cu 1 octombrie deoarece regulamentele în vigoare cer trecerea unui an de la începerea transferurilor spot până la introducerea derivatelor pe un titlu, după cum a explicat Teodor Ancuţa. Domnia sa a declarat: "În condiţiile în care unul din argumentele constituirii unei pieţe de capital mature şi puternice este existenţa unui număr cât mai mare de produse, bursa din Sibiu se aliniază acestei direcţii şi îşi îmbunătăţeşte constant oferta, astfel încât investitorii să beneficieze de mijloace moderne de plasament care să acopere o arie cât mai extinsă. Sperăm că aceste contracte vor contribui la creşterea lichidităţii bursei din Sibiu".

Trei intermediari doresc să fie formatori de piaţă pe segmentul derivatelor valutare

Printre planurile pentru anul acesta ale BMFMS se mai numără şi introducerea activităţii de market-making (formare de piaţă). Bursa sibiană aşteaptă ca în toamna acestui an CNVM să-şi dea avizul pentru autorizarea formatorilor de piaţă, fapt care ar putea duce la o creştere simţitoare a rulajului pe piaţa autohtonă a derivatelor. În momentul de faţă, BMFMS intenţionează să introducă formatori de piaţă pe segmentul derivatelor valutare. Conform reprezentanţilor bursei, trei intermediari şi-au exprimat deja intenţia de a deveni formatori de piaţă.

Market-maker-ul (formatorul de piaţă) reprezintă un trader individual care este desemnat de către o bursă să menţină lichiditatea şi continuitatea în procesul de tranzacţionare. Aceştia au rolul să stabilească preţul instrumentelor tranzacţionate. Market-makerii sunt obligaţi, chiar dacă nu există investitori interesaţi, să tranzacţioneze, să coteze în permanenţă bid-ul şi ask-ul (oferta şi cererea), pentru fiecare instrument financiar desemnat, să actualizeze preţurile.

În primele cinci luni ale anului, la BMFMS au fost încheiate 2.148.799 de contracte futures şi options, mai multe cu 65,41% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, media zilnică fiind de 20.661 contracte. Piaţa futures a fost cea preferată de investitori, numărul de contracte futures transferate până la 1 iunie fiind de 2,12 milioane. Acestea au avut o valoarea totală de 1,98 miliarde euro. Comparativ cu primele cinci luni din 2006, rulajul futures este de trei ori mai mare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb