BURSELE DIN LUME Bursele europene au încheiat săptămâna trecută în declin

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 aprilie 2014

Bursele europene au încheiat săptămâna trecută în declin

Bursele din Europa au urmat un curs descendent vineri, după ce unele companii au raportat rezultate trimestriale sub aşteptări, iar tensiunile din Ucraina au escaladat.

Titlurile "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS), cea mai mare bancă britanică deţinută de stat, au coborât cu 0,2%, la 303,2 pence. RBS a abandonat planul de acordare a unor bonusuri de până la 200% din salariul fix, după ce guvernul londonez a anunţat că va vota împotriva acestei propuneri.

Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă de investiţii din Europa, au scăzut cu 1,9%, la 31,25 euro. Banca ar putea vinde acţiuni de aproximativ 5 miliarde euro ca să-şi consolideze capitalul, anunţă Handelsblatt, citând surse anonime.

Titlurile BASF SE, cel mai mare producător mondial de chimicale, au pierdut 0,6%, ajungând la 81,3 euro. Compania germană vinde o fabrică din Norvegia şi taie posturi în întreaga lume.

Acţiunile companiei auto germane "Volkswagen" AG, cea mai mare din Europa, au consemnat un declin de 1,6%, la 188,58 euro. "Volkswagen" disponibilizează temporar aproximativ 900 de lucrători de la două fabrici din Brazilia.

Acţiunile PSA "Peugeot Citroen", cea mai mare companie auto din Franţa, s-au depreciat cu 3,6%, la 12,82 euro. "Peugeot" anunţă creşterea vânzărilor sale cu 1,9% în primul trimestru din 2014, la 13,29 miliarde euro.

Titlurile "Electrolux" AB, al doilea mare producător mondial de electrocasnice, au urcat cu 7,7%, la 178,7 coroane. Compania suedeză estimează că, în 2014, cererea din Europa va spori cu 1-3%, faţă de 0-2%, cât preconiza anterior.

Acţiunile companiei finlandeze "Nokia" Oyj au coborât cu 0,5%, la 5,26 euro. "Nokia" îl va numi, marţi, pe Rajeev Suri în funcţia de director executiv şi va lansa o strategie care se va concentra pe activităţile ce privesc echipamentele de reţea, anunţă Helsingin Sanomat, citând surse anonime.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,3%, la 6.685,69 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,8%, la 4.443,63, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,5%, la 9.401,55.

SUA, în scădere

În SUA, acţiunile au scăzut, vineri, investitorii considerând că valoarea acestora nu este justificată de mersul economiei.

Titlurile gigantului e-commerce "Amazon.com" Inc. s-au depreciat cu 9,9%, la 303,83 dolari. Investiţiile mari realizate în China i-au adus pierderi din exploatare diviziei internaţionale a companiei: 60 de milioane de dolari în trimestrul întâi.

Acţiunile băncii "Citigroup" Inc. au pierdut 1,2%, ajungând la 47,75 dolari. "Alpha Bank" din Grecia ia în considerare achiziţia operaţiunilor locale ale "Citigroup".

Titlurile producătorului industrial "General Electric" Co. (GE) au urcat cu 0,5%, la 26,6 dolari. Guvernul de la Paris a avertizat GE că este gata să lupte pentru protejarea intereselor naţionale, în cazul în care conglomeratul american încearcă să cumpere constructorul francez de trenuri şi centrale electrice "Alstom" SA.

Indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,8%, la 1.863,40 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,9%, la 16.361,46, Nasdaq Composite - cu 1,8%, la 4.075,56.

Curs negativ şi în Asia

În Asia, acţiunile au scăzut, vineri, investitorii fiind atenţi la escaladarea tensiunilor din Ucraina şi la câştigurile anunţate de companii.

Titlurile "NTT DoCoMo" Inc., cel mai mare operator de telefonie mobilă din Japonia, au pierdut 2,1%, ajungând la 1.530 yeni. După cinci ani cu pierderi şi anulări de licenţe, compania este în căutarea unui investitor pentru participaţia sa de 26% din societatea mixtă "Tata Teleservices" din India, dar, deocamdată, nu a apărut niciun cumpărător, spun surse apropiate situaţiei citate de presa internaţională.

Acţiunile "Tata Teleservices" au crescut cu 12%, la 9 rupii.

Titlurile "Omron" Corp., producător japonez de echipamente industriale, au consemnat un declin de 6,4%, la 3.630 yeni. Compania anticipează că pe întregul an fiscal încheiat în 31 martie a avut un profit de 51 miliarde yeni (498,4 milioane dolari), cu 10% mai mare decât în exerciţiul precedent, însă sub aşteptările analiştilor: 52,8 miliarde yeni.

Acţiunile "China Huishan Dairy Holdings" Co., producător chinez de lactate, s-au depreciat cu 5,6% pe piaţa din Hong Kong, la recordul minim de 2,01 dolari HK. "An Yu Investments" a vândut 284,6 milioane de acţiuni "China Huishan Dairy Holdings", la un preţ de 2,03 dolari HK fiecare, potrivit Bloomberg.

Titlurile "Hyundai Motor" Co., cel mai mare constructor auto din Coreea de Sud, au scăzut cu 2,5%, la 236.000 woni. Compania a raportat, joi, profituri trimestriale sub aşteptări.

Acţiunile "Honda Motor" Co., companie auto din Japonia, au urcat cu 1%, la 3.470 yeni. Societatea şi-a majorat profitul net în perioada ianuarie-martie 2014: 170,51 miliarde yeni, comparativ cu 75,76 miliarde yeni în primele trei luni din 2013.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,2%, la 14.429,26 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong a scăzut cu 1,5%, la 22.223,53, Kospi al pieţei din Seul - cu 1,3%, la 1.971,66.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb