BURSELE DIN LUME Bursele europene, în declin din cauza negocierilor privind bugetul SUA

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 18 decembrie 2012

Bursele europene, în declin din cauza negocierilor privind bugetul SUA

Bursele din Europa au început în scădere săptămâna curentă, investitorii temându-se că parlamentarii americani nu vor ajunge la o înţelegere în privinţa bugetului.

Titlurile companiei olandeze de telefonie "Royal KPN" NV au coborât cu 14%, la 3,99 euro (cel mai important declin din ultimii 10 ani). Compania a decis să nu mai acorde dividend final pentru 2012. În plus, "HSBC Holdings" Plc îndeamnă la vânzarea de acţiuni KPN.

Acţiunile "Vodafone Group" Plc din Marea Britanie s-au depreciat cu 2,1%, la 157,65 pence, iar cele ale companiei germane "Deutsche Telekom" - cu 0,5%, la 8,49 euro.

Cei doi operatori de telefonie au participat la o licitaţie de frecvenţe wireless lansată de guvernul olandez. "Vodafone" a plătit 1,4 miliarde euro pentru licenţe, iar "T- Mobile", divizia "Deutsche Telekom", 911 milioane euro.

Titlurile UBS AG, cea mai mare bancă din Elveţia, au pierdut 0,8%, afişând un preţ de 14,92 franci, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora aceasta ar putea fi amendată în SUA cu până la 1,6 miliarde dolari în scandalul privind manipularea Libor.

Titlurile "Banco Santander" SA, cea mai mare bancă din Spania, au scăzut cu 1,1%, la 5,84 euro. "Santander" oferă 263 de milioane de euro în acţiuni pentru cumpărarea pachetului minoritar pe care nu îl deţine la divizia sa retail "Banco Espanol de Credito" SA ("Banesto"). "Santander" controlează deja aproape 90% din "Banesto", ale cărei acţiuni au crescut cu 20,2%, la 3,59 euro.

Acţiunile PSA "Peugeot Citroen", cel mai mare producător auto din Franţa, au urcat cu 4,8%, la 5,51 euro. Compania a informat că este aproape de finalizarea acordului cu creditorii pentru refinanţarea datoriilor diviziei sale bancare.

La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,6%, la 5.886,40 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,5%, la 3.623,58, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,2%, la 7.582,78.

SUA, în avans

Acţiunile de pe pieţele din SUA au crescut ieri, în deschidere, în aşteptarea discuţiilor din Congres pe marginea bugetului.

Titlurile "JPMorgan Chase & Co.", cea mai mare bancă americană, au urcat cu 0,4%, la 42,96 dolari, iar cele ale "Bank of America" Corp., a doua instituţie de credit din SUA, cu 0,7%, la 10,66 dolari.

Acţiunile companiei industriale "General Electric" Co. (GE) au crescut cu 0,7%, la 21,75 dolari. GE şi-a majorat dividendul trimestrial cu 12%, la 19 cenţi/acţiune, şi a anunţat că va răscumpăra acţiuni de 10 miliarde dolari.

Titlurile "Freeport-McMoRan Copper & Gold" Inc., cel mai mare producător mondial de cupru, s-au apreciat cu 0,1%, la 33,81 dolari, iar cele ale companiei siderurgice "United States Steel" Corp. - cu 1,9%, la 24,31 dolari. Acţiunile producătorului de aluminiu "Alcoa" Inc. au câştigat 0,2%, ajungând la 8,76 dolari.

La ora 09.47, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,3%, la 1.417,43 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,4%, la 13.192,85, Nasdaq Composite - cu 0,4%, la 2.977,57.

Scăderi în Asia

În Asia, cu excepţia Japoniei, acţiunile au urmat un curs negativ ieri. Cele mai afectate au fost titlurile funizorilor către "Apple" Inc. din SUA, ca urmare a retrogradării companiei americane de către "Citigroup" Inc.

Titlurile "Hon Hai Precision Industry" Co., societate taiwaneză care asamblează aparate iPhone, au scăzut cu 4,7%, la 87,20 dolari taiwanezi. Acţiunile "Foxconn Technology" Co., producător de carcase pentru iPhone, s-au depreciat cu 4,7%, la 89,70 dolari taiwanezi, iar cele ale "Largan Precision" Co., producător de lentile pentru "Apple", cu 5,5%, la 741 dolari taiwanezi.

Acţiunile "Nissan Motor" Co., al doilea constructor auto din Japonia (după vânzări), care obţine aproape 79% din venituri în afara graniţelor, au crescut cu 1,8%, la 799 de yeni, ca urmare a deprecierii yenului faţă de dolar.

În condiţiile date, titlurile "Hyundai Motor" Co., cel mai mare producător auto din Coreea de Sud, au coborât cu 2%, la 225.000 woni, iar cele ale filialei sale "Kia Motors" Corp., cu 3,6%, la 59.200 woni. Acţiunile companiei auto chineze "Byd" Co. au consemnat un declin de 1,5% pe piaţa din Hong Kong, la 19,26 dolari HK.

Acţiunile producătorului sud-coreean de electronice "Samsung Electronics" Co. au pierdut 0,8%, ajungând la 1,503 milioane woni, iar cele ale "LG Electronics" Inc. - 0,1%, afişând o cotaţie de 72.100 woni.

Titlurile "Fast Retailing" Co., cel mai mare distribuitor asiatic de îmbrăcăminte, au urcat cu 2,9%, la 20.500 yeni.

Acţiunile companiei de asigurări "AIA Group" Ltd., cu sediul în Hong Kong, au fost suspendate de la tranzacţionare. "American International Group" Inc. din SUA a început procesul de vânzare a cotei pe care o mai deţine la "AIA Group", tranzacţie care îi va aduce companiei americane 6,4 miliarde dolari şi va marca ieşirea acesteia din asiguratorul asiatic.

Indicele Taiex al Bursei din Taipei a scăzut cu 0,9%, la 7.631,28 puncte, Kospi al pieţei din Seul - cu 0,6%, la 1.983,07, Nikkei 225 al celei din Tokyo a crescut cu 0,9%, la 9.828,88.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb