BURSELE DIN LUME Bursele europene şi americane, impulsionate de rezultatele companiilor

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 12 august 2016

Bursele europene şi americane, impulsionate de rezultatele companiilor

Bursele din Europa s-au înscris pe un curs ascendent ieri, după ce companii printre care "Zurich Insurance Group" AG şi "KBC Group" NV au raportat un profit peste estimările analiştilor.

Titlurile "Zurich Insurance" au urcat cu 4,2%, la 253,10 franci eveţieni, iar cele ale băncii belgiene KBC - cu 5,4%, la 50,80 euro.

Acţiunile companiei auto germane "Daimler" AG au câştigat 0,4%, ajungând la 62,76 euro. "Mercedes-Benz", divizia de lux a "Daimler", şi-a majorat avansul faţă de rivalul BMW AG în perioada ianuarie - iulie 2016, ceea ce îi permite să se apropie de obiectivul său strategic de a recâştiga poziţia de cel mai mare producător de automobile de lux din lume, pentru prima dată după 2005.

Titlurile BMW au crescut cu 0,5%, la 80,29 euro.

Acţiunile celui mai mare producător de oţel din Germania, "Thyssenkrupp" AG, au consemnat un avans de 1,9%, la 21,37 euro. Profitul companiei a scăzut cu 18% în trimestrul al doilea, la 441 milioane de euro, însă analiştii estimau numai 419 milioane de euro.

Titlurile "Coca-Cola" HBC, al doilea producător de băuturi Coca Cola din afara SUA, s-au apreciat cu 7,3%, la 1.686 pence, chiar dacă acesta a raportat o scădere de 3,4% a veniturilor din vânzări în primul semestru din acest an.

Acţiunile companiei germane de telefonie "Deutsche Telekom" AG s-au depreciat cu 0,1%, la 15,65 euro, deşi câştigurile acesteia au depăşit estimările analiştilor în trimestrul al doilea, în urma majorării numărului de abonaţi ai subsidiarei "T-Mobile US".

La ora 16.25 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,2%, la 6.850,39 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt a urcat cu 0,6%, la 10.711,09.

În SUA, acţiunile au crescut ieri, în deschidere, după ce "Macy's" Inc. a anunţat un profit peste aşteptări.

Titlurile lanţului de magazine "Macy" au urcat cu 15%, la 38,93 dolari. Compania vrea să închidă circa 14% din magazinele sale ca să-şi menţină profitabilitatea.

Acţiunile "Exxon Mobil" Corp., cel mai mre grup petrolier american, s-au depreciat cu 0,1%, la 86,37 dolari. Agenţia Internaţională a Energiei aşteaptă ca, în 2017, cererea de petrol să crească într-un ritm mai lent decât în 2016, din cauza perspectivelor economice mai slabe.

La ora 10.02, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,3%, la 2.182,48 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,4%, la 18.562,60.

La bursele din Asia, acţiunile au scăzut ieri, ca urmare a declinului cotaţiilor ţiţeiului.

Titlurile companiei petroliere australiene "Santos" Ltd. s-au depreciat cu 2,8%, la 4,55 dolari australieni, iar cele ale "Woodside Petroleum" Ltd. - cu 1,1%, la 27,25 dolari australieni.

Acţiunile AMP Ltd., administrator de fonduri din Australia, au coborât cu 3,8%, la 5,56 dolari australieni. "Westpac Banking" Corp. şi "Commonwealth Bank of Australia" au raportat creşterea solicitărilor de despăgubiri în sectorul asigurărilor.

Titlurile "Hong Kong Exchanges & Clearing" Ltd., operatorul Bursei din Hong Kong, au urcat cu 2,9%, la 197,70 dolari HK. Directorul executiv al acestuia, Charles Li, a declarat că este iminentă realizarea conexiunii cu Bursa din Shenzhen, potrivit CNBC.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a scăzut cu 0,6%, la 5.508,02 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong a urcat cu 0,4%, la 22.580,55. Pieţele din Tokyo au fost închise ieri (sărbătoare naţională).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb