BURSELE DIN LUME Investitori optimişti pe pieţele din Europa

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 4 noiembrie 2016

Investitori optimişti pe pieţele din Europa

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urcat ieri, investitorii fiind optimişti că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu va fi aşa grea cum sunt temerile în acest sens.

Titlurile "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS), cea mai mare bancă britanică deţinută de stat, s-au apreciat cu 4,7%, la 191,30 pence. Banca Angliei a anunţat că a renunţat la planurile anterioare de reducere a dobânzii de bază, dar şi-a îmbunătăţit prognozele de creştere şi inflaţie pentru 2017, în urma deprecierii lirei sterline.

Acţiunile "National Bank of Greece" SA au urcat cu 1,1%, la 0,18 euro. Consiliul de administraţie al băncii elene a numit, ieri, un nou preşedinte, Panayiotis Thomopoulos, informează publicaţia Kathimerini.

Titlurile "ING Groep" NV, cel mai mare grup olandez de servicii financiare, au câştigat 3,2%, atingând 11,93 euro. Profitul ING a crescut cu 22% în trimestrul al treilea din 2016, peste estimările analiştilor.

Acţiunile "Societe Generale" SA au crescut cu 6,3%, la 36,33 euro, după ce banca franceză a raportat un câştig trimestrial peste estimările analiştilor.

Titlurile "Hellenic Telecommunications Organization" SA (OTE), cel mai mare operator de telefonie mobilă din Grecia, au avut un preţ neschimbat faţă de ziua anterioară: 8 euro. Participaţia de 5% deţinută de statul elen la OTE va fi transferată, astăzi, de la Ministerul de Finanţe la Fondul de privatizare TAIPED, a anunţat Kathimerini.

La ora 16.40 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,5%, la 6.811,66 puncte, ASE al Bursei din Atena - cu 0,3%, la 579,89.

La New York, acţiunile au fluctuat ieri dimineaţă, în urma publicării unui sondaj din care rezultă că Hillary Clinton este candidatul preferat pentru alegerile prezidenţiale din SUA.

Titlurile companiei de asigurări "American International Group" Inc. (AIG) au coborât cu 4,8%, la 57,64 dolari. AIG renunţă la operaţiunile de asigurări din Bulgaria, în urma deciziei sale de a ieşi de pe unele pieţe, conform Novinite.

Acţiunile băncii de investiţii "Goldman Sachs Group" Inc. s-au apreciat cu 0,5%, la 177,47 dolari. Banca centrală a SUA (Federal Reserve - Fed) a menţinut miercuri dobânda cheie la 0,25-0,50%.

La ora 11.02, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,1%, la 2.100 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 17.987,79.

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, din cauza aşteptărilor legate de o majorare a dobânzilor în SUA, luna viitoare.

Titlurile "Hong Kong Exchanges & Clearing" Ltd., operatorul Bursei din Hong Kong, au coborât cu 1,4%, la 200,20 dolari HK, pe fondul declinului rezultatelor sale financiare.

Acţiunile "Wynn Macau" Ltd., divizia din Macao a "Wynn Resorts" Ltd., au pierdut 4,7%, ajungând la 11,46 dolari HK. Compania a raportat un profit sub aşteptări pentru trimestrul al treilea.

Titlurile "Australia & New Zealand Banking Group" Ltd. au urcat cu 0,6%, la 27,35 dolari australieni, după ce instituţia financiară a anunţat că explorează o posibilă vânzare a diviziei sale de asigurări de viaţă, consultanţă şi investiţii din Australia, ca parte a unui plan de restructurare.

Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a scăzut cu 0,6%, la 22.683,51 puncte (cel mai redus nivel din august), S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,1%, la 5.225,55.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb