BURSELE DIN LUME Investitorii europeni, atenţi la datele economice

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 8 ianuarie 2018

Investitorii europeni, atenţi la datele economice

Bursele din Europa au încheiat în urcare utima zi a săptămânii trecute, investitorii fiind atenţi la datele economice privind zona euro şi SUA.

Titlurile companiei auto italo-americane "Fiat Chrysler Automobiles" NV au urcat cu 6,4%, la 17,92 euro. Banca de investiţii "JPMorgan Chase" a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru acţiunile companiei listate la Milano ("overweight", de la "neutral").

Titlurile "Steinhoff International Holdings" NV au câştigat 0,2%, atingând 0,60 euro. Directorul financiar al companiei sud-africane de retail a anunţat că va deţine o nouă poziţie.

Acţiunile grupului auto german "Daimler" AG au consemnat un avans de 1,2%, la 72,80 euro. Vânzările de autoturisme noi în Marea Britanie au înregistrat un recul de peste 5% anul trecut, aceasta fiind cea mai puternică scădere anuală înregistrată după criza din 2009, din cauza incertitudinilor cu privire la Brexit şi la o nouă taxă pe autoturismele cu motor diesel, a anunţat Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit.

Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, au scăzut cu 6%, la 15,38 euro, după ce aceasta a informat că va raporta o pierdere mică din cauza volatilităţii reduse, a activităţii slabe a clienţilor şi a impactului reformei fiscale din SUA.

În schimb, acţiunile "Societe Generale" SA, a doua mare bancă din Franţa, s-au apreciat cu 1,4%, la 45,08 euro. Potrivit datelor publicate de Thomson Reuters, comisioanele câştigate de băncile de investiţii din întreaga lume au crescut cu 16% anul trecut, până la 104 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat după 2000. Indicele FTSE MIB al pieţei din Milano a crescut cu 1,1%, la 22.762,29 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,1%, la 5.470,75, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,2%, la 13.319,64.

Recorduri pe Wall Street

Acţiunile de pe pieţele americane au urcat, vineri, până la noi niveluri record, pe fondul optimismului generat de implementarea reformei fiscale în SUA.

Titlurile companiei auto "Ford Motor" Co. s-au apreciat cu 1,7%, la 13,20 dolari, iar cele ale gigantului industrial "General Electric" Co. - cu 0,1%, la 18,54 dolari.

Acţiunile producătorului de cipuri "Intel" Corp. au crescut cu 0,7%, la 44,74 dolari, deşi Brian Krzanich, actualul director executiv al companiei, este acuzat că a vândut toate acţiunile pe care avea voie să le înstrăineze după ce a aflat de unele probleme de securitate care afectează procesoarele Intel.

Titlurile producătorului de avioane "Boeing" Co. au înregistrat un plus de 4,1%, la 308,84 dolari, iar cele ale fabricantului de utilaje grele "Caterpillar" Inc. - de 1,6%, la 161,96 dolari. Acţiunile emitentului de carduri "Visa" Inc. au câştigat 2,4%, ajungând la 118,86 dolari.

Titlurile "Citigroup" Inc. s-au depreciat cu 0,1%, la 75,41 dolari. O autoritate de reglementare a sectorului bancar din SUA a amendat "Citibank", divizie a "Citigroup", cu 70 de milioane de dolari pentru că aceasta nu a rezolvat deficienţele din politicile sale privind combaterea spălării banilor.

Indicele Standard & Poor's 500 a urcat cu 0,7%, la 2.743,15 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,9%, la 25.295,87, Nasdaq Composite - cu 0,8%, la 7.136,56.

Asia, în urcare

În Asia, acţiunile au crescut vineri, în aşteptarea unor cifre oficiale privind piaţa muncii din SUA.

Titlurile companiei nipone "Toshiba" Corp, cu operaţiuni în sectorul electronicelor, au câştigat 2,2%, atingând 330 yeni, după ce aceasta a anunţat că şi-a înstrăinat operaţiunile din sectorul ingineriei nucleare din SUA.

Acţiunile producătorului australian de minereu de fier "Fortescue Metals Group" Ltd. s-au apreciat cu 3,5%, la 5,35 dolari australieni, iar cele ale grupului minier "South32" Ltd. - cu 2,5%, la 3,65 dolari australieni, ca urmare a avansului cotaţiilor materiilor prime.

Titlurile grupului siderurgic sud-coreean au consemnat un avans de 0,1%, la 368.00 woni.

Acţiunile distribuitorului australian de echipament sportiv "Billabong International" Ltd. au crescut cu 2,6%, la 0,98 dolari australieni. Compania le-a cerut acţionarilor săi să accepte o ofertă oficială de preluare în valoare de un dolar australian/titlu de la "Boardriders", deţinătorul lanţurilor Quicksilver, Roxy şi DC Shoes.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 0,9%, la 23.714,53 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,7%, la 6.122,35, Kospi al celei din Seul - cu 1,3%, la 2.497,52.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb