Bursele din Europa au scăzut ieri, investitorii fiind mai puţin optimişti în privinţa unui eventual acord care să pună capăt războiului comercial dintre SUA şi China.
• London Stock Exchange
- Acţiunile London Stock Exchange Group Plc au coborât cu 4,7% la ora 14.43, până la 7.100 pence. Operatorul Bursei din Hong Kong (HKEX) a anunţat că a renunţat la oferta sa de preluare a London Stock Exchange, pe motiv că nu a reuşit să convingă managementul LSE să aprobe această tranzacţie.
- Titlurile EasyJet Plc, companie aeriană low-cost, s-au depreciat cu 8,3% la ora 14.44, la 1.075,23 pence, după ce aceasta a anunţat că profitul său anual se va situa la limita inferioară a estimărilor.
- Indicele FTSE 100 a scăzut cu 0,4%, la 7.171,75 puncte la ora 14.46.
• Borsa Italiana
- Acţiunile UniCredit SpA, cel mai mare creditor italian, au consemnat un declin de 1,6% la ora 14.46, ajungând la 0,13 euro. Băncile italiene trebuie să caute să realizeze fuziuni pentru a-şi reduce costurile şi a-şi majora profiturile, a afirmat ministrul Economiei, Roberto Gualtieri, în cadrul unei audieri în Parlament. În acelaşi sector, titlurile Intesa Sanpaolo SpA au scăzut cu 1,1%, la 2,08 euro, însă cele ale Unione di Banche Italiane SpA au urcat cu 0,4%, la 2,57 euro.
- Indicele FTSE MIB a coborât cu 1,2%, la 21.391,42 puncte la ora 15.50.
• Deutsche Börse
- Titlurile Uniper SE, companie din sectorul energiei, au pierdut 6,9%, ajungând la 27,93 euro la ora locală 15.38. Fortum Oyj din Finlanda a decis să cumpere pachetul majoritar la compania germană.
- Indicele DAX a scăzut cu 1%, la 11.971,12 puncte.
• New York Stock Exchange
Şi bursele din SUA au coborât ieri, în deschidere, după ce, luni, Departamentul Comerţului de la Washington a inclus 28 de companii din China pe "lista neagră", astfel încât acestea nu mai pot face afaceri cu societăţi americane.
- Acţiunile companiei Oracle Corp., din domeniul calculatoarelor, s-au depreciat cu 1,7%, la 53,87 dolari la ora 10.08.
- Titlurile grupului auto Ford Motor Co. au coborât cu 1%, la 8,58 dolari, iar cele ale rivalului mai mare General Motors Co. - cu 1,6%, la 34,13 dolari.
- La ora 10.10, Indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 1,3%, la 2.899,71 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,1%, la 26.178,30.
• Nasdaq
- Titlurile reţelei de socializare online Facebook Inc. au coborât cu 0,7% la ora 10.11, ajungând la 178,37 dolari.
- Comisia pentru Protecţia Datelor (DPC) din Irlanda a finalizat investigaţii împotriva WhatsApp, divizie a Facebook, şi Twitter, legate de posibila încălcare a reglementărilor europene referitoare la confidenţialitatea datelor, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei, companiile riscând amenzi de ordinul miliardelor de dolari.
- Indicele Nasdaq Composite a înregistrat un declin de 1,4%, la 7.842,65 puncte la ora 10.12.
• Tokyo Stock Exchange
- Titlurile companiei auto Nissan Motor Co. au urcat cu 0,6%, la 661 yeni. Makoto Uchida, vicepreşedintele Nissan Motor şi preşedintele societăţii mixte deţinute de Nissan în China, va fi noul director general al grupului auto, a anunţat ieri publicaţia niponă Nikkei.
- Acţiunile Japan Petroleum Exploration Co. au coborât cu 0,4%, la 2.605 yeni, ca urmare a declinului cotaţiilor ţiţeiului.
- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 1%, la 21.587,78.
• Hong Kong Stock Exchange
- Acţiunile Hong Kong Exchanges & Clearing Ltd., operatorul Bursei de Valori din Hong Kong, s-au apreciat cu 2,3%, la 231,20 dolari HK, după ce acesta a renunţat la oferta de preluare a pieţei acţiunilor din Londra.
- Indicele Hang Seng a câştigat 0,3%, ajungând la 25.893,40 puncte.
• Seoul Stock Exchange
- Acţiunile Hyundai Motor Co. au urcat cu 1,2%, la 129.500 woni. Hyundai Card Co., divizia de carduri de credit din cadrul Hyundai Motor Group din Coreea de Sud, le-a solicitat băncilor să îi transmită, luna aceasta, propuneri pentru roluri într-o posibilă ofertă publică iniţială (IPO).
- Titlurile Samsung Electronics Co. au înregistrat un plus de 2,4%, la 48.900 woni. Compania a anunţat estimări solide pentru profitul din trimestrul al treilea.
- Indicele Kospi s-a apreciat cu 1,2%, la 2.046,25 puncte.