BURSELE DIN LUME Pieţele europene urcă după ce UE a amânat termenul pentru Brexit

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 12 aprilie 2019

Pieţele europene urcă după ce UE a amânat termenul pentru Brexit

Bursele din Europa au crescut ieri, în contextul în care UE i-a oferit Marii Britanii termen până în 31 octombire pentru ieşirea din blocul comunitar (Brexit).

Titlurile grupului bancar italian "UniCredit" SpA au urcat cu 1,3%, la 12 euro, deşi acesta a anunţat că în data de 31 ianuarie 2019 a primit din partea Comisiei Europene o comunicare de obiecţii în legătură cu o anchetă în curs a Executivului comunitar privind suspiciunile de încălcare a legislaţiei antitrust cu privire la emiterea de obligaţiuni guvernamentale.

Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, au crescut cu 2,1%, la 7,41 euro. Sectorul bancar european este supraîncărcat, are nevoie de o consolidare semnificativă şi trebuie să adopte măsuri pentru îmbunătăţirea modelului de afaceri, a afirmat, miercuri, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, transmite Reuters.

Titlurile "Assicurazioni Generali" SpA, asigurator italian, au consemant un plus de 0,6%, la 16,77 euro. Compania a anunţat că va investi un miliard de euro în primul său fond pentru gestionarea activelor, potrivit Il Sole 24 Ore.

Acţiunile grupul francez "Airbus" SAS au câştigat 0,6%, ajungând la 117,16 euro. Constructorul de aeronave a anunţat că Guillaume Faury este noul său director general, iar acţionarii au votat toate rezoluţiile discutate în Adunarea Generală Anuală din 2019.

Titlurile companiei tehnologice germane SAP AG, cea mai mare din Europa, s-au apreciat cu 0,2%, la 99,84 euro. SAP şi-a propus să îşi dubleze valoarea de piaţă până în 2023, când ar urma să ajungă la 250 - 300 de miliarde de euro, a declarat directorul general Bill McDermott pentru cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung.

La ora 16.20 (ora României), indicele FTSE MIB al pieţei din Milano a crescut cu 0,3%, la 21.725,79 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,7%, la 5.487,14, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,3%, la 11.939,72.

SUA, în creştere

Pieţele de pe Wall Street au urcat ieri, în deschidere, investitorii reacţionând în mod pozitiv la informaţiile privind progresul în negocierile comerciale SUA-China.

Acţiunile "Alphabet" Inc., deţinătorul "Google", au crescut cu 0,004%, la 1.206,50 dolari. Google a majorat abonamentul lunar pentru serviciul online YouTube TV cu 25%, la 49,99 de dolari, şi a adăugat programe precum Discovery, Animal Planet şi TLC.

Titlurile gigantului tehnologic "Apple" Inc. au coborât cu 0,4%, la 199,83 dolari. Compania a anunţat că a reuşit să îşi convingă principalul subcontractor, grupul taiwanez "Foxconn International Holdings" Ltd., precum şi principalul său furnizor de chipuri, "Taiwan Semiconductor Manufacturing Company" Ltd. (TSMC), să utilizeze energie regenerabilă la realizarea de produse Apple.

La ora 09.41, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,1%, la 2.891,13 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,06%, la 26.172,33, Nasdaq Composite - cu 0,003%, la 7.964,50.

Asia, pe curs mixt

La bursele din Asia, cursul a fost unul mixt ieri, investitorii având temeri legate de încetinirea economiei globale.

Titlurile "Mizuho Financial Group" Inc. din Japonia au coborât cu 0,6%, la 172 yeni, iar cele ale "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc. - cu 1,4%, la 553 yeni, în condiţiile în care randamentele titlurilor de stat americane au scăzut overnight.

În acelaşi sector, acţiunile "Sumitomo Mitsui Financial Group" Inc. din Japonia s-au depreciat cu 1,6%, la 3.893 yeni, iar cele ale "National Australia Bank" Ltd. din Australia - cu 0,8%, la 24,44 dolari australieni.

Titlurile "Bank of Queensland" Ltd. au pierdut 4,9%, ajungând la 8,95 dolari australieni, după ce banca a raportat declinul cu 8% al profitului său în primul semestru fiscal.

Acţiunile "Ryohin Keikaku" Co., companie niponă de retail, au pierdut 9,8%, ajungând la 23.600 yeni, după ce aceasta a estimat că profitul său net va scădea cu 6% în anul fiscal ce se va încheia în februarie 2020.

În acelaşi domeniu, acţiunile "Daegu Department Store" Co. din Coreea de Sud au coborât cu 0,3%, la 7.810 woni, iar cele ale "Hyundai Department Store" Co. - cu 2%, la 97.900 woni.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a scăzut cu 0,4%, la 6.198,70 puncte, Nikkei 225 al pieţei din Tokyo a urcat cu 0,1%, la 21.711,38, Kospi al celei din Seul - cu 0,002%, la 2.224,44.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb