Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut vineri, ca urmare a sporirii peste aşteptări a producţiei industriale în SUA.
Titlurile "Vestas Wind Systems" A/S, cel mai mare producător mondial de turbine eoliene, au urcat cu 7,1%, la 128 coroane daneze. "EDF Energies Nouvelles" SA, dezvoltator francez din sectorul energiei regenerabile, a decis să utilizeze turbinele "Vestas" pentru cel puţin jumătate din fermele sale eoliene din Europa. Achiziţiile vor fi făcute în intervalul 2012 - 2014.
Acţiunile "Lloyds Banking Group" Plc, cel mai mare creditor ipotecar britanic, au caştigat 3,7%, ajungând la 50,81 pence. "UniCredit" SpA a modificat în sens pozitiv calificativul acordat titlurilor băncii din Marea Britanie: "păstrează", de la "vinde". În plus, "BofA Merrill Lynch Global Research" a recomandat cumpărarea de acţiuni "Lloyds".
Titlurile "Commerzbank" AG, a doua bancă din Germania, au crescut cu 5,4%, la 3,15 euro.
Acţiunile "Intesa Sanpaolo" SpA, a doua bancă din Italia, au consemnat un avans de 4,2%, la 1,91 euro. Banca va participa la rostogolirea datoriilor de stat ale Greciei. Expunerea "Intesa Sanpaolo" pe datoria de stat a Greciei este de aproape 500 de milioane de euro.
Acţiunile "EFG Eurobank Ergasias" SA, a doua bancă din Grecia, au crescut cu 7,4%, la 3,47 euro, iar cele ale "Alpha Bank" SA, a treia bancă din ţară, cu 5,2%, la 3,65 euro. Acţiunile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă elenă, s-au apreciat cu 5,5%, la 5,20 euro.
Acţiunile UBS AG, cea mai mare bancă din Elveţia, au înregistrat un avans de 2,4%, la 15,69 franci. Fostul preşedinte al Bundesbank (banca centrală germană), Axel Weber, va fi preşedintele UBS din 2013.
Acţiunile "ThyssenKrupp" AG, cel mai mare producător siderurgic din Germania, au scăzut cu 1,3%, la 34,99 euro. Compania a anunţat că a suspendat negocierile cu "Abu Dhabi MAR" în privinţa preluării, de către compania din Emiratele Arabe Unite, a operaţiunilor sale din sectorul construcţiilor de nave.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a urcat cu 0,7%, la 5.989,76 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,6%, la 4.007,35, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,6%, la 7.419,44.
• Trend crescător în Statele Unite
Acţiunile de pe pieţele americane au urcat vineri, pe fondul optimismului generat de cifrele privind producţia industrială din SUA. Potrivit Institute for Supply Management, indicele care masoară dinamica sectorului menţionat a crescut la 55,3 puncte în iunie, de la 53,5 în mai. Economiştii aşteptau un declin al indicelui până la 52 de puncte.
Titlurile producătorului industrial "General Electric" Co. au caştigat 1,8%, afişând un preţ de 19,20 dolari. Acţiunile companiei auto "General Motors" Co. au urcat cu 0,7%, la 30,58 dolari. Titlurile rivalului "Ford Motor" Co. au înregistrat un avans de 1,7%, la 14,02 dolari. Acţiunile "Caterpillar" Inc., cel mai mare producător mondial de excavatoare, s-au apreciat cu 2%, la 108,62 dolari.
Indicele Standard & Poor"s 500 a crescut cu 1,4%, la 1.339,67 puncte, Dow Jones Indus-trial Average - cu 1,4%, la 12.582,80, Nasdaq Composite - cu 1,5%, la 2.816,03.
• Investitorii asiatici, optimişti
În Asia, acţiunile au urcat vineri, pe fondul optimismului privind situaţia Greciei. O influenţă pozitivă a avut-o şi anunţul privind creşterea neaşteptată a producţiei industriale în SUA, în iunie.
Titlurile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă din Japonia, au urcat cu 2,1%, la 398 de yeni. Acţiunile "Sumitomo Mitsui Financial Group" Inc., a doua bancă niponă, au crescut cu 1,3%, la 2.500 de yeni. Titlurile "Mizuho Financial Group" Inc., numărul trei în sectorul bancar japonez, au urcat cu 0,8%, la 133 de yeni.
Acţiunile companiei de servicii financiare sud-coreene "Shinhan Financial Group" Co. au crescut cu 1%, la 51.400 woni.
Acţiunile "Samsung Electronics" Co., producător sud-coreean de electronice, care obţine circa 42% din vânzări în SUA şi Europa, au consemnat un avans de 3,5%, la 855.000 woni. Titlurile "LG Electronics" Inc. au crescut cu 2,4%, la 84.900 woni.
Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare constructor auto din lume, s-au apreciat cu 2,6%, la 3.335 de yeni. Titlurile "Nissan Motor" Co. au urcat cu 1%, la 850 de yeni, iar cele ale "Honda Motor" Co., cu 0,8%, la 3.110 yeni. Acţiunile "Mazda Motor" Corp. au înregistrat un avans de 2,8%, la 217 yeni. Titlurile "Bridgestone" Corp., producător japonez de anvelope, au crescut cu 0,9%, la 1.863 yeni.
Titlurile "Fanuc" Corp., cel mai mare producător de roboţi industriali din Japonia, au câştigat 5,5%, ajungând la 14.110 yeni.
Acţiunile HTC Corp., producător taiwanez de telefoane inteligente, care realizează circa jumătate din cifra vânzărilor în America, au urcat cu 4,6%, la 1.010 dolari taiwanezi. Titlurile producătorului de notebook-uri "Asustek Computer" Inc. au câştigat 0,4%, stabilind un curs de 286 dolari taiwanezi.
Indicele Nikkei 225 al pieţei din Tokyo a crescut cu 0,5%, la 9.868,07 puncte, Kospi al celei din Seul - cu 1,2%, la 2.125,74, Taiex al Bursei din Taipei - cu 1%, la 8.739,82.