Bursele europene au început săptămâna în creştere

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 15 iulie 2008

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut ieri, după ce autorităţile americane au semnalat că vor susţine finanţatorii ipotecari "Fannie Mae" şi "Freddie Mac".

Titlurile "Alliance & Leicester" Plc din Marea Britanie au crescut cu 47%, la 323 pence. "Banco Santander" SA, cea mai mare bancă din Spania, a decis să cumpere creditorul britanic ipotecar pentru 1,26 miliarde de lire sterline (2,6 miliarde de dolari). Acţiunile "Santander" au urcat cu 1,2%, la 11,36 euro.

Acţiunile "Credit Agricole" SA, banca franceză care, în iulie 2006, a abandonat un plan de ofertă pentru "Alliance & Leicester", au crescut cu 5%, la 12,15 euro.

Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au urcat cu 0,8%, la 52,68 euro. Acţiunile "Commerzbank" AG, a doua bancă germană, au câştigat 1,7%, consemnând un curs de 19,85 euro.

Acţiunile TNT NV au crescut cu 28%, la 23,75 euro, în baza unei ştiri potrivit căreia compania olandeză de curierat poartă discuţii preliminare cu "FedEx" Corp. din SUA în vederea unei eventuale fuziuni. Pieter Schaffels, purtător de cuvânt al TNT, şi Jess Bunn din partea "FedEx" au refuzat să facă vreun comentariu pe marginea acestei informaţii apărute în Financial Times.

Acţiunile "Continental" AG, al doilea producător de anvelope din Europa, au câştigat 24%, stabilind un curs de 66,87 euro. Oficialii companiei au anunţat că poartă negocieri de preluare cu "Schaeffler Group".

Titlurile "Assicurazioni Generali" SpA, cel mai mare asigurator din Italia, au crescut cu 1,9%, la 23,27 euro. Compania investeşte 300 de milioane de euro în fondul "Tenax Financials" Plc, potrivit Il Sole 24 Ore.

Acţiunile producătorului belgian de bere "InBev" NV au coborât cu 1,4%, la 43,90 euro. Compania preia "Anheuser-Busch" Cos. din SUA pentru 52 de miliarde de dolari.

Titlurile "Norsk Hydro" ASA, al patrulea producător mondial de aluminiu, au scăzut cu 13%, la 65,2 euro, întrucât preţul mare al ţiţeiului a afectat profitul înregistrat de compania norvegiană în trimestrul al doilea.

Indicele CAC 40 al Bursei din Paris a crescut cu 2,1%, la 4.186,87, DAX al celei din Frankfurt - cu 1,6%, la 6.251,22, FTSE 100 al pieţei din Londra - cu 2%, la 5.368,60.

Ascensiune şi la New York

Acţiunile tranzacţionate pe pieţele din SUA au crescut ieri, în deschidere, datorită optimismului generat de planul autorităţilor de a salva finanţatorii ipotecari "Fannie Mae" şi "Freddie Mac".

Titlurile "Freddie Mac" au crescut cu 1,4%, la 7,86 dolar­i, iar cele ale "Fannie Mae" - cu 1,9%, la 10,44 dolari. Titlurile "Lehman Brothers Holdings" Inc., subscriitor de obligaţiuni optecare, au câştigat 4%, ajungând la 15,01 dolari.

Acţiunile "Anheuser-Busch" Cos., cel mai mare producător de bere din SUA, au urcat cu 90 de cenţi, la 67,40 dolari. Compania va fi preluată de "InBev" Belgia.

Acţiunile "Apple" Inc. au crescut cu 4,03 dolari, la 176,61 dolari, după ce compania a anunţat că a vândut un milion de noi aparate iPhone în primele trei zile de la lansare. Cifra este dublă faţă de estimările analiştilor.

La ora 9:54 a.m., pe piaţa din New York, indicele Standard & Poor"s 500 a urcat cu 0,3%, la 1.242,90 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,5%, la 11.157,94, Nasdaq Composite - cu 0,3%, la 2.245..,71.

Asia: Scad acţiunile transportatorilor şi ale producătorilor de medicamente

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut ieri, pentru prima oară în ultimele patru zile, cel mai important declin înregistrându-l societăţile de transport şi producătorii de medicamente. În primul caz, scăderea a fost generată de speculaţiile privind consecinţele preţului record al petrolului asupra profiturilor companiilor, iar în cel de-al doilea - de ancheta SUA în privinţa "Ranbaxy Laboratories" Ltd. (posibilă falsificare de date).

Acţiunile "Cathay Pacific Airways" Ltd., cea mai mare companie aeriană din Hong Kong, au coborât cu 1,9%, la 14,22 dolari HK. Titlurile "Korean Air Lines" Co., cel mai mare operator de transport aerian din Coreea de Sud, au pierdut 1,5%, stabilind un curs de 42.550 woni. Acţiunile "Qantas Airways" Ltd., cea mai mare companie de profil din Australia, au scăzut cu 1,6%, la 3,17 dolari australieni.

Acţiunile "Mitsui O.S.K. Lines" Ltd., a doua companie de transport maritim din Japonia (după vânzări), au scăzut cu 2,7%, la 1.408 yeni. Titlurile "STX Pan Ocean" Co., cea mai mare companie maritimă din Coreea de Sud, au coborât cu 2,5% pe piaţa din Singapore, la 2,76 dolari singaporezi.

Acţiunile "Evergreen Marine" Corp., cea mai mare companie de transport maritim din Taiwan, au pierdut 3,2%, afişând un curs de 22,90 dolari taiwanezi.

Acţiunile "Ranbaxy", cel mai mare producător de medicamente din India, au coborât cu 9,1%, la 483,8 rupii (cel mai puternic declin de după iulie 2005). Compania este supusă investigaţiilor în SUA, procurorii urmărind să afle dacă societatea a falsificat anumite date şi dacă a efectuat controalele de calitate pentru medicamentele generice. "Ranbaxy" neagă acuzaţiile care i se aduc.

Titlurile "Daiichi Sankyo" Co., compania niponă care plănuieşte să cumpere "Ranbaxy", au coborât cu 5,5%, la 2.985 yeni (cel mai important declin de după 22 ianuarie). "Daiichi Sankyo", al treilea producător nipon de medicamente a anunţat, în iunie, că vrea să cumpere o participaţie la "Ranbaxy" pentru 4,6 miliarde de dolari.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,2%, la 13.010,16 puncte - cel mai redus nivel de după 15 aprilie. S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney a scăzut cu 1,2%, la 4.921 (cel mai mic nivel din iulie 2006 până în prezent), Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 0,8%, la 22.014,46. Kospi al Bursei din Seul a coborât cu 0,6%, la 1.558,62, iar BSE Sensex 30 al pieţei din Bombay - cu 1%, la 13.330,51.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb