• Titlurile "Barclays" au pierdut 35%
Acţiunile tranzacţionate pe pieţele din Europa au urmat un curs descendent ieri, investitorii temându-se că adâncirea recesiunii mondiale va afecta profiturile companiilor.
Acţiunile "Barclays" Plc, banca britanică ce nu a apelat la sprijin guvernamental anul trecut, au scăzut cu 20% spre finele zilei, ajungând la 58,4 pence. Anterior, titlurile instituţiei pierduseră 35%. Pe piaţă există speculaţii potrivit cărora banca va fi naţionalizată. Luna aceasta, acţiunile "Barclays" au scăzut cu 62%, valoarea de piaţă a băncii londoneze fiind de 4,9 miliarde de lire sterline (6,7 miliarde de dolari).
Titlurile "KBC Groep" NV, cea mai mare bancă din Belgia, au coborât cu 33%, la 6,5 euro. În ultimele patru zile, titlurile băncii au pierdut 68%. Guvernul belgian a cerut unei comisii de experţi să întocmească un raport privind situaţia curentă a băncilor din ţară, în vederea stabilirii unor măsuri.
Acţiunile "ThyssenKrupp" AG, cea mai mare oţelărie din Germania, au scăzut cu 1,7%, la 16,43 euro. "Morgan Stanley" şi-a redus recomandarea pentru titlurile companiei: "underweight", de la "equal weight".
Titlurile "EasyJet" Plc, a doua companie aeriană low-cost din Europa, au coborât cu 2,6%, la 258 pence. Acţiunile "Air France-KLM Group", cea mai mare companie aeriană de pe continent, au coborât cu 1,6%, la 7,67 euro. UBS AG a redus calificativul acordat acţiunilor "EasyJet" şi "Air France-KLM": "sell", de la "neutral".
Acţiunile "Ericsson" AB, cel mai mare producător mondial de reţele de telefonie fără fir, au urcat cu 13%, la 63 de coroane suedeze. Compania îşi reduce cheltuielile şi elimină circa 5.000 de posturi.
Acţiunile "Société Générale" SA, a treia bancă din Franţa, au crescut cu 5,4%, la 25,98 euro. Instituţia estimează ca va raporta profit pentru 2008.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 1,1%, la 4.048,16 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,8%, la 2.902,74, DAX al Bursei din Frankfurt a urcat cu 0,5%, la 4.260,17.
• Cresc pieţele din SUA
Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA au crescut ieri, în deschidere, în baza speculaţiilor potrivit cărora planul de redresare economică al preşedintelui Barack Obama va salva companiile financiare.
Acţiunile "Citigroup" Inc., odinioară cea mai mare bancă din SUA, au crescut cu 11%, la 3,12 dolari. Titlurile "Bank of America" Corp., în prezent cea mai mare bancă americană (după valoarea activelor), au urcat cu 8%, la 5,51 dolari. Acţiunile "JPMorgan Chase & Co." au câştigat 7,7%, ajungând la 19,49 dolari.
Titlurile IBM Corp., cel mai mare furnizor de servicii IT din lume, au crescut cu 7,5%, la 88,15 dolari. IBM aşteaptă, în 2009, profituri peste estimările analiştilor.
Indicele Standard & Poor"s 500 a urcat cu 1,6%, la 817,81 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,2%, la 8.043,16, Nasdaq Composite - cu 1,7%, la 1.465,65.
• Asia continuă să scadă
Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut ieri, investitorii considerând că pierderile băncilor vor creşte în condiţiile adâncirii recesiunii globale.
Acţiunile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare instituţie financiară europeană, care deţine două bănci în Hong Kong, au scăzut cu 4,4%, la 55 dolari HK. Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă din Japonia, au coborât cu 3,8%, la 483 yeni. Titlurile "National Australia Bank" Ltd., cea mai mare bancă din Australia, au pierdut 4,2%, ajungând la 17,61 dolari australieni.
Titlurile "China Life Insurance" Co., cea mai mare companie de asigurări din China, au scăzut cu 7,5% pe piaţa din Hong Kong, la 20,30 de dolari HK. Oficialii societăţii au anunţat că profitul pe 2008 ar putea fi mai mic cu 50% faţă de anul 2007.
Titlurile "DBS Group Holdings" Ltd., cel mai mare creditor din Singapore, au coborât cu 1,3%, la 8,55 dolari singaporezi.
Acţiunile "Singapore Telecommunications" Ltd., cea mai mare companie de telefonie din Asia de Sud-Est, au coborât cu 0,8%, la 2,55 dolari singaporezi. Autorităţile din Singapore anticipează o scădere a PIB-ului acestui stat-oraş cu 2-5% în 2009.
Titlurile "Angang Steel" Co., al doilea producător de oţel din China, au scăzut cu 13%, la 6,90 dolari HK. Compania a anunţat că, în 2008, câştigurile sale au scăzut cu peste 50%.
Acţiunile "David Jones" Ltd., al doilea lanţ de centre comerciale din Australia, au coborât cu 5,3%, la 2,50 dolari australieni. Societatea şi-a redus estimările de profit. Titlurile "Harvey Norman Holdings" Ltd., cel mai mare distribuitor australian de mobilă şi electronice, au scăzut cu 4,4%, la 2,20 dolari australieni.
Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au coborât cu 1%, la 28,66 dolari australieni. Compania îşi reduce cu 15% producţia de cărbune.
Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia societate minieră la nivel internaţional, au scăzut cu 2%, la 37,25 dolari australieni. Oficialii "Rio" au anunţat reducerea producţiei de aluminiu şi eliminarea a circa 1.100 de locuri de muncă.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 2%, la 7.901,64 puncte, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 2,9%, la 12.583,63, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 1%, la 3.442,80.